Before Midnight

Review : Before Midnight

Before Midnight

SUA 2013

regie: Richard Linklater

scenariu: Richard Linklater, Julie Delpy, Ethan Hawke, Kim Krizan

imagine: Christos Voudouris

montaj: Sandra Adair

distribuţie: Julie Delpy, Ethan Hawke

 Before Midnight

de Gabriela Filippi

 

„Before Midnight” (2013), cel de-al treilea film din seria începută de Richard Linklater în 1995, continuă povestea de dragoste dintre Céline și Jesse, care de data asta formează în sfârșit un cuplu și au două fetițe gemene cu părul lung și blond. Cu 18 ani în urmă, cei doi se întâlneau întâmplător într-un tren ce străbătea Europa și după o discuție scurtă și însuflețită, care le dădea o primă idee despre fascinația pe care și-o provoacă reciproc, se hotărau pe neașteptate să coboare în gara din Viena și să petreacă timpul împreună până în dimineața următoare, când Jesse trebuia să ia avionul înapoi spre Texas. La 23 de ani, ei își permit să fie încă nonșalanți: Céline studiază la Sorbona, în Parisul natal, și se arată preocupată de probleme sociale, iar Jesse este interesat de artă. Se îndrăgostesc în timp ce hoinăresc unul lângă altul pe străzile Vienei, făcând speculații despre viață și tachinându-se sexual. „Before Sunrise” („Înainte de răsărit”, 1995) era construit ca o ecuație despre „celălalt” – și ca o ecuație despre viață –, în care nici spectatorul nu cunoaște mai mult despre personaje decât ceea ce poate afla din momentele pe care cei doi le petrec împreună. Ei sunt arătați în mod separat doar la finalul filmului, privind pe geamul autovehiculului care îl duce pe fiecare înapoi acasă și zâmbind amintirii nopții abia încheiate, ceea ce nu reprezintă, totuși, o dovadă a faptului că experiența asta înseamnă suficient de mult pentru ei, încât după șase luni să-și dorească încă să călătorească mii de kilometri pentru a se reîntâlni, așa cum și-au promis.

În „Before Sunset” („Înainte de apus”, 2004) eventuala acuzație de frivolitate sau de pragmatism le era ridicată: pe durata filmului – concepută aproape ca timp real al întâlnirii lor scurte din Paris, ultima destinație a lui Jesse din turul european de promovare a bestseller-ului său inspirat de aventura din Viena, și cu foarte puțin timp înainte de ora la care trebuie să se prezinte la aeroport – devine treptat clar că nouă ani în care nu au putut comunica în niciun fel, după ce au ratat (dintr-o cruzime a sorții) întâlnirea programată, cei doi nu au încetat să se gândească unul la altul și să se idealizeze. Acum însă, nu mai e doar distanța singura opreliște pentru o relație de dragoste între ei, ci și obligațiile vieții de adult. Jesse are un copil cu o fostă iubită din liceu cu care s-a împăcat între timp și pe care s-a văzut nevoit să o ia de nevastă atunci când s-a întâmplat să rămână gravidă.

Totuși, după revederea din Paris care lăsa povestea în cumpănă, ea este reluată după alți nouă ani, în Grecia, la vila de lângă mare a unui scriitor în vârstă, unde cei doi au petrecut șase săptămâni de vară împreună cu gemenele, fiul lui Jesse venit din Statele Unite, și alți oaspeți. Linklater și coscenariștii săi – Kim Krizan și cei doi interpreți, Julie Delpy și Ethan Hawke, care au lucrat la construirea celor două personaje începând cu prima continuare a seriei, episodul plasat în Paris – concep o situație greu de descurcat. Tocmai în acest punct, când povestea dintre Céline și Jesse nu mai este doar o proiecție despre „cum ar fi fost dacă…”, ideile despre predestinare trebuie să lase locul preocupărilor cotidiene, iar statutul lor egal de „suflete pereche” să se preschimbe în două roluri funcționale social. Încă de la prima lor întâlnire observațiile despre diferențele dintre femei și bărbați răsăreau ca glume în discuția entuziastă în care treceau cu nerăbdare de la un subiect la altul. Dar la 41 de ani, felul în care își împart responsabilitățile și își asumă sacrificiile devine un subiect important. Grosolan privită situația, Jesse ar vrea să se mute cu toții în Chicago ca el să nu rateze complet să-l vadă pe fiul său, care are deja 12 ani, cum crește, dar asta ar presupune ca Céline să renunțe la o slujbă care i se oferă acasă, în Paris. Însă tocmai de o astfel de simplificare se feresc cei doi, iar scenariștii construiesc o situație complexă, cu multe implicații. Și poate că miza mare a relației lor, dar și faptul că cei doi sunt, până la urmă, doi intelectuali, chiar dacă sexy (cel care vede ceva ușor neobișnuit în alăturarea asta este gazda din Grecia), fac ca în neînțelegerile lor, Céline și Jesse să încerce să se tempereze, dar eșuează și se găsesc adesea, ca mai toți oamenii care se ceartă, ilogici și acuzatori. Ba chiar Céline, continuând să se analizeze și să se comenteze chiar în timp ce se lansează într-o tiradă, susține nevoia ca o ceartă să exprime emoții, din moment ce discuțiile cele mai calculate (purtate de obicei de bărbați) au dus la cele mai mari dezastre ale umanității.

