Eseu: Ideile feministe ale secolului al XX-lea

IDEILE FEMINISTE

ALE SECOLULUI AL XX-LEA

20130903002756-painting_building

de Teodora Lascu

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, femeilor încă nu li se permitea să dețină proprietăți, să semneze documente oficiale, să voteze în alegeri electorale, să refuze avansurile sexuale ale soților lor, să urmeze studii universitare, să preia legal custodia propriilor copii (soțiile și copiii erau considerați de lege ca fiind proprietatea soțului), sau să divorțeze de soții lor.

 

PRIMUL VAL
„ÎMI DORESC CA FETELE SĂ NU SE CONSIDERE ADJECTIVE, CI SUBSTANTIVE.”
(ELIZABETH CADY STANTON, 1880)

În anul 1848, are loc Convenția de la Seneca Falls, New York, unde peste 300 de bărbați și femei s-au adunat cu scopul comun de a susține, pentru prima oară, acordarea de drepturi legale femeilor. Declarația de la Seneca Falls a fost întocmită de Elizabeth Cady Stanton (1815-1902) și postula legitimitatea egalității naturale dintre femei și bărbați, marcând, astfel, începutul mișcării sufragetelor.

untitled-1

Primul Val de feminism se dedică luptei pentru obținerea de drepturi civile – în primul rând dreptul la vot, care le-ar fi conferit femeilor statutul legal de cetățeni, dar și accesul nelimitat la educație și îngrijire medicală și dreptul de a profesa o anumită meserie – asigurându-le participarea în societate si sfera politică. Sufragetele se opun stereotipului clasic asociat femeilor și, mai ales, normelor privind conduita și discursul adecvate lor și contestă tradiția domesticității, care, la vremea respectivă, dicta că locul femeii era în căminul familial, ocupându-se de nevoile soțului și ale copiilor. Femeilor li se pretindea să fie modeste, să-și exercite influența și să-și expună vederile în mod discret și indirect, și să nu se angreneze în activități de natură publică. Drept pentru care, atunci când o femeie manifesta atitudini masculine, ignora până și vulnerabilitățile ei biologice – un creier mai mic și o constituție fizică fragilă – pe care era menită să le protejeze pentru a asigura bunăstarea funcțiilor ei reproducătoare. Astfel de principii au dus la formarea unui grup de activiste care argumentau că femeile ar trebui, într-adevăr, să câștige dreptul de a vota, tocmai pe motiv că, fiind fundamental diferite de bărbați și predispuse în mod firesc spre maternitate și viață casnică, ar fi spre beneficiul societății să li se acorde drepturi electorale; în felul acesta, viața politică ar profita de pe urma preocupărilor lor instinctiv feminine. Mai mult decât atât, dacă femeile ar obține sufragiul, ar reuși probabil să îndeplinească rolul de casnică și de mamă cu mai mult spor. Alte feministe ale Primului Val și-au întemeiat revendicările pe raționamentul conform căruia femeile dețin inerent superioritatea morală, iar patriarhatul, din acest punct de vedere, era perceput ca un eșec al civilizației, irațional și neprofitabil – prin urmare ilegitim -, care a consolidat statutul periferic al femeilor în societate și a făcut din ele un simbol al defecțiunii. Din punct de vedere politic, aceasta a dat naștere ideii că femeile și bărbații ar trebui tratați în mod egal și că femeile ar trebui nu doar să capete acces la aceleași resurse și poziții ca bărbații, dar să li se recunoască, în același timp, meritele și talentele. Chiar dacă se considera că diferențele biologice stau la baza stabilirii rolurilor în societate ale celor două sexe, nu constituiau și o amenințare la adresa egalității în ochii legii, iar distincțiile biologice n-ar trebui să fie invocate ca justificări pentru discriminarea femeilor în viața politică.

