Review : Suntem cele mai tari

Vi ar bast! (Suntem cele mai tari!)

Suedia, Danemarca 2013

regie, scenariu Lukas Moodysson

imagine Ulf Brantas

montaj Michal Leszczylowski

sunet Hans Moller

distribuție Mira Barkhammar, Mira Grosin

We Are the Best

 

de Bianca Bănică

Cine a zis că punk-ul este mort nu a văzut filmul lui Lukas Moodysson din 2013 despre două fete de 13 ani din Stockholmul lui 1982, cu tunsori şi haine băieţeşti, care strigă cât le ţin plămânii la microfon despre lucrurile pe care le urăsc şi despre toţi cei care nu le acceptă, bătând la nişte tobe în care nu ştiu să bată şi zgâlţâind o chitară la care nu ştiu să cânte.

Înfăţişând prin Bobo şi Klara, cele două protagoniste, atitudinea revoluţionară mai mult instinctuală decât bazată pe vreo ideologie sau pe vreun argument politic, „Vi ar bast” e un film în care adolescenţa se manifestă cu furie, umor, sensibilitate şi ingenuitate. Revenind la vechile preferinţe din „Fucking Amal”, sau „Tilssammans” („Împreună”), Moodysson continuă explorarea caracterelor feminine tinere, exilate, cumva, de ceea ce e văzut ca normă. Dacă în „Fucking Amal” povestea urmărea formarea unui cuplu între cea mai populară şi cea mai nepopulară fată din şcoală, iar în „Tilssammans” felul în care Eva se adaptează la aşa-zisa „viaţă la comun” din casa unchiului său, unde este nevoită să se mute împreună cu fratele mai mic şi mama sa, din cauza violenţei tatălui, de data aceasta Bobo şi Klara sunt revoltate faţă de orice pare câtuşi de puţin conformist, pornind de la înfăţişare, până la alegeri de natură religioasă, motiv pentru care sunt respinse de aproape toată lumea din jur. Fetele se hotărăsc să-şi facă o trupă în care o cooptează şi pe Hedvig, tocilara cuminte şi credincioasă care cântă la chitară la fiecare spectacol de toamnă, ignorând huiduielile întregului public. Conform principiilor lor, chiar se pricepe la chitară, poate le învaţă şi pe ele câte ceva, iar dacă e huiduită, înseamnă că e de-a lor; totuşi, dacă insistă să creadă în Dumnezeu, s-ar putea să nu mai fie. Din fericire, Hedvig nu insistă să rămână nici cu părul lung şi pieptănat (fetele îi fac o frizură punk la foc automat, de n-o mai recunoaşte nici maică-sa cea evlavioasă), nici cuminte şi docilă în credinţă (spre sfârşitul filmului înjură de câteva ori în uralele Klarei care îi spune că a început să se dea pe brazdă).

„Vi ar bast!” nu e despre drumul spre succes al unei trupe renegate din suburbiile suedeze. Ce-i drept, se simte diferenţa dintre bubuielile fără noimă ale fetelor de dinainte de venirea lui Hedvig în trupă şi cum ajung să sune cu ajutorul ei, însă singura lor melodie rămâne Hate sport! (compusă într-un moment de furie la adresa profesorului de gimnastică), iar unicul concert e cântarea de la un centru pentru copii, unde sunt huiduite înainte să înceapă, aşa că dau şi ele înapoi, adaptându-şi versurile prin înlocuirea cuvântului „sport” cu numele oraşului unde avea loc spectacolul. Filmul nu mizează pe asta, ci pe Bobo, Klara şi Hedvig, pe cum lor nu le place să li se spună că sunt o trupă de fete, despre cum prietenia dintre ele se leagă cu telefoane în miez de noapte în care Klara se plânge de cât de groaznici sunt părinţii ei care au mereu alte şi alte probleme din cauza cărora să se certe sau în care Klara încearcă să înţeleagă de ce mama ei a venit iar cu alt bărbat acasă. Atragerea forţată a lui Hedvig într-o lume mică, dar plină de vână şi spirit rebel, în care fata se încadrează perfect, dar în care n-ar fi avut niciodată curaj să se arunce singură, completează trioul camaraderesc. Moodysson rămâne aproape de problemele adolescentine, tratându-şi personajele cu o seriozitate care să nu le dramatizeze peste măsură vulnerabilitatea sau să le ia din umor, ci sa le accentueze forţa şi implicarea cu care îşi trăiesc fiecare experienţă într-o lume în care adulţii sunt prea ocupaţi cu altele şi în care să fii diferit şi huiduit trebuie să devină cel mai bun imbold de încredere în sine.

Filmat din multe prim-planuri pe chipurile personajelor, „Vi ar bast!” are un ton intim şi, în acelaşi timp, un aer documentarist la nivelul mişcărilor de cameră, părând că reacţiile fetelor sunt surprinse spontan de operator, cu mişcări imprecise şi tremurânde. Conform spuselor lui Moodysson, de obicei aparatul de filmat este pus într-un colţ al camerei şi de acolo operatorul este lăsat să improvizeze în mişcări sau zoom-ări, astfel încât să răspundă cât mai bine spontaneităţii actorilor foarte tineri care sunt lăsaţi şi ei să se joace cu întregul spaţiu din jur. Astfel, tehnica ajunge să contribuie şi ea la tonusul filmului care rămâne acelaşi, indiferent cărui public i se va adresa – adolescenţi în căutarea inspiraţiei sau adulţi nostalgici după vremurile în care aveau 13 ani şi visau să cânte pe vreo mare scenă a lumii. De fapt, Bobo, Klara şi Hedvig nu au în niciun moment un scop anume, iar până spre sfârşitul filmului (când li se propune să cânte la centrul din oraşul învecinat) nu există vreun punct fix în naraţiune către care să curgă acţiunea. Totuşi, nimic nu pierde din ritm, iar Moodysson are grijă să treacă prin toate, de la cititul articolelor despre ultimele trupe punk rămase pe baricade şi aducerea acasă a sacilor plini de gunoaie ce par interesante, până la bătăi între Bobo şi Klara pentru acelaşi băiat, desigur şi el punk-ist cool, dar care nu merită osteneala sau punerea în pericol a prieteniei dintre fete.

S-a spus despre „Vi ar bast!” că ar fi şi un film despre maturizare. Conţine o scenă, pe la junătatea filmului, în care fetele stau să adoarmă, iar Bobo este tristă şi îi spune Klarei că nimic în viaţa ei nu merge cum ar trebui, după o seară în care băuse prea mult şi vomitase în mijlocul petrecerii date de fratele Klarei. Pe jumătate aţipită, Klara îi răspunde: „Ai o prietenă căreia îi pasă de tine… ai chiar două prietene cărora le pasă de tine… şi cânţi în cea mai tare trupă din lume!”. Eu nu ştiu ce altceva ar mai fi de spus.

(articol publicat în Film Menu #23 / iulie 2014)

Alte review-uri Film Menu:

L’inconnu du lac (2013, regie Alain Guiraudie)

The Unspeakable Act (2013, regie Dan Sallitt)

Before Midnight (2013, regie Richard Linklater)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s