margaret2

[Review] : Margaret

Margaret

 

SUA 2011

regie și scenariu: Kenneth Lonergan

imagine: Ryszard Lenczewski

montaj: Michael Fay, Anne McCabe

muzică: Nico Muhly

distribuţie: Anna Paquin, J. Smith-Cameron, Mark Ruffalo, Matt Damon, Jean Reno

margaret2

de Roxana Coţovanu

Filmat în 2005, „Margaret” a ajuns pe ecrane (pentru scurtă vreme și doar în câteva cinematografe, de altfel) abia în 2011, îngroșând rândurile filmelor hollywoodiene marcate de un proces chinuitor de post-producţie (mai ales pentru regizor), de un proces costisitor (mai ales pentru producători), cât și de alte soiuri de procese (mai ales juridice – între regizor și producător). După succesul pe care l-a avut cu primul său film, „You Can Count on Me” („Te poţi baza pe mine”, 2000), dramaturgului american Kenneth Lonergan i s-a dat mână liberă pentru următorul, cu condiţia ca filmul să nu depășească 150 de minute. Vizionând „Margaret”, e de înţeles de ce Lonergan n-a reușit să livreze rezultatul la timp; densitatea și complexitatea acestui material poate covârși pe oricine, cu atât mai mult pe cel care l-a născocit.

Lisa Cohen are 17 ani, trăiește în buricul Manhattan-ului, are o mamă actriţă care pregătește o piesă Off-Broadway, un tată recăsătorit în California alături de care plănuiește să-și petreacă vacanţa și un frate mai mic numai bun ca să încaseze toate ţipetele prin care tânăra comunică cu el. Adolescenţa-i privilegiată – după cum singură, nu lipsită de ironie, o descrie – e dată peste cap când Lisa ajunge să fie implicată într-un accident: flirtează inocent cu șoferul unui autobuz, distrăgându-i atenţia; bărbatul nu observă culoarea roșie a semaforului și lovește un pieton; femeia accidentată moare în braţele ei. Trecând peste șocul iniţial, viaţa tinerei își urmează cursul natural, dar tocmai faptul că lucrurile reintră repede pe făgașul lor o tulbură și o dezorientează. Cum e posibil ca viaţa să meargă mai departe fără ca acest eveniment să o fi marcat în vreun fel? Lui Lonergan, personajul adolescent îi servește de minune acestei premise.

Lisa e la vârsta la care fetele inteligente și atrăgătoare devin conștiente că sunt inteligente și atrăgătoare și sunt curioase să afle unde duc lucrurile când te folosești de aceste calităţi; intuiește foarte bine ce o face să fie interesantă în ochii bărbaţilor și știe când și cum să pluseze. Dacă nu știe, investighează, vrea să știe; așa își pierde și virginitatea, doar ca să nu mai fie virgină. Lisa se joacă mult. Se joacă cu colegul drăguţ care o ajută să copieze la matematică și care e îndrăgostit de ea. Se joacă cu proful de mate. Deși spune (și probabil crede cu toată sinceritatea) că nu dă doi bani pe meseria mamei sale, ea însăși joacă teatru zi de zi. Câteodată doar ca să șocheze pe cineva, de cele mai multe ori doar de dragul de a trăi și de a simţi cât mai mult.

Ceea ce o face să se apropie de prietena victimei și să înceapă demersul pentru a-l trage la răspundere pe șoferul autobuzului sunt, până la un punct, vina care o apasă și dorinţa de a îndrepta pe cât se poate lucrurile; dar bunele intenţii sunt deformate de faptul că se plasează pe sine în centrul acestei experienţe, exploatându-și până la epuizare (și, din nou, cu cea mai mare sinceritate) mustrările de conștiinţă și ignorând esenţialul – cum ar fi, de pildă, durerea reală a prietenei victimei; când altcândva mai mult decât în adolescenţă avem senzaţia că totul se învârte în jurul nostru? Un citat din George Bernard Shaw, pe care, ca un făcut (sic!), profesorul de literatură al Lisei îl citește la curs, tocmai despre acest egoism vorbește și sună cam așa: „(…) obiceiul de a privi lumea ca pe o sală de sport a eticii, clădită special pentru a-ţi întări caracterul, te face uneori să reflectezi la propriile-ţi principii confuze, când ar trebui să te gândești la nevoile oamenilor.” Cât despre Margaret cea din titlu, ea vine dintr-o poezie a lui Gerard Manley Hopkins pe care același profesor, la alt curs, o citește clasei, dar cum nu îndrăznesc să traduc poezie victoriană, vă las plăcerea să o descoperiţi singuri.

„Margaret” e un film imperfect; cândva după prima jumătate devine dezlânat și se pierde odată cu personajul principal în războiul dus pentru liniștirea propriei conștiinţe – ceea ce îl face cu atât mai atașant. „Margaret” are performanţe actoricești una și una și un dialog care zbârnâie; replici care zboară (pe frecvenţe înalte, de obicei) de la mamă la fiică sau dezbateri inteligente la școală despre terorism și politica externă a SUA (e filmat în 2005, după cum spuneam: post-11 septembrie și subiectele sale). Pe lângă multe alte însușiri, „Margaret” are mai ales calitatea de a fi exact filmul pe care mi-ar fi plăcut să-l fi scris eu.

(articol publicat în Film Menu #17 / ianuarie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Amour (Franţa – Germania – Austria 2012, regia Michael Haneke)

Barbara (Germania 2012, regia Christian Petzold)

După dealuri (România – Franţa – Belgia 2012, regia Cristian Mungiu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s