Inconnu 2

Review : L’inconnu du lac

L`inconnu du lac (Necunoscutul de pe lac)

 

Franţa 2013

regie, scenariu: Alain Guiraudie

imagine: Claire Mathon

montaj: Jean-Christophe Hym

distribuţie: Pierre Deladonchamps, Christophe Paou

Strangers by the Lake

 

 

de Andrei Luca

 

„L`inconnu du lac” prezintă, în cheia unei drame cu puternice acente de thriller, aventura romantică dintre doi bărbați, Franck (Pierre Deladonchamps) și Michel (Christophe Paou), care se întâlnesc pe o plajă destinată exclusiv bărbaților gay, situată la marginea unui lac. Spre deosebire de majoritatea filmelor gay pătrunse în circuitul mainstream, „L`inconnu du lac” nu se străduiește să cosmetizeze, de dragul spectatorului, detaliile care ar putea știrbi onorabilitatea unei realități damnate social. Ca barul din „Cruising” (1980, regie William Friedkin), plaja funcționează ca spațiu de negociere a unei partide de sex între doi (sau mai mulți) bărbați. Dezbrăcat de misiunea propagandistică de a proiecta o imagine ușor digerabilă de către moraliști despre cuplurile homosexuale, filmul se concentrează pe redarea cu cât mai multă naturalețe a unei maniere sexocentriste de autodefinire, în spații bine delimitate, a relațiilor gay.

Plaja, o piață de sex în care potențiali parteneri se studiază și se aleg reciproc, devine un teritoriu fertil care găzduiește încrengătura de condiționări care face posibilă o relație amoroasă între un martor al unei crime (Franck) și autorul acelei crime (Michel). Urmărind structura oricărui thriller, secvența de început din „L`inconnu du lac” plasează acțiunea încă din primul cadru într-un spațiu tihnit, cu reguli de organizare proprii, atât de ferit de orice amenințare încât motorul diesel al Renault-ului 25 pe care îl conduce protagonistul (Franck) se aude cu mult înainte de momentul apariției mașinii în parcarea improvizată în fața plajei. Cu aparenta lui acalmie, fiind exact cât trebuie de liniștit și retras, locul în care se desfășoară întreaga acțiune, reprezentat de împrejurimile unui lac, devenit spațiu de întâlnire și libertinaj sexual al bărbaților gay, conține, de fapt, datele scenaristice necesare pentru a funcționa mai târziu ca spațiu propice unei crime dificil de rezolvat de poliție.

Cadrul de început, care arată spectatorului mașina lui Franck parcând în fața plajei, se va repeta de-a lungul filmului, segmentând la nivel de montaj narațiunea în unități de timp de o zi. Cu alte cuvinte, la începutul fiecărei zile surprinse în „L`inconnu du lac”, stă așezat cadrul detaliat mai sus. Totuși, insistența regizorului de a relua această imagine care prezintă aceleași acțiuni nu pastrează nimic din mecanicitatea deranjantă a unui laitmotiv. Iar asta se întâmplă pentru că importantă pentru greutatea pe care o capătă repetiția pe parcursul filmului nu este acțiunea, ci spațiul surprins, care, printr-o inteligentă utilizare și distribuire a elementelor scenografice prezente în cadru încă de la început, devine o forță declanșatoare de evenimente care propulsează povestea mai departe și strânge lațul în jurul unui singur final posibil.

Dacă în prima parte a filmului, acest cadru are inocența descriptivă de a indica reguli de organizare în spațiu a obișnuitului în interiorul microsocietății formate pe malul lacului (Frank își parchează mașina de aproape fiecare dată pe aceeași parcelă, semnalând spectatorului că este un obișnuit al locului), în a doua parte, el devine un instrument scenaristic capabil de a se integra perfect în mecanismul care întărește suspansul.

Spre exemplu,prezența Renault-ului 25 condus de Franck în parcare în momentul plecării lui Michel de la lac, imediat după ce acesta din urmă își ucide partenerul, îi indică lui Michel existența unui posibil martor al crimei. Identificarea martorului în persoana lui Franck se face abia în una dintre zilele următoare, când cei doi (Michel și Franck), la finalul unei seri petrecute la lac împreună, își iau la revedere, fiecare urcându-se în mașina cu care a venit. Graba cu care Michel observă, sub pretextul unei conversații încropite stângaci, modelul automobilului destul de rar văzut în circulație pe care Franck îl conduce, devine un indiciu al faptului că Michel a identificat corect posibilul martor al crimei pe care a comis-o.

De asemenea, un alt detaliu inteligent valorificat de regizor este prezența mașinii înecatului în parcare, în răstimpul de câteva zile scurs între moartea lui și găsirea corpului de către autorități. Acest detaliu este dezvăluit spectatorului prin ochii lui Franck, care remarcă într-o seară că, deși el este ultima persoană care pleacă, o mașină rămâne în continuare acolo. Conexiunea pe care Franck o face între mașina rămasă în parcare și posesorul ei, ucis chiar sub ochii lui cu câteva zile în urmă de Michel, apare clară și terifiantă pe fața protagonistului, interpretat foarte subtil de Pierre Deladonchamps.

