[ Review ] : O lună în Thailanda

O lună în Thailanda

România 2012

regie: Paul Negoescu

scenariu: Paul Negoescu, Vlad Trandafir

imagine: Andrei Butică

montaj: Alexandru Radu

sunet: Filip Mureșan

distribuţie: Andrei Mateiu, Victoria Răileanu, Sînziana Nicola

1354956331O luna in Thailanda, pelicula lui Paul Negoescu

de Raluca Durbacă

Într-o lume super-hiper-mega, viaţa a devenit anostă. Tinerii upper-middle-class, biete victime ale zeitgeist-ului consumerist, au devenit incapabili să distingă între produse și oameni. O relaţie de iubire a devenit un bun de schimb care se uzează în timp. Deviaţia de la normă este unitatea de măsură a normalităţii, iar sufletele aleargă după ștechere cu trei pini, deși au prize cu două găuri în casă.

Lungmetrajul de debut al lui Paul Negoescu, „O lună în Thailanda” se învârte în jurul câtorva constatări; constatări de natură psiho-socială: existenţa tinerilor de douăzeci și ceva de ani se desfășoară în cluburi. Loviţi în cap de individualismul societăţii de consum, tinerii noștri se întreabă, caută, se răzgândesc, probează, verifică și astfel, odată cu acest ciclu interminabil de ezitări, trece și viaţa. Constatări de natură stilistică: filmul realist observaţional înseamnă urmărirea unui personaj care trece printr-un moment important din viaţă, în timp cinematografic real, înseamnă cadre fixe, planuri medii când stăm jos și vorbim, filmare hand-held când ne plimbăm, o secvenţă în care câteva personaje vorbesc în afara cadrului, înseamnă lumină urâtă, griuri etc. Constatări de natură estetică: noua cinematografie românească nu poate exista decât între normele stricte ale filmului realist. Este lăudabil faptul că Paul Negoescu, împreună cu co-scenaristul Vlad Trandafir, și-au îndreptat atenţia către generaţia din care fac parte și către dilemele ei. Incapacitatea unor tineri de a lega relaţii satisfăcătoare și trainice este o temă complexă, încă neexploatată la noi. Cei doi autori par a-și fi găsit deja vinovatul în persoana spiritului consumerist care îl face pe personajul principal (interpretat de Andrei Mateiu) să confunde alegerea unei persoane cu care să-și petreacă timpul, cu alegerea între două branduri de after-shave. Această incapacitate a personajului principal de a distinge între oameni și obiecte este clară de la început și nu se schimbă până la final. Fiecare nouă secvenţă nu este decât o confirmare a acestei constatări iniţiale, nu este decât un nou cadru în care Andrei Mateiu își va da ochii peste cap, se va bosumfla, își va verifica telefonul și va fi mistuit de inabilitatea sa de a înţelege ce vrea de la o femeie.

Astfel, filmul nu este un studiu de comportament în tradiţia filmului realist, nu este nici măcar o căutare sociologică; nu este decât reafirmarea unui postulat. Postulat, în sine, fals: protagonistul nu este un reprezentant al generaţiei sale. E upper-middle-class-ul, e Bucureștiul, sunt corporatiștii scăpaţi din chingi de sărbători, e luna în Thailanda – utopică pentru 70% din tinerime. Însă problema este alta. Filmul vorbește despre relaţii, dar nu despre sentimente. Protagonistul caută un parteneriat încadrat în niște norme. Dragostea, însă, punctul natural de pornire al relaţiilor, este scoasă din discuţie. În aceste condiţii sterile, e de așteptat ca protagonistul să se raporteze la relaţii ca la bunuri de consum.

Apoi, în ciuda naturii voit observaţionale a filmului, autorii îl dirijează din punct de vedere narativ și stilistic prin indicii; de exemplu, cele două femei între care e prins protagonistul sunt egal de insensibile. De ce? Una fuge când vede o epileptică, alta preferă să ocupe un taxi decât să intervină când un bărbat își bate prietena. Mostrele de comportament ale ambelor fete, folosite oricum ca obiecte în film, sunt așezate în naraţiune pentru a demonstra că protagonistul preferă o singură tipologie feminină. Camerei îi este prescris ce să observe, ca și în momentul în care spectatorul trebuie să înţeleagă că protagonistul și-a întâlnit iubirea vieţii. Cum? Camera „observă” două pahare care saltă la unison pe tejgheaua unui bar în ritmul muzicii. Ca să nu mai punem la socoteală glumele interne ca – Tudor Giurgiu și Ada Solomon cântând „Banii vorbesc” la karaoke, într-un restaurant. Acest singur cadru, care a rupt diegeza, a fost de ajuns pentru a reaminti unor spectatori că urmăresc o construcţie.

Stilistic, filmul e sec: câteva cadre fixe, vorbitorii încadraţi corect în planul doi în timp ce zeci de picioare se plimbă în planul întâi; o discuţie destul de amuzantă în afara cadrului, în timp ce camera se încăpăţănează să îl fixeze pe protagonistul care suspină pe scaunul din dreapta al unui taxi; o discuţie pe holul unui club întreruptă de un necunoscut ce se interesează de o altă persoană, iar camera nu e deloc curioasă să tragă măcar cu ochiul la necunoscutul care se îndepărtează. Intenţionat sau nu, vizionarea te lasă cu aceeași senzaţie de gol prin care înoată protagonistul pe tot parcursul filmului, lucru care te face să te întrebi dacă asta este noua generaţie, o armată de umanoizi robotizaţi permanent nemulţumiţi.

În final, problema este alta. De ce un film realist observaţional? De ce nu o comedie romantică clasică sau o melodramă, direcţii către care filmul câteodată înclină? Sau, de ce nu, un film hiper-realist?

(articol publicat în Film Menu #17 / ianuarie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

După dealuri (România–Franţa–Belgia 2012, regia  Cristian Mungiu)

Despre oameni şi melci  (România – Franţa 2012, regie Tudor Giurgiu)

Toată lumea din familia noastră (România 2012, regia Radu Jude)

După Revoluție  (România 2010, regia Laurenţiu Calciu)

Din dragoste cu cele mai bune intenţii (România–Ungaria 2011 regia Adrian Sitaru)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s