Cineclub Szindbad

[Cineclub Film Menu] : Szindbád

Cineclub Szindbad

Szindbád

(Sinbad)

Ungaria 1971

regie, scenariu Zoltán Huszárik

imagine Sandor Sara

montaj Zoltan Huszarik, Mihaly Morell

distribuție Zoltan Latinovits, Eva Ruttkai

Szindbad-30672_5

de Andrei Luca

Pentru cei familiarizaţi cu scurtmetrajele experimentale ale lui Zoltán Huszárik, “Szindbád”, primul lungmetraj de ficţiune al regizorului, se diferenţiază de celelalte proiecte ale sale printr-o narativitate mult mai cărnoasă şi prin prezenţa dialogului sau a monologului. Deşi din punct de vedere formal filmul pare o recapitulare a căutărilor estetice efectuate în scurtmetrajele pe care le-a realizat până la momentul debutului în lungmetraj, mărcile stilistice specifice regizorului (filmările macro ale unor detalii, muzica disonantă, fast-forwardul care dă impresia unei imagini ţopăite, ca în filmele mute sau time lapse) capătă aici altă greutate în economia filmului. Inspirată de povestirile scurte ale scriitorului suprarealist Gyula Krúdy, naraţiunea filmului este construită ca un puzzle de amintiri, pus cap la cap de personajul principal, care rememorează aventurile amoroase, cu regretul de a fi fost risipitor în dragoste şi de a nu fi ştiut să iubească. Întors în oraşul în care şi-a petrecut tinereţea, Szindbád îşi vizitează fostele iubite, cărora le-a înşelat încrederea, în încercarea de a-şi regăsi liniştea. Acest pretext narativ devine suportul unor meditaţii filosofice, susţinute din punct de vedere vizual prin intermediul unei imaginii atent studiate, atât ca încradratură şi lumină, cât şi cromatic.

„Szindbád” se deschide cu o serie de planuri detaliu pe diferite obiecte: fotografii alb-negru peste care au fost presate flori, un mănunchi de lemne din care se scurg picături de apa, o pânză de păianjen în care flutură agăţate câteva frunze uscate, o suviţă de păr, un foc care mocneşte între lemnele arse. Procedeul de a surprinde detalii ale lumii înconjurătoare este deja o marcă personală a regizorului, care şi-a rafinat tehnica în scurtmetrajele experimentale pe care le-a realizat până la momentul debutului în lungmetraj. În „Szindbad”, deşi spectatorul nu poate stabili o corespondenţă directă între aceste imagini şi naraţiunea filmului, colajale de tipul celui prezentat mai sus devin un laitmotiv vizual şi deschid un spaţiu al sugestiilor. Discernământul regizorului în exploatarea acestui mecanism reuşeşte să ferească procedeul stilistic descris de o pretenţiozitate inutilă. Presărate de-a lungul filmului, planurile detaliu apar pe ecran suficient de des pentru a trezi în spectator nostalgia faţă de o lume (cea a protagonistului, Szindbad) care nu mai există, şi suficient de puţin şi de rar pentru a nu cădea într-un lirism facil.

Însă pentru a înţelege mai clar calitatea unor astfel de imagini, sursa lirismului lor şi puterea de a emoţiona spectatorul voi recurge la un exemplu elocvent din „Amerigo Tot” (r. Zoltán Huszárik, 1969), un documentar experimental care surprinde episodul sfinţirii celebrei lucrări „Madonna”, realizată de sculptorul ungur Amerigo Tot. Finalul scurtmetrajului lui Huszárik se concentrează pe momentul anterior efectuării unei fotografii cu familia sculptorului. Huszárik ne arată întâi scaunele goale, aşezate în faţa peretelui exterior al unei case. Pasul următor este acela de a însăila la montaj, printre cadrele cu familia aşezată pe scaune, pregătită de fotografie, imagini cu o rândunică care îşi face cuib sub streaşina casei, deasupra peretelui în faţa căruia sunt aliniate scaunele. În continuare, camera se opreşte câteva secunde asupra pozei developate cu familia sculptorului, apoi decupează în planuri detaliu feţele celor care apar în fotografie. Ultimul cadru arată spectatorului un detaliu greu observabil: în colţul din dreapta sus al pozei apare neclar pasărea care în momentul realizării fotografiei zbura din stanga în dreapta prin cadru. Aici, tocmai prezenta rândunicii este cea care oferă greutate unui moment relativ banal şi emoţionează privitorul. După modelul exemplului de mai sus, în “Szindbád” regizorul plasează în fiecare plan detaliu care surprinde câte o fotografie (și in “Szindbád” sunt destule cadre de acest tip) un mic element care particularizează imaginea şi care atinge spectatorul.

 

Alte filme prezentate la cineclub:

City Girl (SUA 1930, regia F.W. Murnau)

Les parapluies de Cherbourg (Franţa 1964, regia Jacques Demy)

Comizi d’amore (Italia 1964, regia Pier Paolo Pasolini)

El espiritu de la colmena (1973, r. Victor Erice)

A woman under the influence (1974, r. John Cassavetes)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s