Ca în orice thriller, relațiile de complicitate și de putere dintre victimă și torționar se construiesc pe baza unei chimii emoționale bolnăvicioase, în care atracția sexuală devine un dizolvant al instinctului de autoconservare și al modului corect de a acționa. Și totuși, în această ecuație relațională instabilă, Franck, deși complet interior vertijului care îl atrage către Michel, se folosește la nivel inconștient de bănuiala din ce în ce mai sigură a lui Michel despre calitatea sa de martor al crimei pe care cel din urmă a comis-o. Punerea sub tăcere a crimei de către Franck devine coagulantul relației dintre cei doi, dar și elementul care amenință să-i despartă. Pe de-o parte, Franck, păstrând tăcerea, își demonstrează iubirea față de Michel, fidelizându-l prin amenințarea indirectă de a dezvălui crima; pe de altă parte, prin întreținerea relației cu Franck, Michel are ocazia de a-l supraveghea îndeaproape și de a controla fluxul de informații care ajunge la poliție prin poziția de putere pe care o are în relație din punct de vedere emoțional.

Mai mult decât în alte genuri, thriller-ul îngroașă trăsăturile de caracter ale personajelor și raportul existent între ele prin corporalitatea și fizionomiile actorilor distribuiți în fiecare rol. Părului blond, tenului deschis și aerului naiv și inocent ale lui Deladonchamps i se opun fruntea pronunțată, pielea măslinie și părul închis la culoare ale lui Paou. De asemenea, corpul atletic, fără a fi greoi, al celui dintâi creează un contrast cu impresia de robustețe și masivitate a staturii celui din urmă. Șitotuși,analiza prin deconstrucție pe care am făcut-o mecanismelor narative care compun filmul nu are prea multă valoare dacă nu menționăm că întreg sistemul detaliat până acum are scopul de a prezenta o filosofie despre relații (considerate la modul general). Cu alte cuvinte, thrillerul lui Alain Guiraudie, deși atât de subtil și elocvent în surprinderea unor aspecte specifice în comportamentul relațional al unora dintre bărbații gay, este, de fapt, un pretext de a pune sub lupă și de a aduce mai aproape de suprafață mișcări și interacțiuni care se întâmplă în orice relație, la magnitudini mai mici și, din acest motiv, mai greu sesizabile.

Incertitudinea naturală față de intențiile celuilalt în raport cu sine și lipsa încrederii în cel care reprezintă alteritatea, sunt reluate în film la proporții mult mai mari prin dubiul permanent al lui Franck, care pune tot timpul într-o parte a balanței semnele care îl asigură că Michel are sentimente reale pentru el și că nu îi dorește răul, iar în cealaltă parte indiciile care contrazic ipoteza anterior menționată și îl pun pe Michel în postura celui care întreține relația doar pentru a avea ocazia perfectă să scape el, un martor nedorit al crimei înfăptuite. Împins de dorința de a crea o conexiune mai profundă cu Michel, Franck este dispus să îi acorde celui din urmă, în ciuda dovezilor clare, ceea ce în engleză se numește „the benefit of doubt”. Astfel, atracția extrem de puternică față de Michel devine combustibilul care pune în mișcare motorul autoiluzionării (mai mult sau mai puțin conștiente) și hrănește perseverența de a crede într-o ipoteză convenabilă din punct de vedere amoros.

Ultimul cadru al filmului este ilustrativ pentru spirala autoiluzionării bolnăvicioase care îi dezactivează lui Franck instinctele de apărare. După ce îl vede pe Michel înjunghiindu-l pe polițistul responsabil cu anchetarea înecului, Franck se ascunde de Michel, care îl caută încercând să-l ademenească cu promisiunea unei nopți petrecute împreună. Când Michel încetează să-l mai caute și dispare din raza vizual-auditivă a protagonistului, acesta din urmă se ridică din locul în care a stat ascuns și începe să-l strige, întâi timid, cuprins de frică, apoi, pe măsură ce certitudinea plecării lui Michel crește, din ce în ce mai tare.

În acest ultim cadru, micul joc de-a v-ați ascunselea al relațiilor, când unul din parteneri, din purul capriciu de a face opoziție formală, nu dorește să accepte scuzele celuilalt când i se oferă, iar apoi, când are disponibilitatea de a le accepta, acestea nu mai vin, este supradimensionat prin lupa unei mize în care pierderea ar fi mult mai mare decât câștigul și transpus literal.

În „L`inconnu du lac”, Alain Guiraudie se folosește de pretextul unui thriller ca de o substanță de contrast care face vizibile la radiografie metabolismul greoi si complicat și punctele din care începe necroza unei relații. Pentru viitoarele proiecte cinematografice ale regizorului, recomandarea (e drept, nu tocmai inspirată) „from the director of <<Stranger by the lake>>” care ar putea apărea pe clipurile și afișele de promovare ar trebui să fie suficientă pentru a aduce publicul în cinematografe.

(articol publicat în Film Menu #21 / februarie 2014)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s