gatsby

[Review] : The Great Gatsby

The Great Gatsby

Marele Gatsby

SUA – Australia 2013

regie: Baz Luhrmann

scenariu: Baz Luhrmann și Craig Pearce

imagine: Simon Duggan

muzică: Craig Armstrong

distribuţie: Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Carey Mulligan

gatsby

de Irina Trocan

„The Great Gatsby” în 3D al lui Baz Luhrmann, plasat în NewYork în Epoca Jazz-ului și anunțat în campania de promovare ca fiind cea mai mare petrecere a anului (pe care o veți putea găsi la orice oră doriți în sala de cinema de lângă dumneavoastră), a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes, unde era puțin probabil să scape de acuzația că e extravagant și cam atât. E deja a cincea adaptare a capodoperei literare din 1925 alui F. Scott Fitzgerald și încă mai persistă zvonul că romanul nu poate fi adaptat.

În multe feluri, versiunea lui Luhrmann e o adaptare fidelă. Vocea din off a lui Nick Carraway (Tobey Maguire), personajul-narator din roman, e auzită aproape de la un capăt la altul al filmului rostind pasaje din „Marele Gatsby” – în timp ce aceleași cuvinte apar scrise de-a curmezișul ecranului, ca de mâna unei divinități. Scenariul (scris de Luhrmann și colaboratorul său frecvent, Craig Pearce) păstrează, în linii mari, povestea neschimbată și include flashback-uri care completează biografiile personajelor, dar ratează tot mai mult subtilitățile când se îndepărtează de cuplul central (Gatsby-Daisy). Pe malul unui golf din Long Island unde locuiesc soții Tom și Daisy Buchanan (Joel Edgerton și Carey Mulligan) și, peste golf de ei, Nick Carraway, sosește un misterios om înstărit pe nume Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), care dă petreceri fastuoase pentru localnici, deși nu pare să vrea să petreacă cu ei. Curând, Nick – vărul lui Daisy și vecinul luiGatsby – e luat prin surprindere când Gatsby îl roagă să faciliteze întâlnirea lui cu Daisy, pe care bărbatul o cunoscuse în urmă cu cinci ani, când era soldat, și vroia să o recâștige. (Deși Nick se mutase și el de curând, deja îi intrase în grații lui Tom Buchanan,care nu-și ascundea de el aventura extraconjugală cu MyrtleWilson – astfel încât pe parcursul evenimentelor ce urmează are poziția unui observator privilegiat.)

Inevitabil, rețeaua de evenimente construită de Fitzgerald în roman spune mai multe despre personaje acolo decât în film. Transpuse pe ecran, reacțiile lor sunt prea opace sau, dimpotrivă, prea simple și repetitive. Altfel, Baz Luhrmann știe să-și conducă actorii în momente-cheie. (Îmi permit mai departe să includ spoiler-e pentru că nu e tocmai o poveste nouă. Dar va urma – mult mai jos – o porțiune spoiler-free despre coloana sonoră.) După ce adevărul iese la suprafață, Gatsby, Tom și Daisy rămân în salonul unui hotel să discute situația (asistați de Nick și de Jordan Baker – Elizabeth Debicki –, prietena cea mai bună a lui Daisy). În cearta care urmează – intercalată cu lingușeli, ponegriri și șantaj sentimental –, prestațiile tuturor actorilor (inclusiv reacțiile pasive ale lui Nick și Jordan) sunt, moment cu moment, perfect modulate. De altfel, DiCaprio face un rol fin de comedie – în limitele personalității lui Gatsby, care ascunde dincolo de alura detaşată un suflet de cățeluș iubitor –, trecând rapid de la jovialitate camaraderească (inclusiv când îi cere favoruri lui Nick) la fâstâceală adolescentină de faţă cu (sau vorbind despre) Daisy. În plus, trebuie apreciat că Luhrmann e atent inclusiv la anumite elipse ale romanului care sunt mai greu de păstrat în film decât în text. Când Myrtle e lovită de mașina în care se întorc Gatsby și Daisy, suspiciunea planează asupra lui, deși, de fapt, la volan era Daisy. Înaintea accidentului, Luhrmann îl arată pe DiCaprio rotind brusc volanul, încercând inutil să o ocolească pe Myrtle, fără să dea de înțeles că încearcă să preia controlul când nu reacționează Daisy.

Filmul poate fi apărat uşor şi de atacurile celor care şi-ar dorisă fie mai indie – opulenţa e un factor important în poveste. Se dovedeşte că Gatsby s-a îmbogăţit (subit şi prin mijloace ilegale) ca un fel de gest măreţ de iubire, sperând că astfel o va face pe Daisy să rămână cu el. Chiar proza lui Fitzgerald transmite fascinaţia faţă de obiectele preţioase care îi înconjoară pe protagonişti şi le dau siguranţă. Iar câteva tuşe neaşteptate dau un pic mai multă consistenţă lumii (altfel, foarte mozaicatea filmului: după o petrecere fastuoasă în casa lui Gatsby, în fundalul cadrului larg se pot vedea servitorii care adună din piscină paharele, folosindu-se de nişte plase cu mânere foarte lungi.

Acestea fiind zise, regia lui Baz Luhrmann nu echivalează cu proza lui Fitzgerald. Aglutinează coregrafii (ale servitorilor în casa Buchanan, ale dansatoarelor la petrecerea lui Gatsby) cu beții în petreceri improvizate, cu secvențe halucinante de cinema expresionist, cu filmări god’s-eye-view și cu personaje episodice pitorești. Printr-o ironie care l-ar gâdila și pe Fitzgerald, anumiți spectatori, deși au fost impresionați de spectacol, au rămas totuși de părere că filmul, de două ore și douăzeci de minute, durează prea mult. (Or, dacă mai socotim și trailer-ele…).

