Holy Motors Carax

[Review] : Holy Motors

Holy Motors

 

Franţa – Germania 2012

regie, scenariu Leos Carax

imagine Caroline Champetier

montaj Nelly Quettier

cu Denis Lavant, Kylie Minogue, Eva Mendes, Edith Scob

 

 

de Irina Trocan

 

În cele două ore ale lui „Holy Motors”, un personaj interpretat de Denis Lavant traversează un pod mergând cocoșat și îmbrăcat în haine de țigancă, pică de pe o bandă de alergare, își omoară dublul interlop și îi schimbă victimei înfățișarea încercând să însceneze crima să pară că ar fi murit el, îi dă lecții de viață mature fiicei lui cu probleme de socializare și, printre altele, moare de bătrânețe.

Sunt sigură că niciuna din acțiunile enumerate mai sus nu e un spoiler pentru că, în „Holy Motors”, ce se întâmplă-adică acel lucru denumit în mod normal „realitate”-e foare, foarte greu de distins. Filmul întrerupe narațiunea cu imagini anti-iluzioniste arătând publicul sau scene din teatre, sau chiar cu o apariție a regizorului însuși, ca să ne amintească constant că urmărim ceva care e fabricat și interpretat pentru noi – puteți, dacă vreți, să denumiți metoda „postmodernism de zi cu zi”.

Între episoadele de ficțiune-în-ficțiune, personajul lui Lavant–Monsieur Oscar-călătorește prin Paris într-o limuzină albă, echipată cu o oglindă ca de vestiar și cu un sac fără fund de recuzită și costume. Poate că e un dispozitiv narativ simplu și un pic demodat, pe care autorul îl folosește ca să lege episoade fără (altă) legătură, dar rolurile succesive ale lui Oscar-prestate în schimbul unor beneficii nespecificate și la ordinele unui angajator misterios-constituie un șir de secvențe absolut uluitoare: o scenă de sex simulată între Oscar și o necunoscută cu un corp atletic, în timp ce amândoi poartă echipament special motion capture – mișcările lor frenetice în întunericul aproape perfect devin în puțin timp atât de amețitoare încât nu le putem desluși decât când le vedem convertite în animație 3D; răpirea de la o ședință foto a unei frumuseți izbitoare sculptural-gotice (Eva Mendes) pe care Oscar o duce în culcușul lui și o preface într-o icoană învăluită, care îi provoacă în doze egale reverență religioasă inefabilă și dorință fizică observabilă cu ochiul liber; o plimbare minunat de gratuită printr-o biserică în timpul căreia Oscar conduce un grup de bărbați și femei care cântă la acordeon. Montajul lui „Holy Motors” e atât de rapid încât aproape că e greu să ții pasul cu tranzițiile, iar stilul cinematografic e atât de divers în încadraturi, ecleraj şi iconografie încât filmul nu putea fi făcut decât de un adevărat enfant de la cinémathèque.

Regizorul Leos Carax, al cărui lungmetraj de debut, „Boy Meets Girl”, a apărut în 1984, e un veteran în jocul intertextualității cinematografice – de fapt, una din referințele din „Holy Motors” e împrumutată din filmografia lui. Segmentul „Merde” al tripticului „Tokyo!” din 2008 (singurul film al regizorului din cei treisprezece ani care precedă „Holy Motors”) are în centru un pitecantrop interpretat de Denis Lavant. Preluat în „Holy Motors” până la cele mai mărunte gesturi și până la cele mai subtil-sugestive unghiuri de cameră, Merde înfăptuiește și aici acțiuni barbare care ne declanșează jena de oameni civilizați o dată cu temerile primare – și ne sperie la fel de rău aici ca în „Tokyo!”, deși când apare suntem deja conștienți că e doar unul dintre rolurile lui Oscar. Tot în zona gri a importurilor mediatice e apariția dublă a lui Kylie Minogue, prima oară printr-un hit pop mult prea familiar care se aude în treacăt pe coloana sonoră, iar apoi în persoană, ca o actriță-cântăreață care îl atrage pe protagonist cu un recital sinestezic godardian. La un moment dat, Edith Scob, în rolul şoferiţei sofisticate a limuzinei lui Oscar, face aluzie la rolul ei celebru din filmul-cult al lui Georges Franju, „Les yeux sans visage”, purtând o mască verde-pal care îi ascunde trăsăturile delicate.

Conotațiile existențialiste din „Holy Motors” s-ar putea să fie prea evidente, cel puțin pentru spectatorii încercați de filme-despre-filme, dar valoarea filmului nu se limitează la sens; „Holy Motors” e o excelentă probă de inventivitate cinematografică și n-ar trebui subestimat. Denis Lavant e la fel de impresionant când etalează tehnici actoricești cum e Leos Carax prin versatilitatea lui regizorală. Discursul despre moartea autenticității-deloc nou și nemaiauzit-e oricum secundar. Primul cadru din „Holy Motors” arată o sală de cinema din care publicul privește înapoi spre noi, exact ca în primul cadru din filmul lui Guy Debord „In girum imus noctem et consumimur igni”. Diferența e că Guy Debord (cunoscut în principal ca filozof, pentru volumul „Societatea spectacolului”) credea că spectacolul există doar ca să ne deruteze și să ne alieneze. Leos Carax reflectează asupra spectacolului cu entuziasm, apreciindu-l pentru frumusețile inerente. Pentru el, viața merită trăită chiar dacă nu e altceva decât interpretarea unor roluri succesive.

 

Alte review-uri Film Menu:

Post Tenebras Lux (2012, regie Carlos Reygadas)

In film nist (Iran 2011, un efort al lui Jafar Panahi și Mojtaba Mirtahmasb)

A Dangerous Method (2011, regie David Cronenberg)

A religiosa portuguesa (2011, regie Eugene Green)

L’epine dans le coeur (2009, regie Michel Gondry)

One thought on “[Review] : Holy Motors

  1. Pingback: Holy Motors (2012) > Blog de Cinema

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s