despre-oameni-si-melci-148593l

[ Review ] : Despre oameni şi melci

Despre oameni şi melci

 

România – Franţa 2012

regie Tudor Giurgiu

scenariu Ionuţ Teianu

imagine Vivi Drăgan Vasile

montaj Nita Chivulescu

cu Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu, Dorel Vișan, Alina Berzunţeanu

 

 

de Iulia Alexandra Voicu

 

„Despre oameni și melci” e un film conceput și lansat cu o intenție foarte clară, aceea de a cuceri marele public din România. După numărul record de spectatori din primul weekend în care a intrat în cinematografe, șansele să reușească acest lucru sunt de partea filmului.

În anul 1992, muncitorii uzinei Aro Câmpulung Muscel își unesc forțele pentru a împiedica privatizarea în condiții dubioase a întreprinderii. Cu alte cuvinte, încearcă din răsputeri să-și salveze locurile de muncă. Subiectul filmului este unul hilar deja din momentul în care e redat într-o singură frază: toți muncitorii pleacă la București să doneze spermă pentru a fi cumpărată de străini, încercând astfel să cumpere ei înșiși uzina cu banii obținuți.

Atmosfera e una lucrată: de la scenografia în care fiecare cuvertură sau pungă face spectatorul român să se atașeze de poveste și de personaje (o nostalgie dulce față de kitschul vintage se naște în spectatorul care a trăit vremurile respective și, poate, un umor afectuos în cel care nu le-a trăit), până la costumele atent alese (vezi rochiile Manuelei), coafurile studiate (vezi șuvițele Anei sau coafurile Manuelei) și comportamente ce intră într-o zonă desuetă care „ne amintește de cum am crescut” (servitul cu dulceață ș.a.m.d.). Regizorul alege să ancoreze acțiunea filmului în timp și prin inserarea unor imagini cu vizita lui Michael Jackson la București.

Filmul are momente amuzante, drăgălașe, fără să cadă în vulgar, cu dialoguri bine dozate. Personajele sunt creionate într-o notă de comedie, dar nu pică în grosolănie. Momente bune ridică nivelul filmului: atunci când francezul îi desenează un „X” Manuelei pe mână în timp ce se află la bingo (ce moment simplu și drăgălaș, amuzant prin naivitate), momentul cu directorul fabricii acasă și soția care vrea neapărat un cățel (hilar, iar nu jenant – prin situația în sine, cât și prin apariția personajului soacrei directorului), momentul în care un muncitor este în pat cu soția fix în seara de dinainte să doneze spermă, în care nu are voie să facă sex (umor născut prin opoziția de intenții și redat printr-un dialog adecvat – el foarte serios, fără să-i poată dezvălui motivul pentru care este abstinent, iar ea foarte jucăușă). De asemenea, momentul în care Manuela plânge pentru că nu a luat viza, iar mama ei o consolează, este tot unul drăgălașo-amuzant, cu toate că personajul mamei (la fel ca și cel al soacrei directorului) se apropie de clișeu, însă merită menționat faptul că uneori clişeele funcționează (jocul actoricesc necaricatural ajută), își găsesc locul (ca în cazul de față – vezi trimiterea la nostalgia dulce) și nasc un umor decent.

Însă filmul pare să nu meargă până la capăt în acest sens: spre sfârșit, își schimbă tonul într-unul chiar dramatic în anumite momente. Muzica e folosită parcă prea puțin pentru o comedie (deși are o zvâcnire bună, atunci când amestecă sunetul diegetic cu cel non-diegetic, suprapusă cu un dinamism al camerei, dar și al personajelor muncitori), cu toate că micile momente muzicale reprezintă surse de râs (ambii francezi sunt puși în poziția de cântăreți: tatăl la școală, fiul la karaoke îi cântă Manuelei o melodie de Julio Iglesias; muncitorii sunt uniți în tren de melodia pe care o cântă, mâncând ceapă și gustând puțină tărie). Atunci când personajul lui Vasluianu află că este steril, starea sa e una de tristețe, iar muzica vine și punctează aceeași stare, apasă pe aceeași pedală, ceea ce rupe puțin ritmul de comedie și conferă secvenței un aer ușor ieftin. E un moment de răsturnare de tip melodramatic, pe care e posibil ca realizatorii să îl găsească necesar pentru sfârșit: Gică nu crede în așa ceva, soția aproape că nu reacționează (se comportă de parcă i-ar fi zis că afară plouă), viața lui merge mai departe în același ritm, precum a muncitorilor care se adaptează cu voioșia specifică. Atunci când Manuela și francezul se plimbă cu barca pe lac și vorbesc în spaniolă (un moment amoros, cu un strop de tensiune dramatică), muzica iarăși punctează în aceeași direcție. E oare acesta un mic moment parodic asumat sau, mai degrabă, același gen de moment ca cel precizat mai sus?

Cu toate micile ruperi de ritm, „Despre oameni și melci” e una dintre încercările binevenite în contextul cinematografic al anului 2012, un film care poate ridica ștacheta în rândul comediilor autohtone.

 

(articol publicat în Film Menu #16, noiembrie 2012)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Holy Motors (2012, regia  Leos Carax)

Post Tenebras Lux (2012, regia Carlos Reygadas)

Skyfall (2012, regia Sam Mendes)

Moonrise Kingdom (2012, regia Wes Anderson)

Sleeping Beauty (2011, regia Julia Leigh)

One thought on “[ Review ] : Despre oameni şi melci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s