În climatul de autoreflexivitate pe care îl întrețin, relația lor ajunge să pară aproape necredibilă. Plimbându-se într-un peisaj arid, printre vestigii istorice, în prima zi pe care o au doar pentru ei doi după mult timp în care ocupații de ordin practic le-au ocupat toată vremea, se regăsesc având una dintre conversațiile de seducție în care se provoacă și se tachinează, ca în momentele în care începeau să se cunoască. Faptul că după atâta timp, ei nu mai pot să joace exact același joc este evident, iar autoironia este conținută aici, totuși în relația lor este păstrată o anumită curtoazie care să le reamintească că prezentul lor împreună este un rezultat al unei alegeri pe care o fac clipă de clipă, și nu al unei inerții (motiv pentru care, aflăm la un moment dat din film, ei au ales să nu se căsătorească). Chiar și așa, nu pot scăpa uzurii, și în „Before Midnight” regizorul Linklater chestionează tema fatalității într-un comentariu în mod voit netransparent. Spațiul ales pentru cel de-al treilea episod face trimitere la cel puțin alte două filme plasate în zona mitică din jurul Mediteranei europene: primul, filmul lui Godard, „Le mépris” („Dezgustul”, 1963), care își dezvăluia la fel de voluntar convenția și în care eroina, interpretată de Brigitte Bardot, avea presimțiri legate de disoluția relației de dragoste cu personajul lui Michel Piccoli, drept consecință a prezenței lor în locurile încărcate de energia destinelor tragice, și cel de-al doilea, filmul lui Rossellini, „Viaggio in Italia” („Călătorie în Italia”, 1954), pe care Céline îl pomenește chiar la un moment dat, despre un cuplu englez matur (Ingrid Bergman și George Sanders) care descoperă în timp ce vizitează muzeele și ruinile din Pompei că idealurile lor comune au dispărut cu trecerea vremii. Totuși, în filmul lui Linklater încrederea în posibilitatea oamenilor de a-și face o viață mai frumoasă atunci când trăiesc conștient pare să câștige.

Între primele două episoade ale seriei existau mult mai multe asemănări formale, schimbările stilistice din „Before Midnight” părând să corespundă încercării lui Linklater de a ilustra un alt tip de iubire, una încercată.

Remarcabile în „Before Sunrise” și în „Before Sunset” erau travlingurile elaborate care urmăreau vagabondajul celor doi prin orașele europene. La finalul episodului din Paris, cele două personaje urcau două etaje pe scara în spirală a clădirii haussmanniene, iar camera se rotea 360° în timp ce urca și ea, continuând să le filmeze fără să se facă simțită. Ascunzându-se complet virtuozitatea pe care mișcarea asta complicată o reprezenta, atenția era direcționată de cineaști în permanență pe gesturile personajelor, funcția camerei de filmat în scena respectivă fiind aceea de a înregistra tensiunea dintre Jesse și Céline, moment de moment și cu fiecare treaptă pe care cei doi o urcă ca să ajungă tot mai aproape de apartamentul femeii. Pe lângă acea mistică baziniană a combinației unice și misterioase de elemente care formează un moment prezent, în primele două „Before…”-uri Linklater mai folosește cadrele lungi cu un rol: acela de a produce un efect emoțional precis. Fluiditatea aceasta a aparatului era echivalentă acolo ușurinței și bucuriei cu care interacțiunea celor doi curgea. Reîntâlnindu-se după nouă ani în Paris, ei redescoperă vechea conexiune imediat ce pornesc într-una dintre plimbările lor volubile. Dar curând discuția își pierde tonul jucăuș: înainte de a merge mai departe în a se redescoperi, Céline vrea să lămurească ce s-a întâmplat cu întâlnirea pe care și-o promiseseră. Încetinește mersul și cei doi se opresc în mijlocul străduței înguste pentru a-și explica ce au făcut în ziua în care nu au ajuns să se vadă, într-o secvență montată plan-contraplan. Odată clarificat acest aspect, ei își reiau hoinăreala ușoară. Dată fiind subtilitatea cu care aparatul de filmat se făcea invizibil atunci când urmărea personajele în aceste prime două filme ale seriei, scurta demascare a materialității sale chiar în prima secvență a lui „Before Midnight” devine un fapt semnificativ.