 

AL DOILEA VAL
„NU TE NAȘTI, CI DEVII FEMEIE”
(SIMONE DE BEAUVOIR, „AL DOILEA SEX”)

În anii ‘40, mii de femei au fost nevoite să ocupe locurile rămase pustii în urma înrolării în război a bărbaților. Multe dintre ele se ocupau de fabricarea muniției și susțineau eforturile armatei țării lor. Motivul pentru care guvernele le-au recrutat să îndeplinească nevoile industriale pe timp de război nu s-a legat nicidecum de vreun interes subit în chestiunea egalitatății dintre sexe și nu urmăreau să modifice definitiv rolul economic al femeilor; contribuția femeilor a fost privită ca o soluție temporară necesară. Odată cu revenirea soldaților după cel de-al Doilea Război Mondial, aproape toate femeile au fost concediate din slujbele pentru care își petrecuseră ani de zile învâțând meserii și constrânse să le cedeze eroilor întorși de pe front. Au fost trimise înapoi acasă și încurajate să-și reia activitățile domestice și materne. Al Doilea Val feminist a luat naștere ca o ripostă împotriva societăților postbelice obsedate de idealul femeii casnice desăvârșite și al domesticității, un stil de viață care izola femeile și le limita opțiunile și oportunitățile în mod drastic.

Feministele liberale din toate țările vestice au fost inspirate de „Mistica feminității” (1963), cartea de referință a lui Betty Friedan, care avansa ideea că nemulțumirea trăită de multe femei din clasa de mijloc a societăților postbelice se trăgea din lipsa de implicare socială și de autoritate în viața politică. La rândul ei, Friedan a fost influențată de lucrarea revoluționară de filozofie feministă a scriitoarei franceze Simone de Beauvoir, „Al doilea sex” (1949), care introduce noțiunea de „celălalt” – procesul cognitiv și social de a clasifica femeile sub semnul celui de-al doilea sex – raportându-ne la sexul masculin ca fiind primul sex și unicul reprezentant al speciei umane – în societățile patriarhale. Pledând împotriva ideii înaintate de psihanalistul Sigmund Freud, conform căreia „anatomia e egală cu destinul” (sexul biologic al unei persoane determină în mod automat și rolul acesteia în societate), Beauvoir denunță și teoria freudiană a dependenței „naturale” a femeilor și a presupusei lor frigidități sexuale. În a doua parte a cărții ei, care debutează cu celebra frază „Nu te naști, ci devii femeie”, Beauvoir analizează rolurile femeii de soție, mamă și prostituată pentru a demonstra mecanismele prin care femeile, în loc să-și cultive dezvoltarea prin intermediul muncii și al creativității, sunt forțate să ducă o existență monotonă, în care nasc copii, se îngrijesc de casă și devin receptaculul pasiv al sămânței bărbatului, adică al spermei acestuia. Soluția propusă de ea presupune ca femeilor să li se îngăduie propriile proiecte, în pofida pericolelor, riscurilor și incertitudinilor implicite; astfel, femeia modernă „se mândrește cu faptul că judecă, ia atitudine, muncește, creează, în aceeași măsură ca și bărbații; în loc de a căuta să-i discrediteze, se declară egala lor.” (Simone de Beauvoir, „The Second Sex”, Vintage Books Edition, 1989, Part VII „Toward Liberation”, Conclusion, pg. 718) Pentru a asigura egalitatea femeilor, Beauvoir pledează în favoarea unor schimbări în ordinea socială, cum ar fi drepturi egale la educație, accesul la metode contraceptive, legalizarea avortului și, poate mai presus de toate, emanciparea economică a femeii și câștigarea independenței față de bărbați.

maxresdefault

Conceptul de „Eternul feminin” la Beauvoir, concept care întreține rolurile mitizate atribuite femeilor – de mamă, de fecioară sau de ispită, etc – și le face prizonierele unui ideal imposibil de atins, devine, la Friedan, „mistica feminității” care „spune că această feminitate este într-atât de enigmatică și intuitivă și apropiată de crearea și originea vieții, încât știința oamenilor s-ar putea să nu reușescă vreodată să o înțeleagă. Totuși, oricât ar fi de specială și deosebită, nu e în niciun sens inferioară naturii masculine; s-ar putea chiar, ca din anumite puncte de vedere, să-i fie superioară. Conform misticii, eroarea, rădăcina tuturor necazurilor întâlnite în trecut de femei, este că ele au invidiat bărbații, s-au străduit să fie ca ei, în loc să-și recunoască propria natură, care le poate asigura împlinirea numai prin pasivitate sexuală, prin acceptarea dominației bărbaților și prin nutrirea de iubire maternă.” (Betty Friedan, „The Feminine Mystique”, Penguin Classics 2010, cap. 2 „The Happy Housewife Heroine”, pg. 28-29.) Spre deosebire de câteva dintre adeptele ei, Friedan nu și-a dezlănțuit discursul acuzând bărbații – autoarea își îndeamnă cititoarele să-și reia studiile și să-și aleagă o carieră, susținând că numai în condițiile în care femeile se integrează în societate își pot găsi împlinirea la care visează. De altfel, cartea se adresa în exclusivitate unei anumite categorii sociale, și anume mamelor și soțiilor din clasele privilegiate.

