lawless

[ Review ] : Lawless

Lawless

SUA 2012

regie John Hillcoat

scenariu Nick Cave

imagine Benoît Delhomme

montaj Dylan Tichenor

cu Shia LaBoeuf, Tom Hardy, Guy Pearce, Mia Wasikowska

lawless

de Răzvan Dutchevici

Dacă „The Road” („Drumul”, 2009) a fost un film la care regizorul australian John Hillcoat, după cum zicea criticul de film Andrei Gorzo, s-a chinuit să facă totul cât mai puțin comercial, dându-i o strălucire întunecată foarte aparte, „Lawless”, cel mai recent film al său, e fix invers. De data aceasta, alături de Nick Cave, care semnează scenariul și muzica filmului, Hillcoat pare a încerca să bifeze toate ingredientele unui film mainstream.

Acțiunea filmului se petrece în anii Prohibiției din SUA, când cei trei frați Bondurant – cel mare: Forrest (Tom Hardy), cel mijlociu: Howard (Jason Clarke) și cel mic: Jack (Shia LaBeouf) -, în jurul cărora circulă legenda că ar fi invincibili, își croiesc un drum ascendent în afacerile ilegale cu alcool din micuțul orășel de munte în care trăiesc. Charlie Rakes (Guy Pearce) este instituit cu rolul unui delegat al intereselor mafiei și poliției din oraș, să regleze treburile apelând la orice formă de violență e necesară pentru ca “țărănoii” să nu fie lăsați să-și facă prea mult de cap. Apariția hiper-ferchezuită și simandicoasă, combinată cu o malițiozitate atroce, conferă personajului lui Pearce un repugnant aer deopotrivă efeminat și porcos, care tulbură atmosfera de masculinitate neaoșă și de bonomie emanată de personajele locului.

Balansând între tendințele fratelui mai mic de a extinde afacerea către oraș și măsurile pe care le ia Forrest pentru a o menține la un nivel reținut, astfel încât să nu intre în conflict cu interesele celor de la oraș, filmul dezvoltă o tensiune între cei trei frați, dintre care cel mijlociu este de partea celui mai mare. Ce-i lipsește acestei tensiuni este dimensiunea psihologică a personajelor ce iau parte la ea. Dacă în „The Proposition” („Propunerea”, 2005), intriga construită de Hillcoat și Cave între cei trei frați – cel mijlociu trebuie să-l omoare pe cel mare pentru a-l scăpa de pușcărie pe cel mic – este declanșatorul unor conflicte morale, în „Lawless” tensiunea se consumă într-un șir de acțiuni nechibzuite comise de Jack și reparate datorită renumelui sau acțiunilor fraților săi. Toate potențialele repercusiuni se dreg negreșit datorită unui sistem foarte bine pus la punct, conceput pe baza modelelor de povești cu final fericit de la Hollywood – după ce își termină programul la bar și pleacă spre casă cu mașina, Maggie (Jessica Chastain) se hotărăște subit să se întoarcă la bar, unde îl găsește pe Forrest aproape mort și-l duce la spital; fix în momentul în care Jack și partenerul său, Cricket (Dane DeHaan), sunt pe cale să fie împușcați de un om al gangsterului Floyd Banner (Gary Oldman), acesta apare și nu numai că îi cruță grație renumelui fraților Bondurant, dar le și oferă informații despre unde pot să-i găsească pe cei doi care îl asaltaseră pe Forrest. Astfel, deși filmul este bazat pe o poveste adevărată, cauzalitatea întemeiată prea mult pe noroc conferă o veridicitate îndoielnică poveștii.

Anumite îngroșări regizorale conduc filmul într-o zonă autoironică ce nu-și găsește racord stilistic cu abordarea generală. Calitatea lui Forrest de a-și reveni oricât de împușcat sau tăiat ar fi, la care se adaugă ținuta sa mătăhăloasă și vocea sa hârâită, dau o notă de caricatură ca a unui erou din comics-uri. Imaginile în care Jack o plimbă pe iubita sa cu mașina, alternate cu imagini cu mai mulți cai alergând liberi pe dealuri, precum și intrarea subită cu capul în cadru a lui Rakes din momentul în care ni se dezvăluie prezența amenințătoare a acestuia în preajma celor doi, conferă o aură de ridicol asumat în tradiția filmului „The Night of The Hunter „(„Noaptea vânătorului”, 1955, regia Charles Laughton).

Situat mai degrabă în zona stilistică a genului western decât în cea a filmelor cu gangsteri, atât datorită elementelor de cadru – barul în care cei trei frați își desfășoară activitatea, șeriful și ajutoarele sale etc. -, cât și datorită specificului personajelor – femeia de moravuri ușoare, dar cu inima mare, în căutarea unui loc liniștit unde să se dezbare de trecutul promiscuu, bărbații care se angajează cu mai multă lejeritate într-o dispută cu pistoale decât într-o conversație cu o femeie ș.a. – „Lawless” este un film corect – bifează scene erotice, momente amuzante, de suspans etc. -, dar lipsit de consistență și personalitate; îl face să strălucească apariția bizară a lui Pearce, precum și ingeniozitatea anumitor scene de violență, cum ar fi cea în care Rakes primește la borcan testiculele unuia dintre oamenii săi, după care toarnă smoală încinsă pe unul dintre oamenii lui Forrest, pe care i-l lasă apoi pe prispă.

(articol publicat în Film Menu #16, noiembrie 2012)

Alte review-uri Film Menu:

Hugo (2011, regia Martin Scorsese)

J. Edgar (2011, regia Clint Eastwood)

Rubber (2010, regia Quentin Dupieux)

The King’s Speech (2010, regia Tom Hooper)

Io sono l’amore (2010, regia Luca Guadagnino)

One thought on “[ Review ] : Lawless

  1. Pingback: Lawless (2012) | Recenzii filme si carti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s