11decembrie

Cineclub Film Menu: Touch of Evil

Touch of Evil

(Stigmatul răului)

Statele Unite ale Americii 1958

regie Orson Welles

scenariu Orson Welles, Whit Masterson

imagine Russell Metty

montaj Aaron Stell, Virgil W. Vogel

muzică Henry Mancini

cu Charlton Heston, Orson Welles, Janet Leigh

touchofevil_09762_rv_133_01-27

Filmul „Touch of Evil” (SUA 1958, realizat de Orson Welles) rulează joi 11 decembrie 2014, de la ora 19:00, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Filmul e subtitrat în limba engleză. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată Bianca Bănică și Alexandru Vizitiu.

de Bianca Bănică

Considerat ultima capodoperă a filmului noir, „Touch Of Evil” este producția cu care Orson Welles a revenit la Hollywood dupa o absență de 10 ani. Vechea sa istorie conflictuală cu producătorii în ceea ce privește forma finală a creațiilor sale cinematografice a fost reluată, „Touch of Evil” trecând și el prin mai multe etape de modificări. Forma din 1958, când a apărut prima dată pe ecrane, era ceea ce producătorii de la Universal International Pictures au decis ca fiind convenabil pentru a fi arătat, împiedicându-l pe Welles să ia parte la montajul final. Ceea ce trebuia să fie nimic mai mult decât un film comun de categoria B, era, de fapt, o producție care sfida canoanele cinematografice ale vremii. În urma descoperirii unui memoriu de 58 de pagini scris de către Orson Welles cu indicații asupra felului în care filmul ar trebui ajustat pentru a fi, totuși, salvat, a apărut o nouă versiune ( abia în 1998, la 13 ani după moartea lui Orson Welles), cea mai aproapiată de viziunea estetică a lui Welles, încercându-se să se păstreze acuratețea dimensiunii sonore și, implicit, valoarea de experiment pe care cineastul dorise să o exploreze. În ciuda reeditărilor, „Touch Of Evil” a rămas o importantă referință cinematografică nu numai pentru epoca filmului noir, ci și pentru prefigurarea apariției filmului lui Hitchcock, „Psycho”(1960), precum și pentru influența pe care a avut-o asupra reprezentanților Noului Val Francez, mai ales asupra lui Jean-Luc Godard și Francois Truffaut.

Scenariul pornește de la un roman pulp scris de Whit Masterson în 1956, numit „Badge of Evil”, acesta fiind și titlul inițial al filmului. Welles a adaptat și rescris scenariul, produsul final având în centrul acțiunii investigarea unei crime petrecute într-un orășel fictiv de la granița SUA cu Mexic: Los Robles. Pendularea de o parte și de alta a graniței care devine iluzorie este un important element analizat de Welles în demersul său cinematografic, acesta jonglând cu identitatea personajelor și cu persona actorilor. Astfel, regăsim în „A Touch Of Evil” o bandă periculoasă de mexicani care de fapt sunt italieni la origini și care trăiesc de partea americană a graniței. Vargas, autoritate a poliției anti-drog mexicane este recent căsătorit cu o blondă americancă și este jucat de Charlton Heston, star american, nevorbitor de limba spaniolă. Marlene Dietrich, născută în Germania, dar consacrată în America, interpretează un soi de personaj raisonneur, matroana unui bordel din partea mexicană a graniței. Îndoielile asupra moralității personajelor dublează metafora identitară, filmul analizând decadența emoțională umană, dar și pe cea politică.

Scena care deschide „Touch Of Evil” a devenit emblematică prin estetica impresionantă și prin compunerea straturilor sonore care reușesc, în 3 minute și 30 de secunde, să prefigureze așteptările asupra acțiunii, să descrie spațiul și comunitatea și să inoveze printr-un tracking shot admirabil. Welles a decis să experimenteze considerabil, aproape toate sunetele filmului fiind diegetice, cuprinzând multe fragmente de muzică (auzite de personaje la radio, dintr-un bar, la un casetofon, la un pick-up) compuse de Henri Mancini. Toate vocile personajelor sunt înregistrate în post-producție. Cadrele lungi în care personajele sunt dispuse stratificat în spațiu, purtând mai multe conversații în același timp, folosesc suprapuneri de dialog și alte elemente sonore, încercând să combată ideea conform căreia spectatorul de film nu poate urmări decât linia sonoră a unei singure conversații deodată. Nu realismul este cel căutat întotdeauna prin sunet, întrucât sugestia distanței sau a apropierii nu este redată de volumul muzicii care se poate calibra fără vreun motiv plauzibil diegetic pentru a face auzite cuvintele unui personaj. De asemenea, Welles utilizează sunetul pentru a fixa indicii sau momente cheie ale acțiunii în mintea spectatorului, în manieră subconștientă.

Atât din punct de vedere dramatic, cât și stilistic, „Touch Of Evil” continuă să influențeze direct și indirect cinematografia contemporană, fiind citat sau reinterpretat în majoritatea producțiilor care analizează corupția sau conceptul de graniță, fie ea reală sau metaforică. Totodată, filmul a fost și poate încă fi considerat o dovadă a valabilității teoriei auteuriste, demonstrând incapacitatea studiourilor de a înțelege viziunea inovatoare a unui regizor, construcția stilului său sau impactul pe care acesta îl poate avea asupra evoluției limbajului audiovizual și asupra unor generații întregi de cineaști.

Alte filme prezentate la Cineclub:

A Woman Under the Influence (SUA 1974, regia John Cassavetes)

Distant voices, still lives (r. Terrence Davies, 1988)

Paura nella citta dei morti viventi (r. Lucio Fulci, 1980)

Intimní osvětlení (Lumină intimă) (Cehoslovacia 1965, regie Ivan Passer)

The Last of England (Marea Britanie – Germania de Vest 1988, regie Derek Jarman)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s