În fazele incipiente, feminismul radical al celui de-al Doilea Val se caracterizează printr-un apel la solidaritate, împingând agenda feministă spre a încerca să îmbine problemele personale cu cele sociale și cele care țin de sexualitate. Unele dintre reprezentantele mișcării s-au aliniat cu ideologia marxist-socialistă în ceea ce privește chestiuni cum ar fi dublul efort depus de femeile care sunt nevoite să muncească atât în casă cât și în afara ei, sau revendicarea de remunerație egală cu cea a bărbaților pentru același volum de muncă. Derulându-se în perioada cuprinsă între începutul anilor ’60 și aproximativ sfârșitul anilor ’80, discursul feminist al celui de-al Doilea Val și-a îndreptat atenția către corectarea unei game largi de nedreptăți care țineau atât de sfera privată, cât și de cea publică: legi și politici discriminatorii, perspectiva epocii asupra sexualității și a identității sexuale, asupra căsătoriei și a maternității, atmosfera la locul de muncă sau violența împotriva femeilor (violul sau hărțuirea). De altfel, a chestionat chiar structura puterii instituționalizate (guvern, educație, religie), care continua să perpetueze politici discriminatorii în aspecte legale și sociale, nu numai în defavoarea femeilor, dar și a minorităților rasiale, și a devenit mai conștient de paralelismul dintre sexism și rasism: feministele participau de multe ori și la manifestările pentru câștigarea drepturilor civile de către afro-americani. Treptat, s-au înființat grupări oficiale și organizații independente menite să avanseze demersul pentru drepturile femeii și drepturile omului, măsuri care deveneau, astfel, parte din programele politice și electorale. Pe alt plan, al Doilea Val de feminism s-a luptat să creeze noi reprezentări – mai apropiate de realitatea umană – ale femeii în mass-media, în încercarea de a depăși stereotipurile și mesajele atât de circulate în epocă (de exemplu imaginea „casnicei fericite” a lui Friedan sau recent apăruții „iepurași Playboy”, atât de dornici să fie pe plac).

Începând cu anii ’80, au avut loc dezbateri aprinse – supranumite „Sex Wars” – purtate între feministele anti-pornografie și feministele cu viziuni pozitive asupra problematicii sexului. Feministele care pledau împotriva industriei pornografice, printre care și Andrea Dworkin, corelau violența îndreptată împotriva femeilor cu omniprezența pornografiei și cu alte astfel de reprezentări ale sexualității masculine care subjugă femeile, militând pentru restricționarea pornografiei: „<<Să nu te culci cu bărbat, ca și cu o femeie; aceasta este spurcăciune>> (Leviticul, 18:22) Asta pur și simplu înseamnă că e odios să le faci altor bărbați ceea ei înșiși fac în mod regulat, bărbătește și cu mândrie, femeilor: se folosesc de ele ca de niște obiecte concave goale, neînsufețite; le-o trag până când se supun; le subjugă prin sex.” (Andrea Dworkin, „Right-Wing Women”, Perigee Books, 1983, cap. 4 „Jews and Homosexuals”, pg. 129.) De partea opusă, alte voci susțineau că femeile angajate în industria sexului (prostituate, actrițe porno, stripperițe) ar trebui tratate – și din punct de vedere legal – ca fiind parte din forța de muncă plătitoare de taxe și că o astfel de activitate nu e de la sine degradantă pentru femei, ba, dimpotrivă, le-ar putea chiar emancipa în anumite cazuri.

