[Review] : Autoreiji: Biyondo

Autoreiji: Biyondo

Outrage Beyond

Japonia 2012

regie și scenariu: Takeshi Kitano

imagine: Katsumi Yanagijima

montaj: Takeshi Kitano și Yoshinori Ohta

distribuţie: Takeshi Kitano, Ryo Kase, Shun Sugata

Outrage-Beyond-Photo3

de Cristiana Stroea

În 2010, Takeshi Kitano se întorcea, cu „Outrage”, la filmele yakuza ale începutului său de carieră, iar în 2012 revine cu „Outrage Beyond”, punând astfel bazele la ceea ce promite să fie o trilogie captivantă pentru fanii lui, dar și pentru amatorii genului. Ambele filme explorează teme specifice genului: dinamica și regulile yakuza, intrigi și trădări, codul de onoare, tradiții și violență, însă diferă destul de mult. În „Outrage”, familia Ikemoto devine indezirabilă în cadrul organizației mafiote din care face parte, dar în același timp are probleme interne pe care le descoperim treptat. Kitano urmărește numeroasele fire și intrigi care conduc spre dezintegrarea și nimicirea ei. Filmul are un ritm lent, cumulativ, iar spre final explodează într-o serie de trădări, schimburi de putere și, mai ales, de crime spectaculoase, făcându-i pe unii critici să îl considere doar o pregătire atentă și pretențioasă a unei băi de sânge. Deși crimele sunt atent orchestrate, ele reiterează pasiunea cineastului pentru șoc vizual și umor negru absurd, și nu le-aș considera miza filmului. Kitano îmi pare mai degrabă pasionat de această lume mafiotă a cărei existență stă sub semnul unui precar echilibru menținut prin tradiții și coduri de onoare, dar destabilizat de încercările de uzurpare a puterii. Felul în care caută să exploreze tensiunile ce apar prin transferul de putere între familii, sau în interiorul aceleiași familii, e cu siguranță mai demn de atenție și de interes decât numărul de crime din final.

Kitano a creat, în primele sale filme de gen, o serie de eroi tragici, yakuza de modă veche, cruzi și stoici, care, deși par lipsiți de orice scrupule, au valori peste care nu pot trece și care îi conduc spre un deznodământ funest. Deși pornește de la aceeași rețetă, Kitano creează în „Outrage” un Otomo naiv, credul și impulsiv, care nu reușește să facă o opoziție puternică lumii din care face parte. Otomo devine astfel o victimă a propriului șef și a propriei sale simplități, dar una neverosimilă, având în vedere că e un veteran și, de altfel, un profesionist.

În „Outrage Beyond”, Otomo se întoarce din închisoare în lumea mafiotă din care a fost izgonit în urmă cu zece ani, dar ne dăm seama din primele cadre că e un yakuza din primele filme ale lui Kitano – cinic, de modă veche, eficient. Jucat de Kitano cu o lipsă totală de expresivitate care îi sporește prezența în cadru, aparent plin de lehamite și dezinteresat de orice, Otomo e greu de citit. Între timp, organizația mafiotă a devenit o adevărată industrie de făcut bani, modernă și insațiabilă, iar contextul îl forțează să intre din nou în joc și să se răzbune.

Violența specifică filmelor lui Kitano e mai domolită aici, de multe ori regizorul preferând să lase lucrurile să se petreacă în afara cadrului, să le sugereze prin coloana sonoră, pentru ca abia apoi să descoperim urmările. Asta nu înseamnă că nu există momente de o cruzime și, în același timp, de un umor nebun, cum ar fi o crimă cu mingi de baseball. Dar de departe, ele nu mai sunt la fel de viscerale și gratuite ca în „Outrage”, iar Kitano reușește să revină la un amestec perfect de violență, detașare și umor.

„Outrage Beyond”, redând foarte bine și echilibrat o poveste complicată despre răzbunare, intrigi și interese, îți lasă loc să observi regia lui Kitano, cadrele lui albastre de o stranie frumusețe, punctate de lumini galbene, momentele de tensiune joasă – cele în care nu se întâmplă nimic, dar care amplifică atmosfera filmului în același fel în care o face și jocul inexpresiv al regizorului-actor, o antiprezență carismatică. Împreună, cele două filme intră într- un dialog interesant în ceea ce privește povestea și evoluția personajelor. În timp ce Otomo redevine reprezentantul unei lumi vechi, tradiționaliste, organizația în care se întoarce s-a modernizat într- atât, încât a renunțat până și la cele mai banale ritualuri de ospitalitate. Doi dintre yakuza executivi se plâng, în „Outrage Beyond”, că întrunirile generale nu mai sunt urmate de obișnuitele mese. De altfel, primul „Outrage” chiar așa începea – cu un ospăț prezidat de șeful cel mare, spre deosebire de ospățul din al doilea, care pare să înceapă în biroul unei mari corporații. Noua lume a yakuza și-a pierdut tradițiile, ritualurile și legile nescrise care îi stăteau la bază și devine extrem de vulnerabilă. Atât de vulnerabilă, încât polițistul care stă pe urmele membrilor săi îi manipulează și îi stârnește unii împotriva altora fără prea mare dificultate. În contextul ăsta, Otomo e doar aparent mânat de dorința răzbunării. În spatele acțiunilor lui stă mai degrabă nevoia de a restabili valorile și implicit forța și autonomia pierdute, dar și nostalgia lui Kitano după o lume care l-a fascinat încă de la începutul carierei sale artistice. Finalul abrupt al lui „Outrage Beyond” sugerează că va urma un al treilea film pe care eu îl aștept cu entuziasm și care, împreună cu cele două de până acum, promit să constituie un vârf al carierei regizorului nipon.

(articol publicat în Film Menu #19 /iunie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Killer Joe (SUA 2011, regie William Friedkin)

Lawless (SUA 2012, regie John Hillcoat)

Skyfall (Marea Britanie – SUA 2012, regie Sam Mendes)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s