Cineclub Bunuel

Cineclub Film Menu: Iluzia călătorește cu tramvaiul

La ilusión viaja en el tranvia

(Iluzia călătorește cu tramvaiul)

 

Mexic 1954

regie Luis Buñuel

scenariu Jose Revueltas, Mauricio de la Serna, Luis Alcoriza, Juan de la Cabada

imagine Raul Martinez Solares

montaj Jorge Bustos

distribuție Lilia Prado, Carlos Navarro, Fernando Soto

 

Lilia-Prado-Feet-566585

*

Filmul „La ilusión viaja en el tranvia (Iluzia călătorește cu tramvaiul)” (Mexic 1954, realizat de Luis Buñuel) rulează joi 2 octombrie 2014, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Filmul e subtitrat în limba engleză. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Andreea Mihalcea şi de Cătălin Cristuțiu.

*

de Andreea Mihalcea

„Compania nu greșește niciodatăˮ, „managementul știe tot ce mișcăˮ, „un serviciu gratuit miroase a comunismˮ și „excesul de eficiență trebuie investigat cu scepticismˮ sunt câteva dintre ideile pe care le articulează aproape cuvânt cu cuvânt personajele de care Juan, zis Cârlionți (Carlos Navarro), și Tarrajas (Fernando Soto) se ciocnesc în lunga noapte și în încă și mai lunga zi a încurcăturilor din „La ilusión viaja en tranvíaˮ, un road-movie buñuelian care satirizează societatea și cu predilecție administrația mexicană a lui Miguel Alemán din anii ’50.

Conflictul se naște din excesul de eficiență de care se fac vinovați cei doi protagoniști, mecanici într-o companie de transport public, reparând cu două zile înainte de „data estimatăˮ vechiul tramvai 133. Se pare că tramvaiul era oricum în plan să fie înlocuit cu unul mai nou, iar cei doi ajung să-și petreacă seara alinându-și cu alcool îngrijorarea că și-ar putea pierde locurile de muncă. Gândurile acestea îi fac să abandoneze la intermezzo piesa de teatru din cartier – o reluare parodică a scenei biblice a păcatului originar și a alungării din Rai, în care Juan interpretează rolul lui Dumnezeu și Tarrajas dublul rol de Adam și Lucifer – pentru a se întoarce la depou și a contempla cu nostalgie the old gal. Nostalgia și avântul de rebeliune (și alcoolul) îi fac să conducă tramvaiul pentru puțină vreme pe șine, ca pentru ultima dată. De aici încolo, în termeni de lecții de viață, filmul lui Buñuel ne învață că a ieși din depou la plimbare noaptea cu tramvaiul nu e tocmai o operațiune atât de ușor reversibilă pe cât ne-am putea aștepta.

Întâlnindu-se cu prietenii și spectatorii pe care i-au lăsat în suspans la petrecere, decid, din generozitate, să-i ducă acasă, prilej cu care pot continua în tramvai petrecerea. Dar prietenii lor nu sunt decât primii pasageri dintr-o lungă listă, fiecare nouă stație reprezentând câte o nouă buclă temporală și o nouă încurcătură aparent insurmontabilă. Una dintre secvențele pentru care filmul este cel mai des citat este plasată în cursul acestei nopți, în care capete de porc se leagănă oniric în acest tramvai „în ilegalitateˮ pe deasupra unei faune umane diversificate – muncitori de la abator încărcați cu hălci de carne, un domn în frac, joben și baston, cu o alcoolemie mai puțin respectabilă decât exteriorul și două femei care se roagă la Iisus-ul de lemn pe care îl poartă după ele ca nu cumva să fie jefuite de mulțimea aceasta „circumspectăˮ în tramvaiul acesta la fel de „circumspectˮ în care nu e nevoie de bilet – rezultanta cea mai interesantă a alăturării acestora fiind senzația de suspiciune colectivă ce pare să colcăie printre rânduri.

