rocker

[Review] : Rocker

Rocker

România 2013

regie și scenariu: Marian Crișan

imagine: Tudor Mircea

montaj: Tudor Pojoni

distribuţie: Dan chiorean, Alin State, Ofelia Popii, Crina Semciuc

rocker

de Răzvan Dutchevici

Cu o figură umilă și speriată, Victor (Dan Chiorean), un bărbat de 45 de ani, îmbrăcat în blugi și geacă neagră de piele, se plimbă printre turiștii veniți să schieze pe pârtie. Camera îl urmărește tacticos de la semi-distanță, astfel încât să-i putem citi neliniștea din ochi, dar să și percepem pulsul locului. Ajunge în dreptul unor schiuri puse la închiriat, își ia inima-n dinți și înșfacă o pereche dintre ele, după care părăsește cu pași grăbiți zona. Așa începe „Rocker”, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Marian Crișan.

Intrăm treptat în viața rockerului Victor. Aflăm că este un muncitor de rând care locuiește în Oradea cu fiul său, Dinte (Alin State), un băiat de douăzeci și ceva de ani, dependent de droguri și solist vocal al formației underground rock Iguanele. Pasiunea pentru rock îi unește pe cei doi, Victor dedicându-și o bună parte din timp agitându-se în folosul trupei băiatului său. De fapt, în afară de relația cu o tânără coafeză, întreaga existență a protagonistului este concentrată în folosul fiului, care în cea mai mare parte a timpului stă acasă și compune muzică așteptând ca tatăl său să-i aducă droguri. Mereu vulgar și extrem de insensibil, Dinte obișnuiește să se răstească din tot felul de nimicuri la Victor, care, cu o atitudine ieșit din comun de docilă, înghite de fiecare dată în sec și își vede mai departe de treabă. Dedicarea totală și necondiționată a tatălui pentru băiatul său poate fi interpretată ca a izvorî nu numai dintr-o dragoste parentală foarte puternică, dar și dintr-o umilință asumată, poate în contul unor greșeli trecute.

Crișan este foarte zgârcit cu informațiile ce privesc trecutul celor doi. Din dorința de a nu cuceri privitorul prin dramatisme facile, insistă să pună accent doar pe acțiunea la timpul prezent, forțând, astfel, privitorul să își raporteze judecata strict la povestea al cărei martor e, indiferent cât de contrariantă îi pare aceasta. Spectatorul trebuie să pună destul de mult de la el pentru a da sens filmului. Dacă în cazul filmelor fraților Dardenne, această metodă (în „L’Enfant” nu știm nimic despre trecutul lui Bruno și Sonia și ce anume i-a determinat să ajungă niște borfași; în „Le gamin au vélo”, nu înțelegem atașamentul femeii față de orfanul Cyril care-i face numai probleme) beneficiază de un șir de suișuri și de coborâșuri palpitante (gestul lui Bruno de a-și vinde copilul cauzează o serie de încurcături ce-i pun viața și libertatea în primejdie; orfanul Cyril intră în tot felul de încurcături, fiind la un moment dat foarte aproape de moarte), Crișan preferă mai degrabă să invite spectatorul la o aprofundare psihologică a personajelor prin intermediul unor fapte banale ce nu le marchează foarte puternic viețile. Astfel, devine foarte greu să te raportezi la personajele prezentate, judecata acestora instituindu-se în mare parte pe impresii ce pot diferi foarte mult în funcție de experiența de viață și intuiția fiecăruia.

Omiterea unor detalii explicite despre trecutul personajelor devine un pic deranjantă atunci când începe să pară o scuză confortabilă pentru livrarea unor momente „ca de nicăieri”. Ni se arată că Victor a cântat în trecut la chitară, dar de aici până la a-l pune să susțină un concert la baterie, fără ca înainte să-l fi văzut repetând măcar un pic, pare o decizie ușor impertinentă. De asemenea, grija de a nu pica într-un dramatism bombastic și tezist atrage filmul într-o capcană. Prezentată ca un fapt banal de rutină ce nu aduce nimic în plus personajelor, scena în care Victor îi înjectează lui Dinte heroină între degetele de la picior pare doar senzaționalistă.

Filmul pendulează între scene pline de consistență dramatică și momente de cabotinism. Un moment din prima categorie este cel în care îl vedem pe Victor în prim-plan cu o expresie gravă, în timp ce în plan secund – în unsharf, îl vedem pe Dinte dând cu pumnii în pereți, țopăind ca bezmeticul și delirând din cauză că nu și-a luat doza de droguri. Ecranul parcă vibrează sub presiunea încordării crescânde a lui Victor, care nici nu se poate uita în ochii fiului său de mâhnit ce e. La polul opus ca substanță se află falsitatea discuțiilor în care se angajează membrii trupei Iguanele în sala de repetiții. Adunarea mai multor subiecte de discuții asociate de obicei cu tagma rockărească – ideologii politico-sociale, consumerism prostesc și tot felul de fabulații cu tente filosofice – denotă o oarecare comoditate în conturarea personajelor secundare.

(articol publicat în Film Menu #18 /aprilie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

După dealuri (Români-Franţa-Belgia 2012, regia Cristian Mungiu)

O lună în Thailanda (România 2012, regia Paul Negoescu)

Visul lui Adalbert (România 2011, regia Gabriel Achim)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s