toromewithlove

[ Review ] : To Rome with Love

To Rome with Love

SUA, Italia, Spania 2012

regie, scenariu Woody Allen

imagine Darius Khondji

montaj Jonathan Sander

sunet Maurizio Argentieri

cu Penélope Cruz, Woody Allen, Judy Davis, Roberto Benigni, Alec Baldwin, Ellen Page

toromewithlove

de Anca Tăbleţ

Recent apărutul „To Rome with Love” al lui Woody Allen adaugă și capitala italiană pe lista orașelor în care regizorul și-a plasat acțiunea filmelor sale (după New York, Londra, Barcelona și Paris) și reia teme și motive recurente din filmele lui Allen (autoiluzionarea, nostalgia, moartea, triunghiurile amoroase, femeile, iubirile spontane, angoasele).

În „To Rome with Love”, Allen prezintă patru dintre aceste povești: patru povești intercalate, dar nu și conectate între ele, desfășurate, în plus, pe intervale de timp diferite – Jerry, un regizor de operă pensionat, vine împreună cu soția la Roma pentru a-și cunoaște viitorii socri; Milly și Antonio, un cuplu provincial de tineri proaspăt căsătoriți, se află la Roma în luna de miere; Leopoldo Pisanello, un funcționar, devine vedetă peste noapte (în mod absurd, inexplicabil), iar Jack și Sally (doi studenți) formează un cuplu aparent fericit care așteaptă să o găzduiască pe Monica, o prietenă a lui Sally.

Întâlnirile și legăturile personajelor se bazează pe o serie de coincidențe sau de potriviri neașteptate, lucru care se întâmpla și în „Midnight in Paris” (2011). Accidentele și încurcăturile joacă și ele un rol important în propulsarea acțiunii și nu e întâmplător nici faptul că în fiecare dintre cele patru povești unul sau mai multe personaje se rătăcesc la începutul filmului.

În cel puțin două dintre segmentele narative, acțiunea pare să culmineze cu înșelarea partenerilor de către o parte dintre personaje, iar în fiecare dintre cele patru segmente deznodământul marchează revenirea personajelor la o stare de fapt inițială de la care s-au abătut pe parcursul filmului (ocazie cu care au trecut printr-un soi de experiență vag transformatoare). Acest lucru e mai puțin evident în cazul poveștii cu cei doi studenți, unde finalul e ceva mai ambiguu, dar aici revenirea este sugerată și vizual: două dintre personaje, Jack și John, închid simetric acest fir narativ, despărțindu-se în același punct unde se întâlniseră la începutul filmului.

Roma lui Allen nu pare să fie un spațiu cu o identitate proprie foarte bine definită sau foarte consistentă, ca „Roma” (1972) lui Fellini, de pildă, nici la fel de viu ca la Rossellini în „Viaggio in Italia” („Călătorie în Italia”, 1954). În filmul lui Rossellini acest spațiu declanșează cumva transformarea interioară a personajelor (așa cum se întâmplă și în „Midnight in Paris”, de altfel). În „To Rome with Love”, pe de altă parte, chiar dacă există transformări interioare ale personajelor, mai mult sau mai puțin pronunțate, mai mult sau mai puțin profunde, nu există impresia că ele sunt condiționate de spațiul în care se desfășoară poveștile. Roma rămâne aici mai mult un oraș pitoresc, fascinant, cu o istorie copleșitoare, dar atât. Însă nu știu în ce măsură acest „atât” îi poate fi imputat lui Allen.

Dar dacă lui Allen nu îi poate fi reproșat faptul că nu poate să surprindă o anume identitate a Romei, cu siguranță îi pot fi reproșate lipsa de coerență a filmului, schimbările de ritm necalculate, faptul că lasă unele întâmplări suspendate, insuficient exploatate, insuficient șlefuite, faptul că găsește o rezolvare (care e și nu e rezolvare) prea facilă pentru cele patru povești (două dintre ele se încheie cu o regăsire, respectiv o reconciliere, ambele călduțe). Un segment cu mai multe puncte slabe este cel al funcționarului devenit vedetă. Deși motivul celebrității se regăsește în toate cele patru povești, aici el este exploatat într-un mod mult mai didactic decât în celelalte trei, iar întregul segment este cumva diluat, lungit inutil de vreme ce demonstrația devenise evidentă (cu destul de mult timp înainte de terminarea poveștii) și predictibilă. Una peste alta, „To Rome with Love” are destule puncte slabe.

Așa cum sugerează și titlul, filmul este și un fel de declarație de dragoste pentru capitala italiană: chiar dacă poate nu suficient, Allen exploatează fotogenia Romei în planuri generale sau de ansamblu și în panoramări încântătoare. Imaginea în tonuri calde reușește să transmită senzația de consistență a culorilor și a mediului, iar uneori cadrul este inundat de nuanțe intense.

(articol publicat în Film Menu #16, noiembrie 2012)

Alte review-uri Film Menu:

Lawless (2012, regia John Hillcoat)

Moonrise Kingdom (2012, regia Wes Anderson)

Road to Nowhere (2010, regia Monte Hellman)

The Artist (2011, regia Michel Hazanavicius)

Midnight in Paris (2011, regia Woody Allen)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s