klip

[Review] : Klip

Klip

 

Serbia 2012

regie și scenariu: Maja Milos

imagine: Vladimir Simic

montaj: Jonathan Sander

sunet: Ognjen Popic

distribuţie: Isidora Simijonovic, Vukasin Jasnic

klip

de Anca Tăbleţ

Maja Milos a declarat în legătură cu primul ei lungmetraj, „Klip”, că nu a dorit să-și judece personajele. Și, într-adevăr, ceea ce face regizoarea aici este să-i prezinte pe adolescenţii din film așa cum sunt, să încerce să le înţeleagă comportamentul și să îl pună în relaţie cu realităţile sociale sârbe, în special cu cele legate de familie și de educaţie. Atenţia cade, d.p.d.v. narativ, asupra protagonistei Jasna. Pe tot parcursul filmului ea e cea urmărită de cameră (în sensul în care nu există secvenţe în care să nu fie prezentă).

Pe de o parte, exhibiţionismul protagonistei e o încercare de a atrage atenţia (mai ales atenţia lui Djole). În același timp, se poate vorbi despre un act de refuz și de revoltă faţă de o familie prea ocupată cu alte probleme pentru a o vedea pe Jasna așa cum e și pentru a se interesa cu adevărat de viaţa ei (există o diferenţă între o astfel de atitudine și toleranţă sau permisivitate). Mamei îi reproșează că face prea multe compromisuri, că se limitează la a lua ca atare situaţia și că deja îl tratează pe tatăl bolnav de cancer ca pe un muribund. Dacă dintre toate rudele sale tatăl este singurul de care Jasna e mai apropiată, asta se datorează faptului că îl consideră altfel decât ceilalţi, dar cu toate acestea vede cum, din cauza bolii, și el e absorbit de și în tipul de lume din care ea încearcă să evadeze.

În „Klip” violenţa, vulgaritatea și modul în care comunică personajele nu sunt nici pe departe semnele unei aridităţi emoţionale. Milos spunea într-un interviu că a dorit să arate cum oamenii din acest mediu (cel prezentat în „Klip”) își exprimă uneori trăirile într-un mod foarte brutal, foarte crud, dar că la fel de important pentru ea a fost să arate că ei sunt în acelaţi timp apţi de a iubi. Nevoile de comunicare și de apropiere ale personajelor din „Klip”, cu precădere cele ale protagoniștilor, există mai mereu, doar că ele ies la suprafaţă refractate, stângace, într-o formă în care, la prima vedere, nu mai pot fi ușor recunoscute ca atare. Manifestările majorităţii personajelor din „Klip” au la bază o serie de nesiguranţe și de vulnerabilităţi, iar asta este valabil pentru comportamentul exhibiţionist al Jasnei, pentru comportamentul violent/ cvasi-abuziv al lui Djole, pentru comportamentul de struţ cu capul în nisip al părinţilor Jasnei și al profesorilor. Tocmai de aceea nici nu e ușor să găsești vina într-o singură parte, într-o singură categorie de oameni. Dincolo de nesăbuinţa, vulgaritatea, ridicolul și penibilul comportamentului lor, există în atitudinea adolescenţilor din „Klip” și un soi de curaj în actul lor de revoltă faţă de realităţile sociale și de universul limitat (dominat vizual de blocuri dărăpănate și ruine) în care trăiesc. Distracţiile pe care le vedem (pe care Jasna le filmează mai mereu cu telefonul mobil, ca și când asta le-ar certifica existenţa, realitatea) sunt printre puţinele la care adolescenţii din mediul respectiv au acces. Lumea în care trăiesc este una în care sexul (oricum ar fi el), violenţa etc. devin singurele sau, în orice caz, formele cel mai des folosite de comunicare (există însă și momente de reală intimitate).

Ceea ce nu înseamnă în mod automat că adolescenţilor din „Klip” nu le poate fi găsită nicio vină pentru comportamentul lor. Însă este clar că societatea în care trăiesc nici nu face nimic pentru a încuraja alte variante. În condiţiile în care lumea din jur (părinţi, sistem educaţional etc.) îi reduce la tăcere, comportamentul lor deviat este un mod de a se face auziţi. Situaţia lor de tineri cărora mediul din jur nu le oferă șansele unui viitor prea luminos e cumva rezumată într-un singur cadru: un coridor îngust, înfundat, cu o singură fereastră mică la capătul său și Jasna alături de Djole și de colegii săi dormind pe jos, înghesuiţi unii în alţii. Imaginea e în general caldă (există și secvenţe predominant reci: o parte dintre exterioare ziua și câteva secvenţe de interior, precum cea a spitalului), cel mai des folosite fiind varietăţile de bejuri, punctate uneori de pete de culoare mai puternice, iar contrastele sunt atenuate. În cazul secvenţelor de interior lumina de un alb intens care vine din afară (din afara apartamentului sau camerei respective) inundă spaţiul.

Milos a declarat că a dorit ca filmul să fie poveste intimă, despre dezvoltarea unei relaţii (cea dintre Jasna și Djole), că a dorit să facă din „Klip” o poveste de dragoste. Și, într-un fel, filmul său este și asta.

(articol publicat în Film Menu #17 / ianuarie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Después de Lucia (Mexic – Franţa 2012, regia Michel Franco)

Paradies: liebe (Austria – Germania – Franţa 2012, regia Ulrich Seidl)

Laurence Anyways (Canada – Franţa 2012, regia Xavier Dolan)

The Deep Blue Sea (Marea Britanie – SUA 2011, regia Terence Davies)

Amour (Franţa – Germania – Austria 2012, regia Michael Haneke)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s