terral-o-gebo-e-a-sombra-manoel_de_oliveira

Review : O Gebo e a Sombra

O Gebo e a Sombra

 

Gebo și umbra

Portugalia – Franţa 2012

regie și scenariu: Manoel de Oliveira

imagine: Renato Berta

montaj: Valérie Loiseleux

sunet: Henri Maïkoff

distribuţie: Michael Lonsdale, Jeanne Moreau, Claudia Cardinale, Leonor Silveira

terral-o-gebo-e-a-sombra-manoel_de_oliveira

de Andreea Mihalcea

Adaptat după piesa de teatru din 1923 a lui Raul Brandaõ, „Ghebosul și umbra”, filmul lui Oliveira (în vârstă de 104 ani) este o reprezentare austeră a așteptării deziluzionate, rezultantă a două ipostaze contrare: resemnarea în fața circumstanțelor și sfidarea lor.

Nivelul intra-diegetic este construit cumva paradoxal, în sensul în care deși pe de-o parte, situația dramatică a filmului evidențiează funcția deterministă a social-economicului în lectură naturalistă, totuși setting-ul destul de relativ (la început de secol al XX-lea într-un cartier mărginaș portughez, cu toate că personajele vorbesc în franceză), și subordonarea explicită a acțiunii de către idei, de partea cealaltă, conduc la o impresie generală de indeterminare, ca și când filmul ar pluti undeva în eter. Însăși natura sa discursivă și redundanța conflictului pusă în relație cu elemente extra-diegetice, precum mizanscena minimalistă bidimensională de tableau și o interpretare actoricească de asemenea contradictorie – actorii sunt vizibil afectați, deși conținutul replicilor e mai degrabă un exercițiu de retorică -, susțin un efect foarte pregnant de sublimare, ca și când textura filmului ar fi de natură gazoasă sau, în termeni mai aproape de pământ, evazivă.

Primul act, transpus în câteva planuri-secvență extrem de lungi, este plasat, ca 90% din film, de altfel, într-o singură cameră sărăcăcioasă, în care își duc existența ca de transă Gebo (Michael Lonsdale) – un contabil bătrân și meticulos -, soția sa, Doroteia (Claudia Cardinale) – care frizează pe undeva sminteala – și foarte umila noră a celor doi, Sofia (Leonor Silveira). Ploaia măruntă și constantă de afară rimează, în manieră aproape expresionistă, cu o derulare încetinită a vieții din interior, pesonajele fiind parcă încremenite în repetiție și mecanic. Staza lor pare să se fi declanșat în urmă cu opt ani, când João (Ricardo Trêpa) – băiatul lui Gebo și al Doroteiei și soțul Sofiei – a plecat de acasă, făcând ca lumea celor trei rămași aici să se transforme într-o așteptare iluzorie și absurdă a întoarcerii sale. Camera de filmat fixă surprinde vizitele periodice de seară ale vecinilor, pedantul Chamiço (Luís Miguel Cintra) – un actor care își delecta în tinerețe publicul feminin cântând la un flaut imaginar -, și frivola și copilăroasa Candidinha (Jeanne Moreau). Alăturarea celor patru personaje vârstnice în jurul unei mese bându-și cafeaua nu face decât să accentueze din sentimentul de decrepitudine naivă și din inerție. De altfel, Kenji Fujishima sugera, în cronica sa din „Slant”, că sunt dispuși compozițional ca „într-o natură moartă cu oameni.”

Conflictul se poartă exclusiv în termeni morali. Gebo, care se consideră just și onest, i-a ascuns în acești opt ani Doroteiei faptul că João este un hoț și un posibil criminal pentru a o scuti de suferință; de aceea, este nevoit să întrețină un număr de iluzionism, povestindu-i în fiecare seară așa-zise vești primite de la fiul lor, transmise printr-un intermediar la fel de fantasmagoric. Când Gebo rămâne în pană de idei, soția lui se lansează într-o obositoare tiradă de reproșuri împotriva acestuia și împotriva Sofiei, care e la curent cu mașinațiunile socrului, dar care, așa cum va apărea mai clar aproape de final, înclină mai curând să creadă că adevărul de dragul adevărului, și nu unul adecvat circumstanțelor și consecințelor, ar fi o soluție care le-ar pune capăt chinului.

Fiul rătăcitor se întoarce din senin acasă, înarmat cu un soi de program anarhist, nejenându-se să critice resemnarea pe care tatăl a impus-o în familie în fața sărăciei care le condiționează traiul și abulia aferentă. În vreme ce Gebo e de părere că „bunăstarea în viață înseamnă ca nimic să nu se întâmple”, și că „nimeni nu se poate sustrage suferinței”, João se mândrește, spre siderarea auditoriului (familia și vecinii), cu faptul că vede necesitatea fizică – foamea – drept motiv suficient de a cauza altora suferință, în vederea propriei bunăstări.

