__cineclubanimatie

Cineclub Film Menu: Fehérlófia

Fehérlófia

Ungaria 1981

regie Marcell Jancovicz

scenariu László György, Marcell Jankovics

imagine Zoltán Bacsó

montaj Magda Hap, Mária Kern, Valéria Pauka, Judit Szarvas

sunet Mátyás Szakály, Béla Zsebényi

cu György Cserhalmi, Vera Pap, Gyula Szabó

feherlofia-son-of-the-white-mare-background_018

Filmul „Fehérlófia” (Ungaria 1981, realizat de Marcell Jancovicz)  rulează marți 25 noiembrie 2014, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Filmul este subtitrat în limba engleză. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Sabina Balan și Teodora Lascu.

de Sabina Balan

Intuitiv vorbind, cel puțin, animația și poveștile, legendele sau basmele populare merg mână în mână, mai ceva ca tragedia născută din spiritul muzicii lui Bach, pentru că mijloacele prin care poți relata o istorie în imagini (și nu în fotografii, cum e filmul) se apropie cel mai mult de libertatea oralității și imaginarul fantastic al acestor povești. Cu toate astea, legătura dintre forma animației și fondul acesteia, ceea ce are de transmis, este una din legăturile structurale cu cele mai puține reguli clarificate, tocmai pentru că plaja de mijloace a acestui gen cinematografic este foarte largă, pentru că își permite să producă idei sau mesaje pe care filmul în general nu le-ar putea sugera, așadar, pentru că „experimentul” este privit cu ochi mult mai toleranți. De la imagini figurative, la fotogramă cu fotogramă și până la Computer Generated Images, tehnicile de animație oferă noi modalități de exprimare pentru vechile povești.

În anii 1860, László Arany, poet maghiar, culege legendele și poveștile mitologice ale țăranilor din zona câmpiei Panonice, transmise prin viu grai și răspândite de popoarele migratoare hunice și avare până în zona balcanică. În anul 1981, Marcell Jankovics, regizor maghiar, realizează al doilea său lungmetraj animat, „Fehérlófia”, în traducere liberă – „Fiul iepei albe”, bazându-se pe poveștile culese de Arany, adaptându-le și recalibrându-le universului vizual al animației și referenților moderni. Exemplul cel mai concret e înfățișarea balaurilor pe care eroul, acest Fehérlófia, sau „dezrădăcinătorul de copaci”, trebuie să-i învingă ca să salveze cele trei prințese și castelele lor – balaurul cu trei capete e un monstru totemic din piatră, cu care se luptă pe un câmp de bronz, balaurul cu șapte capete e un tanc armat de fier cu degete de mitralieră, cu care se luptă pe un câmp de argint, iar balaurul cu doisprezece capete e ca o clădire masivă cu doisprezece blocuri, care se pot transforma în sticlă și cu care se luptă pe un câmp de aur. Nu tu șerpi, nu tu dragoni, ci alegorii ale evoluției distructive, inteligent și subtil introduse în firul epic al unui basm. Pe de altă parte, și relația inversă este echivalentă – adaptarea vizualului la poveste – în toată atmosfera cromatică psihedelic-halucinogenă a filmului, care te duce cu gândul la drogurile anilor ’80, se conturează aproape mereu, de unde nici nu te aștepți, câte un motiv ornamental folcloric, o figură geometrică desprinsă de pe un costum popular, care dispare apoi ca un val suprarealist. Personajele, de altfel, sunt conturate ca într-o carte veche de povești, figurativul predominând realismului.

Tematic, majoritatea elementelor narative ale filmului sunt recognoscibile – datorită bagajului cultural-mitologic apropiat de publicul est-european, chiar dacă sunt prezente și influențele scandinave, dar și datorită propagării universale a legendelor originare – originea supranaturală a eroului ca sursă a puterilor sale, funcțiile ajutoarelor eroului și a donatorului, descinderea în infern (lume paralelă), sacrificarea și resurecția eroului, filmul funcționând ca un adevărat compendiu vizual pentru studiul lui Vladimir Propp pe tema basmelor. Pe lângă asta, „Fehérlófia” își depășește statutul de simplă transcriere vizuală a unor teme și explorează teritorii pe care literatura (și în special, cea orală) avea posibilitatea doar de a le sugera, cum ar fi subversivitatea erotică, brodată subtil pe reprezentarea figurativă sus amintită, fie că e vorba de clin d’oeil-uri falice sau simboluri ale fecundității ascunse în mai toate elementele naturale.

Jankovics primește o nominalizare la Oscar pentru scurtmetrajul anterior acestui film, „Sisyphus” (1974), precum și un premiu Palme d’Or pentru scurtmetrajul „Küzdök” („The Struggle”, 1977) la ediția din 1977 a Festivalului de Film de la Cannes, în timp ce „Fehérlófia” îi aduce titlul de Walt Disney al Ungariei. Între anii 1978-1995 realizează peste 50 de episoade animate pentru televiziune bazate pe aceeași culegere de povești a lui László Arany, „Magyar népmesék”.

 

Alte filme prezentate în cadrul Cineclubului Film Menu:
Imperiul simţurilor (Japonia 1976, regie Nagisa Oshima)
Will Success Spoil Rock Hunter? (SUA 1957, regie Frank Tashlin)
Paris nous appartient (Franţa 1961, regie Jacques Rivette)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s