reality-garrone

Review : Reality

Reality

Italia – Franţa 2012

regie: Matteo Garrone

scenariu: Matteo Garrone, Massimo Gaudioso, Ugo Chiti și Maurizio Braucci

imagine: Marco Onorato

montaj: Marco Spoletini

distribuţie: Aniello Arena, Loredana Simioli, Nando Paone

reality-garrone

de Andra Petrescu

„Reality” începe ca și cum ar fi „Cenușăreasa”: o panoramă deasupra orașului (probabil dintr- un elicopter) care să redea ordinea și simetria urbanistică a orașului, însoțită de clinchete de clopoței care parcă-parcă vin dintr-un film Disney. Camera traversează orașul, se apropie considerabil și se fixează pe o caleașcă – parcă e de jucărie – pe care o urmărește, tot din elicopter, până ajunge la o vilă luxoasă. Aici, cadrul este filmat de la înălțimea cailor (sau poate puțin mai jos de-atât) și se retrage odată cu aceștia, atât de înspăimântați de perspectiva curții de „plastic”, încât nechează nervos, pe fondul sonor al Marșului Nupțial. Decorurile de „plastic”, muzica și clinchetul clopoțeilor, asocierea cu Cenușăreasa și dovleacul-caleașcă ce dispare la miezul nopții (metaforic, bineînțeles) dictează parametrii în care se va desfășura povestea din „Reality”. Luciano își face apariția la petrecerea de căsătorie a tinerilor din caleașcă, îmbrăcat și fardat ca o femeie și afișându-se volubil și carismatic, spre distracția familiei și a prietenilor, care îl îndeamnă să apară la televizor.

Asocierea cu Cenușăreasa e evidentă și ironică – caleașca, transformarea lui Luciano (Aniello Arena), casa în care locuiește familia lui e luminată și filmată astfel încât să pară un castel. De fapt, întregul orășel – cu piața în care Luciano își are magazinul de pește – sugerează un târg medieval. Decorurile din film par mereu să fie din plastic; impresia de basm e susținută de Matteo Garrone prin recuzita aceasta cu aparență de jucărie, chiar și lumina și culorile sunt folosite pentru a sublinia valoarea artificială a societății. Nu există alte elemente feerice sau magice în afară de sunetul clopoțeilor și de „infantilitatea” scenografiei – e o lume nu de basm, ci artificială, în care realitatea/autenticitatea sunt camuflate în iluzia bogăției și a frumosului, deși valoarea celor doi termeni e pusă la îndoială de film.

Luciano este căsătorit cu Maria (Loredana Simioli) și împreună au trei copii cu vârste până în zece ani. Cuplul pare să ducă o viață liniștită și satisfăcătoare – pe lângă afacerea cu pescăria, fac mici escrocherii cu aparate electrocasnice, au un statut social decent în oraș, fiind admirați de vecini. Dar când copiii insistă ca tatăl lor să participe la preselecția pentru „Big Brother”, și tatăl, ca să le facă pe plac, o face, cutia Pandorei se deschide. Pentru Luciano nimic nu mai e la fel din momentul în care își imaginează că ar putea să intre în casa „Big Brother” și, astfel, să devină faimos. După etapa a doua de selecție, are impresia că totul a decurs atât de bine, încât e dispus să sacrifice totul pentru o eventuală – care lui îi pare sigură – participare la „Big Brother”. La început familia îl susține, dar pe măsură ce megalomania lui escaladează, Maria refuză să-i mai tolereze excesele. E ușor de observat că Luciano nu are educația și informațiile necesare pentru a înțelege ce înseamnă „Big Brother” sau televiziunea – în cartierul lui, e cel care știe mai bine și face afaceri, dar ieșit din contextul social familiar are reacții nepotrivite și incoerente pentru restul lumii. Emoția unei realizări la care nu îndrăznise să viseze până atunci e atât de puternică, încât îl face să cedeze nervos („Niciodată nu am avut un scop. De când cu Big Brother, simt că am un scop.” îi spune el soției într-o discuție, și o convinge să-și vândă afacerea și să investească banii în participarea lui la concurs).

Luciano și familia sa sunt personaje carismatice, și e dureros să îi privești cum se pun în situații dificile doar pentru că nu înțeleg regulile sociale ale mediului la care aspiră. Incompatibilitatea lor e nedreaptă, dar iremediabilă, nimic nu e de făcut pentru ei. Adevărul e că luxul și bunăstarea nu sunt pentru toți membrii societății. Luciano, precum Cenușăreasa, primește o ieșire la „bal” prin excursia lui la „Cinecitta”, și el se transformă – atât cât știe și poate –, dar în lumea reală nu există happy end. Luciano nu are nici măcar o înțelegere asupra realității, inocența lui nu tolerează ideea că show-urile de televiziune și faima pe care acestea o aduc nu sunt reale, că emoția e simulată. „Reality”, spre deosebire de „Gomorrah” (2008, regie Matteo Garrone) – care e un film realist despre ce se întâmplă în lumea mafiei italiene -, e un basm redat cu ajutorul unor elemente expresioniste și melodramatice, care au scopul să transmită cât mai clar un mesaj. Ce au, totuși, în comun, e interesul lui Garrone pentru o categorie socială, care poate fi fermecătoare, dar a cărei neputință vine, în primul rând, din lipsa ei de educație.

(articol publicat în Film Menu #19 /iunie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

Los amantes pasajeros (Spania 2013, regia Pedro Almodovar)

The Great Gatsby (SUA-Australia 2013, regia Buz Luhrmann)

Midnight in Paris (SUA-Spania 2011, regia Woody Allen)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s