deepbluesea

[Review] : The Deep Blue Sea

The Deep Blue Sea

 

Marea Britanie – SUA 2011
regie și scenariu: Terence Davies
imagine: Florian Hoffmeister
montaj: David Charap
sunet: Tim Barker
distribuţie: Rachel Weisz, Simon Russell
Beale, Tom Hiddleston

 

deepbluesea

 

 

de Andrei Rus

În adaptarea cinematografică din 1955 a piesei de teatru omonime scrise de Terence Rattigan, având la bază un scenariu al dramaturgului și beneficiind de regia insipidă a lui Anatole Litvak, realizatorii își propuneau să confere relevanţă socială poveștii femeii high-class (Vivien Leigh) care descoperă la mijlocul vieţii că există și o altfel de iubire decât aceea docilă în care familia și mediul o învăţaseră să creadă. E vorba despre o iubire devoratoare, sinonimă cu pasiunea carnală, experimentată în relaţia extra-conjugală cu aviatorul Freddie Page (Kenneth More). Filmul debutează cu o încercare eșuată de sinucidere a protagonistei (precum varianta din 2011), dar episoadele din trecut sunt revelate prin flashback-uri succesive aparţinând bărbaţilor: mai întâi soţului, un Sir onorabil (Emlyn Williams), iar apoi amantului, pentru a se încheia cu o scenă în care angoasata Hester – personaj încărcat de numeroase precepte feministe – decide să facă un efort și să rupă legătura simbiotică cu sălbaticul Freddie. Pot fi regăsite la nivelul scenariului numeroase similitudini cu plot-ul din „A Streetcar Named Desire” („Un tramvai numit dorinţă”), piesa lui Tennessee Williams ecranizată cu puţin timp în urmă (1951) de Elia Kazan, dar și un demers construit în vederea apărării raţionalităţii naturii umane, ce părea să sucombe în faţa acelui sentiment inefabil numit dorinţă – în viziunea lui Williams și Kazan.

Terence Davies, regizor și scenarist al adaptării recente a lui „The Deep Blue Sea”, nu întreprinde nici cel mai mic efort de a-și convinge spectatorii că ceea ce privesc ar putea să-i ajute, prin mimetism, în rezolvarea unor probleme de natură emoţională întâmpinate în viaţă și are aerul că și-ar maimuţări parţial personajele: protagonista (Rachel Weisz) căsătorită cu un mult mai vârstnic Sir (Simon Russell Beale), și atrasă de un bărbat dezirabil sexual (Tom Hiddleston), încearcă să se sinucidă deoarece amantul ei – de dragul căruia renunţase temporar la o relaţie respectabilă, plină de beneficii pe toate planurile, mai puţin din punct de vedere senzual – uită să o felicite de ziua ei (!). Aflăm acest amănunt după câteva zeci de minute în care filmul prezintă, prin intermediul unui flashback fragmentat (al femeii) – procedeu atât de drag lui Davies în toate celelalte proiecte anterioare -, detalii despre relaţia ei cu soţul, respectiv cu amantul. Sunt momente convenţionale în esenţă, care în structura unei melodrame clasice – a se vedea „Brief Encounter” („Scurtă întâlnire”, 1945, regie David Lean) în acest sens, dar pe propria răspundere, fiindcă nu a „îmbătrânit” prea bine – ar fi funcţionat în direcţia unei acumulări emoţionale menite să îngroașe fatalismul situaţiei îndrăgostiţilor. Davies este conștient, însă, că nici cel mai romanţios spectator (în caz că nu e și extrem de limitat intelectual și/sau cultural) nu ar mai putea lua în serios o poveste atât de frecvent redată în toate mediile artistice posibile, așa că decide să caricaturizeze parţial fiecare nivel al relaţiilor reprezentate în film. Weisz (Hester) e atrăgătoare și pare din start o partidă mult mai potrivită lui Hiddleston (Freddie), apropiat ca vârstă și la fel de senzual, decât lui Beale (Sir-ul) (burtos și mult mai vârstnic) – în versiunea Litvak-Rattigan diferenţele de vârstă și de aspect între personaje erau mult mai mici, semn al interesului cineastului pentru potenţarea dramei. Sunt devoalate alternativ episoade în care e explicitată compatibilitatea pe toate planurile dintre cei doi soţi, mai puţin pe cel al senzualităţii, și episoade în care cuplul Hester-Freddie pare extrem de compatibil sexual, dar nu și intelectual. Adevăratele tușe de maestru ale lui Davies se regăsesc în două elemente: în faptul că plasează motivul tentativei de sinucidere nu în debutul tramei (precum în varianta lui Litvak-Rattigan), ci înspre mijlocul ei, ceea ce determină automat o citire în cheia derizoriului a încrengăturilor dramaturgice ale filmului; și în acela că nu Hester ia decizia ruperii relaţiei cu Freddie, ci bărbatul, ambele transformând dilema protagonistei într-una rizibilă și astfel tușantă, apropiind-o mai degrabă de o Emma Bovary, decât de o reprezentantă onorabilă a unei tragedii grecești (personajul lui Vivien Leigh).

Restul e exerciţiu de stil – marcat de un întreg arsenal de mișcări de aparat elaborate și de recreerea unei consistenţe aproape materiale a procesului de rememorare. Din acest punct de vedere, cheia de lectură a filmului poate fi găsită în mizanscena primului, respectiv a ultimului cadru. „The Deep Blue Sea” debutează cu un panoramic lent, de la stânga la dreapta, pe o clădire în care încet-încet, urcând de la parter spre etajul al doilea, camera o descoperă privirii pe Hester, aflată la fereastra apartamentului lui Freddie. Și se încheie cu un cadru în oglindă – dinspre fereastra lui Hester camera coboară spre parter, continuându-și mișcarea spre dreapta clădirii -, dar puţin prelungit și fixându-se pe un cotlon oarecare al străzii. Morala? Totul e ornament. (Doar nu întâmplător John Waters a plasat filmul în fruntea celor mai bune filme ale anului trecut.)

(articol publicat în Film Menu #17 / ianuarie 2013)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Paradies: liebe (Austria – Germania – Franța 2012, regie Ulrich Seidl)

Amour (Franţa – Germania – Austria 2012, regie Michael Haneke)

După dealuri (România – Franţa – Belgia 2012, regie Cristian Mungiu)

Da-reun na-ra-e-suh (În altă ţară) (Coreea de Sud 2012 regie Hong Sang-soo)

Los pasos dobles (Spania 2011, regie Isaki Lacuesta)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s