[Review]: Da-reun na-ra-e-suh

Da-reun na-ra-e-suh

(În altă ţară)

Coreea de Sud 2012

regie, scenariu Hong Sang-soo

imagine Jee Yune-jeong, Park Hong-yeol

montaj Won Hahm Sung

cu Isabelle Huppert, Kwon Hye Hyo

In_Another_Country-01

de Raluca Durbacă

Cel mai recent film al regizorului Hong Sang-soo este exercițiul de imaginație al unei scenariste sud-coreene, exilate în hotelul West Blue, din mica stațiune Mohang. În așteptarea rezolvării de la sine a problemelor sale financiare, scenarista își petrece timpul notându-și diferite idei de film. În fiecare dintre poveștile sale, rolul principal este jucat de către Anne (Isabelle Huppert), o franțuzoaică venită să stea pentru câteva zile în hotelul West Blue. În prima poveste, Anne este o regizoare de origine franceză, venită în vizită la amicul său Jongsoo, regizor de asemenea, pe care l-a întâlnit în timpul unui festival de film. Jongsoo, care încearcă să găsească cât mai multe motive pentru a nu sta în preajma soției sale însărcinate, îi reamintește Annei de un sărut pe care l-au avut în timpul festivalului de film și speră ca micul lor flirt să continue și acum. În cea de-a doua povestire, Anne este o franțuzoaică venită în hotelul West Blue pentru a se întâlni cu amantul său, regizorul Mungsoo, care, pe lângă gelozia extremă pe care o afișează față de orice bărbat care încearcă să se apropie de Anne, se comportă paranoic – e speriat de gândul că ar putea fi recunoscut de către cineva pe străzile stațiunii Mohang. În ultima povestire, Anne este o franțuzoaică venită să stea în hotelul West Blue, împreună cu buna sa prietenă Park Sook, după ce a fost părăsită de soț. Anne caută iluminarea și flirtează cu Jongsoo, un regizor sud-coreean, care stă la West Blue Hotel împreună cu soția sa însărcinată. În fiecare dintre cele trei povestiri, Anne întâlnește un salvamar fermecător care, fascinat de frumusețea ei, încearcă din răsputeri să îi facă pe plac. Nu doar locația și personajele principale sunt comune în cele trei povestiri ale scenaristei sud-coreene, ci și bucăți de dialog sau fragmente de acțiune.

Întrebat în legătură cu filmul său, regizorul Hong Sang-soo a declarat că nu și-a dorit decât să facă un film cu Isabelle Huppert. „Într-o altă ţară” este exact rezultatul acestei dorințe. Scenarista sud-coreeană, alter-ego-ul regizorului, încearcă să plaseze un personaj, Anne, în trei variante diferite ale aceleiași povești. A nu se înțelege că filmul lui Hong Sang-soo este o încercare auto-indulgentă de a portretiza fetișul unui regizor pentru o actriță. „Într-o altă ţară” este în primul rând o radiografie ironică a modalității în care sud-coreeni se raportează la străinii care le vizitează țara. Femei sau bărbați, personajele lui Hong Sang-soo își declamă admirația pentru frumusețea europencei cu fiecare ocazie, căutând să îi facă mereu pe plac, deși nu se sfiesc să îi critice comportamentul în limba locală, în secunda următoare. La rândul ei, Anne este cât se poate de străină de locuri și de oameni. Atitudinea ei, când curioasă, când circumspectă, dublează scepticismul de care dau dovadă localnicii. Fracturile în atitudine amplifică barierele de comunicare. Deși filmul este vorbit în mare măsură în limba engleză, încercările lui Anne de a-și face cunoscute gândurile se lovesc de diferențele culturale uriașe dintre personaje. Dialogul e frânt. Intențiile și dorințele semi-verbalizate intră într-o stare de imponderabilitate și rămân suspendate deasupra micului hotel West Blue. Precum scenarista sud-coreeeană, toate cele trei versiuni ale lui Anne experimentează așteptarea în trei variante diferite. Regizoarea Anne se află în trecere prin Mohang către o nouă destinație. Nu vrea să-și facă noi prieteni (salvamarul), nu vrea să pornească noi aventuri (regizorul Jongsoo), caută doar modalități simple de a-și petrece timpul. Amanta Anne își așteaptă iubitul. Prinsă între secvențe de vis, vrea să își facă noi prieteni (salvamarul), vrea să-și dezvolte relația cu amantul său, și refuză să lase geloziile amantului să umple timpul pe care-l petrec împreună. Anne cea părăsită așteaptă să fie iluminată.

Deși e cea mai deschisă la influența culturii locale, nerăbdarea o împinge să se comporte copilărește inițial, forțând-o apoi să acționeze pentru a se elibera de trecut. În ciuda abordării existențialiste, filmul lui Hong Sang-soo este presărat cu momente comice și de reverie. Cu toate acestea, regizorul păstrează distanța față de personaje, iar rarele izbucniri de gelozie sau iritare nu disturbă calma încremenire a salonului de așteptare de pe plaja Mohang.

(articol publicat în Film Menu#16, noiembrie 2012)

Alte review-uri Film Menu:

Post Tenebras Lux  (2012, regie Carlos Reygadas)

Toată lumea din familia noastră  (2012, regie Radu Jude)

Din dragoste cu cele mai bune intenţii  (2011, regie Adrian Sitaru)

I’m Still Here  (2010, regie Casey Affleck)

Filmul lui Oki (2010, regie Hong Sang-soo)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s