Unul dintre gesturile repetitiv-absurde de care aminteam mai devreme este adunatul cifrelor într-un registru, cu care Gebo se ocupă seara, așezat la masa de lucru (iluminată dramatic de o lampă cu ulei, ce domină, de altfel, întreaga imagine a filmului). Abia spre final aflăm că cifrele au și un corespondent în realitate, mai exact că acești bani aparținând companiei la care e angajat contabilul se află în posesia lui temporară, strânși într-o geantă lăsată cumva la îndemâna oricui le calcă pragul. La această geantă tânjește Candidinha, care fantasmează la cât de multe rochii de mătase și dulciuri și-ar putea cumpăra cu banii din ea, respectiv cât de multă putere ar dobândi, luându- și servitori cărora „să le dea ordine” – dorință explicită ce ilustrează ideea lui João că oamenii comit crime, chiar dacă o fac și numai în gând. Continuând și arătând cu degetul înspre tată, în această clasă de crime încadrează minciuna și servitutea. „Dacă fiecare dintre noi ar comite crimele la care a visat, din ură, ambiție sau din interes, lumea ar fi distrusă”, afirmă personajul lui Raul Brandaõ, iar concluzia sugerată a raționamentului acestuia, conform căreia natura umană este una înclinată spre rău, se întâlnește cu propria concepție personală a lui Manoel de Oliveira, exprimată într-un interviu acordat lui António Preto.

Rămas doar în compania Sofiei, João începe să se descrie pe sine – acela care a devenit în anii de absență – drept cineva care nu doar că e capabil să provoace, la nevoie, suferință altora, dar care pe deasupra o face „fără milă”, cu amuzament și simțind plăcere. În mod interesant, își asociază ferocitatea cu prezența umbrei și căderea nopții, sugerând că în astfel de circumstanțe naturale se simte dominat de ceva mai puternic decât el. Primele trei cadre ale filmului ilustrează didactic o povestire ulterioară de-a lui João despre cum într-o noapte, ascuns în umbra unui zid, a asistat la strangularea cuiva, tot ce putea să vadă fiind două mâini ridicate în aer amenințător, urmate de zgomotul unui corp căzând la pământ. Deși nu pare ca el să fi fost autorul crimei, reiese că înțelege foarte bine disperarea din spatele celor două mâini care au ajuns să ia viața unei alte persoane, împinse de „egoismul și indiferența celorlalți”.

După ce părinții merg la culcare, João fură geanta cu bani, în pofida eforturilor Sofiei de a-l împiedica. Gebo decide, după o noapte de gândit, să-i ascundă încă o dată adevărul Doroteiei și să-și asume responsabilitatea furtului în momentul în care jandarmii vin dimineața căutând vinovatul. După cele două seri la care am asistat, ambele sub semnul nocturnului și al umbrei, ultimul cadru-tablou e plasat în zorii zilei și îl arată pe Gebo ridicându-se în picioare de la masa cu lampa încă arzând, afirmând că el este hoțul, după care Oliveira dă freeze frame și filmul se termină.

Francisco Ferreira interpretează story-ul într-un articol din „Cinemascope” ca o poveste cu fantome, în care João se întoarce printre cei vii într-o formă „amorală” (extra-morală aș zice eu) pentru a le umili convingerile și echivalează caracterul iluzoriu al acestuia cu cel la fel de iluzoriu al ideii că onoarea ar fi de găsit în sărăcie, idee anulată, conform criticului, prin furtul banilor. Bazându-se pe textul piesei de teatru după care a fost adaptat filmul, Ferreira merge mai departe în interpretare, insinuând că João ar putea constitui și o „proiecție a dorinței ascunse a lui Gebo de a se transforma în hoțul care nu are curaj să fie”. Ceea ce ar presupune și citirea mărturisirii din final ca fiind adevărată. Însă, dacă această teorie poate fi valabilă în ceea ce privește piesa de teatru, ea nu prea mai stă în picioare când este pusă în legătură cu filmul. Atmosfera stranie de poveste cu fantome poate fi regăsită într-adevăr aici, însă e un rezultat al unor căutări regizorale mai ample, exprimată și în filmul său precedent, „O Estrahno Caso de Angélica” („Cazul straniu al Angelicăi”, 2010), unde existau elemente stilistice care să susțină o interșanjabilitate a unui plan obiectiv cu unul imaginar. Cât despre ambiguitatea construcției personajului lui Gebo, nu există niciun marker al schimbării registrului stilistic în momentul furtului (la care asistă și Sofia), încât să presupunem că secvența cu pricina este o versiune înșelătoare sau incoerentă narativ, așa cum în film nu există nicio sugestie la nivelul discursului sau gesturilor sale care să susțină această ambiguitate. Ba din contră, atât Gebo cât și João întruchipează aproape alegoric două viziuni opuse asupra vieții, fiecare din ele fiind consistentă cu sine însăși. Chiar dacă lectura psihanalitică a poveștii ar fi poate tentantă și chiar dacă Oliveira și-a exprimat o convingere personală vis-à-vis de cum vede el, personal, natura umană, asta nu înseamnă că ar trebui ignorată sau nedreptățită tocmai neutralitatea comentariului auctorial din „O Gebo e a Sombra”, pe care regizorul Oliveira a impregnat-o, printr-o ajustare echilibrată a reprezentării a două atitudini morale divergente.

Suprimarea aproape totală a acțiunii și trecerea ei la un mod cinematografic de reprezentare radical discursiv, corelate cu o imobilitate dezarmantă – în cazul de față – a camerei (și care funcționează în hiat cu diegeza) fac filmul greu de digerat și experiența vizionării lui, în ceea ce mă privește, să fie, în ansamblu, una destul de anostă.

(articol publicat în Film Menu #19 /iunie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Domestic (România 2012, regie Adrian Sitaru)

Vous n’avez encore rien vu (Franţa – Germania 2012, regie Alain Resnais)

Dans la maison (Franţa 2012, regie François Ozon)

O estranho caso de Angélica (Portugalia, Franţa, Brazilia, Spania 2010, regie Manoel de Oliveira)

Singularidades de uma rapariga loura (Portugalia – Spania – Franţa 2009, regie Manoel de Oliveira)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s