Recenzând filmul în „The Village Voice”, Stephanie Zacharekscrie: „«The Great Gatsby» e în același timp «prea mult» și ce vrea Luhrmann, mai puțin o adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald decât o versiune filmică a lui Jay Gatsby însuși.”Într-adevăr, romanul e despre un vis de măreție, dar îl pune în perspectivă arătând cât de gol e pe dinăuntru și ce consecințe grave ar putea avea, în timp ce filmul – rareori detașat – comunică doar că visătorilor li se pot întâmpla, dacă au ghinion, lucruri triste. Gatsby e glorificat de la prima apariție în film (în care, fără să fie complet vizibil, domină cadrul) până după moarte, când, scufundându-se în piscină, e fotografiat de deasupra apei de o ceată de jurnaliști; aici, încadratura e împrumutată din „Sunset Boulevard” (1950, regie Billy Wilder), dar asemănările dintre cele două filme și tragediile prin care sfârșesc sunt cvasi-nule. Alte elemente luate de la Fitzgerald pe care Luhrmann le-a fixat strâmb în film sunt cele două pseudo-simboluri: lumina de far verde de peste golf spre care Gatsby privește în fiecare noapte, cu certitudinea că e chiar lângă casa lui Daisy, că e un fel de stea care duce către ea; și panoul publicitar cu ochii doctorului T.J. Eckleburg, pe care Wilson, soțul lui Myrtle, îl confundă în simplitatea lui cu veghea perenă a lui Dumnezeu. În roman, sunt folosite să caracterizeze personajele, dar Luhrmann le tratează cu reverență, ca și cum însemnătatea lor morală ar fi o punte spre adevăr. Alterat e și Nick Carraway – vorbitorul elocvent, atent la ceilalți, care evită să spună foarte multe despre el. În film, drama lui Gatsby i se mai învârte încă în minte câțiva animai târziu, când e internat în sanatoriu – deși în carte e mult mai rece: îi spune lui Gatsby de despărțire, doar că îl crede mai valoros decât pe cei care l-au respins – apoi, după ce Gatsby moare, Nick reflectează cu satisfacție că a apucat să-i spună măcar atâta lucru. Dar presupun că schimbarea n-ar trebui să mă mire foarte mult, luând în calcul faptul că naratorii de romane sunt, de obicei, minți lucide, în timp ce protagoniștii de film sunt buni la suflet.

Lăsând la o parte eclectismul vizual al lui Luhrmann, cealaltă mare îndrăzneală (pentru tradiționaliști) e coloana sonoră. Cel mai recent „Mare Gatsby” a fost produs de Jay-Z (motiv pentru care eu, una, urmărind una dintre efuziunile lui Gatsby pe care Luhrmann le tratează când ironic, când naiv, așteptam cu atenția încordată să aud „99 problems”). Emeli Sandé are un cover după „Crazy in Love” de Beyoncé, Beyoncé are un cover după „Back to Black” de Amy Winehouse, Jack White cântă „Love Is Blindness” în timpul accidentului de mașină și Lana DelRey, cu ocazia reîntâlnirii între Daisy și Gatsby, interpretează „Young and Beautiful” (poate cea mai apreciată și comentată alegere de pe coloana sonoră, deși, sigur, orice face Lana Del Rey va fi comentat). Ca de obicei, Luhrmann încearcă să aducă în filmul său cele mai cunoscute voci din ultimii ani (i-am omis pe Florence and the Machine, Sia, Gotye, The xx, will.i.am…), iar faptul că sunt tapetate cu muzică îi face filmele mai uşor de digerat (şi slăbiciunile regizorale mai uşor de trecut cu vederea), dar, în acelaşi timp, perisabile. „Romeo + Juliet”, de la care au trecut 17 ani, deja pare de pe altă lume (în ciuda presupusei universalități a lui Shakespeare) pentru oricine nu mai ascultă The Cardigans.

Dacă tot am vorbit de „Romeo + Juliet” și trecerea timpului, aș vrea să citez dintr-o cronică de-a lui Alex Ross (actualmente colaborator frecvent la „The New Yorker”) apărută în „Slate”după premiera filmului (înainte de „Titanic”, când Leo DiCaprionu era încă „dovedit comercial”): „Abia trecut de douăzeci de ani, DiCaprio are o prezență ciudată, zveltă – înalt, dar foarteslab, arătând uneori mult mai tânăr decât vârsta lui, alteori ca unalter ego mai bătrân înfometat. Pare emoţionat, fără astâmpăr, fragil, dar totodată aspru. […] Cariera lui a început când River Phoenix a murit din cauza unei supradoze. Până la acest Romeo, DiCaprio nu însemna mare lucru. Ce făcea putea fi întâmpinat ca bizar, dar, sincer, filmul independent american se îneacă de atâta bizar.” La a doua colaborare cu Luhrmann, profilul unui adolescent neînțeles fixat în colțul lui de lume nu pare să i se maipotrivească nici măcar ca etapă renegată din trecut. În viziunea lui J. Hoberman, Gatsby completează tripticul de Visători Americani, alături de Howard Hughes și J. Edgar Hoover. Oricum ar fi, schimbările de direcție ale lui DiCaprio (deși indiscutabil îndrăznețe) au fost treptate și persistente. Gatsby ar putea învățade la el că toată treaba cu faima și respectul trebuie făcută pas cu pas.

(articol publicat în Film Menu #19 /iunie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

The Master (SUA 2012, regie Paul Thomas Anderson)

The Deep Blue Sea (Marea Britanie – SUA 2011, regie Terence Davies)

Django Unchained (SUA 2012, regie Quentin Tarantino)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s