domestic

[Review] : Domestic

Domestic

România 2012

regie și scenariu: Adrian Sitaru

imagine: Adrian Silișteanu

montaj: Andrei Gorgan și Adrian Sitaru

distribuţie: Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora

 domestic

de Andrei Luca

În „Domestic”, cel mai recent film al lui Adrian Sitaru, regizorul construiește ramificațiile narative în jurul unui punct care leagă o serie de episoade domestice desfășurate în apartamentele aceluiași bloc: animalele. Un element important în nuanțarea raporturilor dintre animal și om vine din dubla perspectivă a celui din urmă asupra celui dintâi. Cu alte cuvinte, locatarii blocului pendulează tot timpul între ipostaze care redau două raporturi posibile între om și animal: în functie de context, necuvântătoarele din film sunt tratate fie ca animale de companie, fie ca hrană. În ciuda aerului lejer și vesel al filmului, ale cărui dialoguri poartă spectatorul către teorii fanteziste în care Iisus este extraterestru, Shakespeare e român, iar iepurașii încarnări ale unor ființe din viitor venite în epoca noastră în vacanță, regizorul strecoară câteva adevăruri despre natura umană, pe care le evidențiază tocmai prin raportarea omului la animal.

1. Câinele și responsabilitatea: A doua secvență a filmului aduce în atenție o problemă a comunității blocului – câinele unei familii stă pe casa scării, deranjând vecinii. Momentul ședinței de bloc este un prilej pentru regizor de a lua în derâdere autoritatea domnului Lazăr, administratorul de bloc, și de a se juca cu tipologii ale personajelor (vecina veșnic nemulțumită, personajul colectiv furios, vecinul grabnic-ajutător etc). Acest fir narativ se va dezvolta mai târziu într-o poveste care îl va urmări pe Toni cum își asumă responsabilitatea pentru câinele mai sus menționat, pe care îl va adopta după o încercare eșuată de a-l duce la adăpost.

2. Găina și amoralitatea copiilor: Un alt episod își concentrează atenția asupra familiei Lazăr, în sânul căreia se declanșează un mic conflict domestic în momentul în care soția aduce acasă o găină vie. Discuțiile soților Lazăr, care își pasează unul, altuia responsabilitatea tăierii găinii (amândoi refuză să o facă) sunt curmate de decizia Marei (fata familiei Lazăr) de a tăia ea însăși pasărea. După două încercări eșuate și negocierea unei sume de bani în schimbul operațiunii, ușa de la baie se închide pentru a treia oară în urma fetei. Găina mai cotcodăcește de câteva ori, apoi ușa se redeschide, lăsând să se vadă în planul îndepărtat peretele băii mânjit cu sânge. Umorul secvenței este accentuat de atitudinea ușor încurcată a părinților, care până la urmă o felicită pe Mara pentru curajul ei.

3. Iepurele „mănânc-și-plâng-mănânc”: „Iepurii sunt făcuți să-i mâncăm, înțelegi? Că oamenii mănâncă cărniță” – cam așa s-ar rezuma în cuvintele unui personaj filosofia acestui episod, care este exprimată în momentul în care copilul familiei Mihăieș refuză să mănânce tocănița făcută din carnea iepurelui pe care el îl considera animal de companie, nu animal de sacrificiu. Indus în eroare de povestea mincinoasă a tatălui despre cum iepurele nu a fost cumpărat de la piață ca să fie gătit, ci lovit cu mașina și adus acasă ca să se facă bine, copilul este aici exponentul unei atitudini care contrastează cu natura carnivoră a familiei sale. Însă, după cum o va demonstra mai târziu, raportarea sa la animale nu este complet inocentă și nici lipsită de răutate (sau măcar de indiferență).

4. Pisica și vinovăția: Separați în urma decesului Marei (episodul este ascuns spectatorilor printr-o elipsă), părinții reușesc să se împace tot prin intermediul pisicii, aceeași care poartă vina morală a morții fetei lor. Cercul vinovăției se extinde către vecinul care i-a oferit Marei pisica, la rândul lui chinuit de un vis bizar (element suprarealist, care rămane o constantă în filmele lui Sitaru).

5. Porumbelul și „Colivia”: Spre deosebire de scurtmetrajul „Colivia”, unde relația dintre tată și fiu reușea să emoționeze, pe de-o parte, prin pactul realist, pe de altă parte, prin nuanțarea personajelor și profunzimea lor, în „Domestic”, deși Sitaru păstrează același scenariu, povestea își pierde din forță prin faptul că e integrată într-o demonstrație a cărei finalitate este aceea de a arăta multitudinea situațiilor care pot apărea din banala coabitare a oamenilor cu animalele. Aici, încercarea regizorului de a aduna sub acoperișul aceluiași film cât mai multe legături posibile între oameni și animale (sau între oameni și oameni prin intermediul animalelor) nu nuanțează poveștile, ci dimpotrivă, le aplatizează. Fiecare fir narativ nou nu vine să-l îmbogățească pe anteriorul, ci pare redus la statutul de eveniment enumerat cu liniuță, al cărui scop în economia filmului este completarea unui tablou demonstrativ care arată cât de diferite pot fi poveștile oamenilor și ale animalelor lor.

(articol publicat în Film Menu #19 /iunie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Rocker (România 2013, regie Marian Crișan)

Turn Off the Lights (România 2012, regie Ivana Mladenovic)

Poziţia copilului (România 2013, regie Călin Peter Netzer)

După dealuri (România – Franţa – Belgia 2012, regie Cristian Mungiu)

Despre oameni şi melci (România – Franţa 2012, regie Tudor Giurgiu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s