 

AL TREILEA VAL
„ÎN ULTIMA VREME, MĂ STRĂDUIESC SĂ FIU A DRACULUI, E INFECT SĂ NU FII A DRACULUI. DACĂ NU EȘTI A DRACULUI, NU TE ASCULTĂ NIMENI. DACĂ NU EȘTI A DRACULUI ÎNSEAMNĂ CĂ EȘTI DE ACORD CU TOT CĂCATUL. DACĂ NU EȘTI A DRACULUI, N-AI NICIUN PIC DE RESPECT PENTRU TOATE CELELALTE FEMEI ALE DRACULUI DINAINTEA TA. DACĂ NU EȘTI A DRACULUI ÎNSEAMNĂ CĂ DE CÂND EVA A MÂNCAT MĂRUL ĂLA, O SĂ FIM MEREU NEVOITE SĂ PLĂTIM PENTRU INSOLENȚA EI DATĂ DRACULUI CU COMPLEZENȚĂ, DOCILITATE, ACCEPTARE, CU OCHII ÎNCHIȘI ȘI PICIOARELE DESFĂCUTE.”
(MARGARET CHO, BITCHFEST: TEN YEARS OF CULTURAL CRITICISM FROM THE PAGES OF BITCH MAGAZINE)

Ceea ce denumim al Treilea Val de feminism a luat naștere la sfârșitul anilor ’90 și e descris de multe ori ca o reacție la deficiențele valului precedent. Adeptele lui, beneficiind deja din naștere de privilegiile pentru care au luptat feministele din primele două valuri, sunt motivate de necesitatea articulării unei teorii și politici feministe care să respecte experiențele contradictorii și să deconstruiască concluziile categorice, preferând ambiguitatea în locul certitudinii; în plus, propun un alt tip de politică, o strategie care chestionează noțiunea de „feminitate universală”.

Un termen american comun pentru feminismul celui de-al Treilea Val este „grrl feminism” (termen provenind din jargonul cyber-space-ului, prescurtare pentru „Great Girls”), în Europa purtând denumirea de „new feminism” („noul feminism”). Acest nou tip de feminism se distinge prin diferite forme de activism local, național sau internațional, intervenind în chestiuni ca violența împotriva femeilor, traficarea de carne vie, chirurgia estetică, auto-mutilarea sau sexualizarea mass-mediei. În timp ce se confruntă cu noi amenințări la adresa drepturilor femeii în contextul unei noi ordini sociale globalizate, intră în conflict cu valurile anterioare în ceea ce vizează tendințele acestora de a oferi răspunsuri și soluții universal valabile și de a defini feminitatea în termeni restrânși.

Continuând să critice esențialismul – argumentul conform căruia prin virtutea sexului biologic al unei persoane, aceasta posedă inerent o gamă de trăsături deseori asociate cu respectivul sex -, adeptele celui de-al Treilea Val își etalează feminitatea și caută să atribuie noi interpretări unor termeni peiorativi adresați femeilor („târfă” sau englezescul „bitch”, cu sensul de femeie afurisită, cicălitoare sau critică), încercând să schimbe contextul în care aceștia sunt folosiți, în loc să-i cenzureze. În primăvara anului 2011, la Toronto, a avut loc primul marș supranumit Slutwalk („Marșul târfelor”), devenit acum fenomen internațional, ca replică la poziția luată de un polițist care a declarat că „femeile ar trebui să nu se mai îmbrace ca niște stricate dacă nu vor să ajungă victime.” Femei și bărbați laolaltă au mărșăluit pe străzile orașului purtând haine de „stricate” în semn de protest față de o retorică învechită care aruncă vina asupra victimei. În mod hotărât, noul feminism socotește că identitatea sexuală și exprimarea ei au un efect pozitiv asupra vieții oricărei persoane și pledează pentru o definiție mai îngăduitoare și o analiză mai complexă a raportului dintre asuprire și asumarea controlului când vine vorba de sex, atât în interiorul relațiilor de cuplu, cât și în pornografie sau alte domenii ale comerțului sexual.