A doua zi, trezindu-se cu o mahmureală de la care pe Tarrajas încă îl mai dor cornițele, cei doi încearcă să returneze tramvaiul, însă dau peste fel de fel de obstacole, care, ca în buna tradiție comică burlescă, nu doar că îi împiedică să-și atingă scopul, ci îi și propulsează în roluri și situații absurde. Așa ajung să abandoneze un grup de școlari pe un câmp unde se filmează un cabaretera, mințindu-i și lăsându-i să se zgâiască alături de învățătoarea-călugăriță la domnișoare fistichii, să declanșeze un conflict stradal între contrabandiști de cereale și populația care nu își poate permite să cumpere mâncare din cauza prețurilor gonflate sau să provoace un accident de mașină.

În paralel, Juan își dă silința să o cucerească pe Lupita (Lilia Prado), sora lui Tarrajas, personajul cel mai pragmatic și mai cu picioarele pe pământ, care încearcă tot timpul să-i ajute să nu fie prinși, și tot în paralel se desfășoară și urmărirea/persecuția cea mai aspră a făptașilor de către Papá Pinillos, un bătrânel în baston, fragil, pensionar și ex-vatman idealist (ăsta e personajul), atât de dedicat companiei de transport încât e dispus să-și riște viața ca să se facă dreptate. De exemplu, după ce pare să aibă un preinfarct, se ridică de jos și ia un taxi ca să meargă la management ca să deconspire povestea tramvaiului 133 care circulă în ilegalitate. Însă managementul preferă să creadă actele, o reflectare, conform managementului, mult mai fidelă a realității decât mărturia fostului angajat-model, drept pentru care Juan și Tarrajas reușesc să înapoieze tramvaiul la timp, adecvând în cele din urmă realitatea factuală realității din acte.

„Iluziaˮ în care trăiesc șefii companiei, care își închipuie că în ziua respectivă tramvaiul 133 nu a părăsit depoul, pare să fie o alegorie explicită la adresa adminstrației președintelui mexican Alemán, care inițiase o serie de reforme pro-modernizare nerealiste conform criticilor, ce au dus la suprapopularea capitalei și la accentuarea unei crize economice și sociale, când diferențele de clasă deveniseră tot mai mari, fapt ce reiese și din filmul lui Buñuel, în care sunt inserate aluzii la rata în creștere a inflației și în general la marginalizarea clasei muncitorești.

Carlos Monsiváis, citat aici[1], susține că până la Buñuel comediile mexicane erau populate de personaje individualizate care reprezentau doar în aparență clasa muncitoare, contextele în care erau plasate nefiind niciodată unele de actualitate. Ernesto R. Acevedo-Muñoz susține că în peisajul comediilor populare mexicane, filmele făcute de Buñuel în Mexic – unde și-a petrecut de altfel 36 de ani filmând lungmetraje într-un ritm de lucru alert datorită căruia reușea să termine un film în cel mult 24 de zile – se disting tematic tocmai prin ridicarea explicită a unor întrebări care vizau starea de fapt actuală prin intermediul unor personaje mai degrabă exponențiale decât individualizate.

În ansamblu, „La ilusión viaja en tranvíaˮ e interesant sub cel puțin două aspecte: transformarea unui conflict narativ relativ banal într-un device pentru un amplu comentariu social – mult mai moderat ce-i drept decât în filmele sale mai celebre – și procesul prin care realitatea „ordinarăˮ pierde/câștigă câteva grade, fără intervenția unor elemente „extra-ordinareˮ, sub ochii noștri, ca într-un număr de magie în care deși ai acces la cum s-a făcut trucul, finalitatea (a nu se înțelege finalul filmului) continuă să fie insolită.

 

[1] Ernesto R. Acevedo-Muñoz, „Buñuel and Mexico: The Crisis of National Cinemaˮ, ed.University of California Press, Londra, 2003, pp. 111-124

 

Alte filme prezentate în cadrul Cineclubului Film Menu:

Die Ehe der Maria Braun, Germania de Vest 1979, (r. Rainer Werner Fassbinder)

Portrait of Jason, SUA 1967, (r. Shirley Clarke)

Die Abenteuer des Prinzen Achmed, Germania 1926 (r. Lotte Reiniger)

The Woman in the Window, SUA 1944 (r. Fritz Lang)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s