Alpeis_3_Lanthimos

[Review] : Alpeis

Alpeis

Grecia 2011

regie și scenariu: Giorgos Lanthimos

imagine: Christos Voudouris

montaj: Yorgos Mavropsaridis

sunet: Leandros Ntounis

distribuţie: Aggeliki Papoulia, Stavros Psyllakis, Johnny Vekris

Alpeis_3_Lanthimos

de Georgiana Madin

Pus faţă în faţă cu „Kynodontas” (2009), „Alpeis” se bazează pe o premisă (ca proces alegoric de redare a societăţii) cel puţin la fel de absurdă. Dacă în primul film un tată abuziv oferea o versiune osificată a lumii celor trei copii ai săi, ţinându-i până la maturitate în limitele gardului casei prin denaturarea planificată de limbaj și de noţiuni, aici, o figură similară de pater familias își perfecţionează supușii în vederea renunţării la identitatea proprie, însă cu scopul de a emula alte modele de indentitate. Grupul Alpeis, constituit din patru membri, printre care și liderul autoritar Mont Blanc, are ca misiune consolarea rudelor celor decedaţi printr-un serviciu insolit, impersonarea. Alpii își vânează posibilii clienţi prin Monte Rosa, care lucrează ca asistentă într-un spital, monitorizând starea internaţilor aflaţi pe moarte, intrând în contact cu familiile și raportând totul grupului, pentru o pregătire cât mai eficientă. În grup există o simetrie de gen – în afară de Mont Blanc și Monte Rosa, mai fac parte încă un bărbat și o femeie –, dar și o antinomie ierarhică, construită pe discriminare de gen. Bărbaţii, se pare, sunt cei care fac regulile, distribuie rolurile și procedurile de antrenament, iar femeile sunt cele care execută rolurile pe teren, după o pregătire asiduă în care își integrează gesturile, replicile și întâmplările din viaţa celor decedaţi.

Deși miza lui Lanthimos în fabricarea conceptului a fost scanarea comportamentului rudelor decedaţilor în raport cu impersonatorii, ulterior atenţia se mută pe competiţia din grup și pe trăirile asistentei Monte Rosa faţă de clienţii ei, cu care începe să se implice emoţional. Cel mai grav e că Monte Rosa minte cu privire la starea unei tenismene, raportând-o grupului însănătoșită, pentru a putea lua rolul ei eliminând competiţia, adică pe cealaltă femeie din grup. Atunci când personajul interpretat de Servetalis descoperă transgresiunea, Monte Rosa este exclusă definitiv din grup, printr-o lovitură de bâtă (de la „Kynodontas” încoace, Lanthimos are o pasiune pentru obiecte contondente care ajung invariabil peste capul sau faţa actriţei Aggeliki Papoulia). Gimnasta e propulsată ierarhic în rolul tenismenei – deoarece, spre deosebire de Rosa,  îndură toate cerinţele lui Mont Blanc din procesul de integrare (de la atârnări de picioare cu capul în jos la dansuri artistice coregrafiate cu o panglică). Anumite aspecte ale legislaţiei grecești din anii 2000 privind drepturile femeilor arată că violenţa bărbatului asupra femeii e încurajată ca demarcaţie între sexe și că femeile învaţă să fie supuse – deoarece patriarhatul, în ciuda violenţei, se extinde într-un sentiment de siguranţă perpetuat timp de milenii. Dacă aceste tare încă se reflectă în epocă sau au un loc pregnant în mentalitate, nu este deplasat să afirmi că „Alpeis” le îmbracă într-un înveliș alegoric. Dar, într-un mod întors pe dos, nu doar atribuie metafore actelor de violenţă, ci face o inversiune spre plus pe tema valorii lor, transformându-le în ceva dezirabil, elitist chiar (elitismul e și explicaţia numelui „Alpii”, livrată de lider însuși). Din această lumină, conceptul încâlcit și opac al grupului Alpii e pretextul pentru ca personajele lui Lanthimos să solicite într-un cadru necondiţionat de societate ceea ce mișcările feministe au început să șteargă – să își manifeste o dorinţă ascunsă de tortură sau de hărţuire sexuală, ca moduri de perfecţionare. De altfel, gimnasta (de două ori în film) trebuie să joace un rol și în timpul pregătirii cu Mont Blanc, unul piperat de ameninţări și de probe de elasticitate fizică nud, în timp ce îi spune că e cel mai bun antrenor din lume. Ceea ce o deosebește pe Rosa de gimnastă este că, departe de a-și dori doar a fi profesonistă, ea își caută în roluri un debușeu pentru statutul de nikokira (o femeie casnică mândră de căminul ei) la care nu poate accede în realitate, dorind să fie una chiar și pentru tatăl ei.

Cu toate că tema filmului poate fi speculată prin confruntarea dintre mentalităţile moștenite și curentele contemporane de gândire (manifestate cel puţin teoretic în societatea grecească), în cea mai mare parte emoţiile Rosei ca personaj central rămân indescifrabile. Ceea ce ar fi trebuit să se manifeste pe două niveluri de fake, unul ușor și celălalt pronunţat – Lanthimos explică faptul că detașarea cu care Alpii rostesc replicile decedaţilor e menită să ciocnească lugubrul de ridicol – alunecă într-o incomunicabilitate generală, chiar și faţă de spectator. Cu atât mai mult cu cât relaţia Rosei cu tatăl ei nu e conturată, momentele ei de întristare sau de răbufnire fac realitatea să pară la fel de mimată. Nu fără ingeniozitate de un puternic iz arthouse, Lanthimos îi ascunde Rosei chipul în momente-cheie, la fel cum taie sau defocalizează chipurile rudelor celor decedaţi (de exemplu, când are chef să danseze cu tatăl ei și acesta o refuză, sau când izbucnește în suspin la masă cu el), dar intermitenţa informaţiilor despre relaţia celor doi nu se coagulează cu gesturile de gelozie (violentarea partenerei de dans a tatălui ei) sau de seducţie făcute de ea. Ca și cum ar fi o femeie înfășurată într-o burka, arătându-și doar ochii, în măsura în care tremurul interior înăbușit al lui Aggeliki Papoulia poate să spargă cenzura auctorială a lui Lanthimos, „Alpeis” merită văzut chiar și numai pentru a o vedea îmbrăcând rol după rol.

(articol publicat în Film Menu #17 / ianuarie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Kynodontas (Grecia 2009, regia Giorgos Lanthimos)

Amour (Franţa – Germania – Austria 2012, regia Michael Haneke)

Paradies: liebe (Austria – Germania – Franța 2012, regia Ulrich Seidle)

După dealuri (România – Belgia – Franţa 2012, regia Cristian Mungiu)

Después de Lucia (Mexico – Franţa 2012, Regie Michel Franco)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s