1280px-SlutWalk_NYC_October_2011_Shankbone_28

Pe fundalul unor așteptări din ce în ce mai nerealiste și dăunătoare în ceea ce privește greutatea corporală și aspectul fizic ale femeilor, noile feministe încearcă să aducă în atenția publicului probleme ca tulburările de comportament alimentar, cultul dietelor de slăbire sau chirurgia estetică. În 1991, scriitoarea feministă Naomi Wolf publică „Mitul frumuseții” („The Beauty Myth”), în care explică procesul prin care industria înfloritoare a frumuseții a impus standarde estetice intangibile pentru a consolida asuprirea femeilor de către societate. Principala teză a lui Wolf este că aderarea forțată la standardele de frumusețe fizică a devenit din ce în ce mai solicitantă pentru femei pe măsură ce acestea au câștigat teren pe plan social și politic. Mai departe, argumentează că standardul de frumusețe a luat locul vechilor constrângeri sociale – maternitatea, domesticitatea, castitatea și pasivitatea – invocate pentru a perpetua lipsa de autoritate a femeilor: „Dintr-odată, industria dietelor și a produselor cosmetice a devenit noul cenzor cultural în spațiul intelectual al femeilor și, din cauza presiunii exercitate de ea, manechinul sfrijit și tineresc a înlocuit casnica fericită în rolul de arbitru al condiției feminine împlinite. […] Drepturile privind sănătatea reproducerii le-au redat femeilor vestice autonomia asupra propriului corp; greutatea corporală a fotomodelelor a scăzut în mod drastic la 23% mai puțin decât cea a mediei, tulburările de comportament alimentar au crescut exponențial și a fost p´´´romovată o nevroză în masă care se folosea de mâncare și greutate pentru a împiedica femeile să se simtă în control.” (Naomi Wolf, „The Beauty Myth”, Vintage Books, 1990, cap. „The Beauty Myth”, pg. 11). Conform mitului, standardul de frumusețe există în mod obiectiv și universal, iar femeile trebuie să își dorească să îl întruchipeze, la fel cum bărbații trebuie să își dorească astfel de femei. Pe deasupra faptului că alimentează o industrie cosmetică de miliarde de euro, mitul are impact asupra tuturor aspectelor vieții de zi cu zi, de la relații de putere la standarde în sănătate, vitregind femeile de dreptul lor la a se bucura nestânjenite de propria sexualitate.

Într-un ultim capitol, Wolf instigă la organizarea unui al Treilea Val feminist, menit să demonteze aparatul social care silește femeile să se alinieze cu mitul frumuseții: „Cum începem? Hai să fim nerușinate. Să fim lacome. Să alergăm după plăceri. Să evităm durerea. Să purtăm, să atingem, să mâncăm și să bem ce avem chef. Să tolerăm alegerile altor femei. Să căutăm contactul sexual pe care ni-l dorim și să luptăm aprig împotriva celui pe care nu ni-l dorim. Să ne alegem propriile cauze. Și odată ce izbutim să schimbăm regulile astfel încât percepția noastră asupra propriei frumuseți e de neclintit, să ne bucurăm de frumusețea asta, să o împodobim și să ne mândrim cu ea și să o savurăm din plin: într-o politică a senzualității, să fii femeie înseamnă frumusețe.” (Naomi Wolf, „The Beauty Myth”, Vintage Books, 1990, cap. „Beyond the Beauty Myth”, pg. 291)

(articol publicat în #22, aprilie 2014)

Alte eseuri Film Menu:

Despre montaj şi poveste în „Unchiul Boonmee care își amintește viețile anterioare”

Michael Snow şi metaforele conştiinţei cinematografului

Cine-etnografie – Jean Rouch

Apropo de Africa – filme hollywoodiene despre continentul negru

No Wave – articol de informare şi interes general

Anunțuri

3 gânduri despre „Eseu: Ideile feministe ale secolului al XX-lea

  1. Pingback: CINEPUB: platforma online de filme romanesti | Movie Zone

  2. Pingback: Urzeala bloggerilor…is coming | Movie Zone

  3. Pingback: Un nou tip de leapsa | Movie Zone

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s