Filmul se deschide cu oscenă în aeroportul din Kalamata, unde Jesse îl conduce spre îmbarcarea în cursa către Statele Unite pe fiul său. Printr-un travling înapoi, camera îi arată cum înaintează pe unul dintre culoarele aeroportului. La un moment dat, imaginea tremură și explicația pentru această dereglare vine după puțin timp, când în cadru ajunge să fie cuprinsă ridicătura din pardoseală care a provocat zgâlțâitura, rămasă în urmă pe traseul personajelor.

În cel mai recent dintre filme, nici muzica nu mai răsare de peste tot, revelând momente de grație, așa cum se întâmpla mai ales în „Before Sunrise”, unde muzica apărea în multe scene. Dacă primele două filme foloseau muzica cu sursă în cadru, Linklater nu radicaliza totuși această opțiune. El își permitea să prelungească piesa pe care Jesse și Céline o ascultau în cabina din magazinul de muzică și în scena următoare, peste peisajele vieneze însorite care se derulează de la fereastra autobuzului în care cei doi s-au urcat. Felul în care este folosită muzica în „Before Midnight” îi dau filmului un aer mai conformist. Pe aceeași scenă de început, plasată în aeroport, sunt introduse acorduri izolate de pian, cântate la distanțe mari de timp, cât notele să aibă timp să percuteze grav și melancolic. Din momentul în care bărbatul iese din aeroport și se îndreaptă spre mașină, unde îl așteaptă Céline și gemenele, melodia începe să se închege și să curgă într-un ton optimist. La fel, spre deosebire de primele două filme, în „Before Midnight”, pe lângă cei doi protagoniști, apar și alte personaje în mai mult de o scenă. Poetul îmbrăcat la costum care scrie poezii pe malul Dunării pentru orice sumă de bani, sau ghicitoarea țicnită, care poate că vede adevăruri care altora le scapă, erau incluse în filmele precedente doar ca aport de magie în tânăra poveste de dragoste dintre Céline și Jesse. Totuși aici, într-un alt tip de convenție, în care personajele secundare ar avea timp să se individualizeze, ele nu sunt dezvoltate, ci construite sumar, ca funcții dramaturgice: cei doi tineri, Achilleas, nepotul gazdei împreună cu iubita lui, franțuzoaica Anna, reprezintă o versiune a ceea ce cuplul Céline-Jesse ar fi putut fi dacă povestea lor nu ar fi început în 1995, ci aproape douăzeci de ani mai târziu, în epoca Skype; bătrânul scriitor care a avut o căsnicie fondată pe independența partenerilor (o relație apropiată de ceea ce reiese a fi idealul de responsabilitate al protagoniștilor) plătește totuși acum prin singurătate această opțiune, etc. Lipsa de finețe în alcătuirea personajelor secundare este însă compensată de rafinamentul dialogurilor, iar firul narativ principal, constituit de impasul în care au ajuns Jesse și Céline, este dezvoltat încet și cu priceperea dramaturgică care caracterizează seria „Before…”.

(articol publicat în Film Menu #20 / noiembrie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Câinele japonez (România 2013, regie Tudor Cristian Jurgiu)

Spring Breakers (SUA 2012, regie Harmony Korine)

O som ao redor (Brazilia 2013, regie Kelber Mendoca Filho)

One thought on “Review : Before Midnight

  1. Pingback: August: Osage County | Silence's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s