Eseu : Hong Sang-soo – cele mai multe concluzii sunt minciuni

Hong Sang-soo – cele mai multe concluzii sunt minciuni

 

Bachelors

Tale of Cinema

In another Country

 

de Cristina Bîlea

 

Hong Sang-soo afirmă că își concepe filmele ca pe niște sfere, diferite de filmele care își propun să transmită un mesaj sau o lecție, unde fiecare element contribuie la formularea unei concluzii. Pe acestea din urmă și le imaginează ca fiind triunghiulare, ascuțite la vârf, pe când cele sferice integrează numeroase contradicții și interpretări, oferindu-i spectatorului libertatea de a-și selecta perspectiva. Sang-soo transpune concepțiile sale cinematografice în figuri geometrice la fel cum personajul masculin din „Femeia de pe plajă” („Haebyeonui yeoin”, 2006) unește puncte pentru a-i explica iubitei sale cum ar trebui să se formeze noi amintiri în mintea lui, care să împingă în afară imaginile vii ale impurității ei. Aceasta nu este decât una din multiplele „coincidențe” care i-au determinat poate pe critici să recunoască diferite fațete ale regizorului în puzderia de personaje masculine ale filmelor sale.

Dacă totuși trebuie să fie sferice, filmele lui Sang-soo sunt departe de perfecțiunea clasică a unei sfere și mult mai aproape de liniile lejere ale unui balon de săpun. Cineastul coreean filmează relaxat, dând prioritate expunerii cât mai simple și mai clare a narațiunii. Personajele sunt filmate adeseori la plan mediu sau întreg, dar nu se teme să se apropie până la prim-plan sau să folosească cadre subiective atunci când eroii săi insistă cu privirea asupra unui detaliu sau altul. „Puterea Provinciei Kangwon” („Kangwon-do ui him”, 1998) abundă în astfel de planuri-detaliu, care ar putea crea o replică pală a poveștii de dragoste a protagoniștilor într-o dimensiune simbolică. Atunci când colegii lui Sang-gwon din biroul alăturat se mută, el adoptă doi peștișori aurii pe care îi ține într-un bol de plastic la fereastră. Filmul se încheie cu același bol în care de data aceasta înoată doar un singur pește. De asemenea, Ji-suk urmărește două broscuțe țestoase înotând într-un lac împreună, apoi una din ele deviază de la traseu, părăsindu-și partenera. Dar narațiunea alambicată solicită atât de mult atenția spectatorului, încât aceste simboluri vagi tind mai mult să fie ignorate, creând astfel atmosferă, și nedevenind demonstrative. În momentele în care anumite obiecte sau ființe îi impresionează profund pe eroii lui Sang-soo (Sung-nam, protagonistul din „Noapte și zi” („Bam gua nat, 2008) observă că desenul pe care îl considera creația originală a femeii de care este îndrăgostit îi aparține altei artiste sau, în „Hahaha” (2010), cei patru prieteni adunați într-o cafenea îl privesc deodată cu alți ochi pe vagabondul care cerșește în port), regizorul nu se sfiește să folosească zoom-uri violente, care aduc un aspect de video imaginii.

Deși, în aparență, toate aceste caracteristici ale operei sale (împreună cu numeroase alte aspecte, precum hiperrealismul sunetului care se aude la aceeași intensitate cu toate că personajele se îndepărtează de cameră sau prezența unor ființe fantastice precum generalul care îi populează visele unuia dintre personajele centrale din „Hahaha”) îl îndepărtează de realismul asociat Noului Val Coreean, Sang-soo este considerat parte integrantă a acestui curent, luându-se în considerare ritmul lent al acțiunii, personajele lipsite de țeluri și finalurile tragice sau ironice, care îi privează pe protagoniști de liniștitoarea reintegrare socială. Pentru Sang-soo, realismul înseamnă „cât de aproape pot ajunge de adevăr prin limbajul meu. Aș fi fericit să fie similar [adevărului] cât de puțin. Astfel, să întind piese pe ecran printr-un proces care este în întregime ilogic, să aranjez aceste piese prin intuiție, să privesc toate acestea proiectate pe perete nu singur, ci împreună cu alții, să împărtășesc aceleași gânduri cu unii dintre acei oameni și să pot râde cu ei. Asta îmi place. La filme.” (într-un interviu din 2010).

Iar modul în care Sang-soo combină bucățile de poveste este înnebunitor pentru cei care doresc să extragă o logică și un înțeles, și cumva fermecător pentru cei care se lasă în voia narațiunii, așteptându-se ca în orice moment să fie catapultați într-o altă dimensiune a poveștii sau să privească prin ochii unui nou personaj sau orice alt artificiu narativ. Dacă personajele, locurile sau modul de filmare devin la un moment dat ușor recognoscibile și repetitive, la nivel narativ inventivitatea lui Hong Sang-soo pare inepuizabilă. De exemplu, jumătate din „Povestea cinemaului” („Geuk jang jeon”, 2005) spune povestea a doi tineri care încearcă să se sinucidă împreună, ca mai apoi să urmărească obsesia subită a unuia dintre spectatori pentru actrița care joacă rolul principal în film. „Filmul lui Oki” („Ok-hui-ui yeonghwa”, 2010) este împărțit în trei unități mari: câteva zile din viața unui student la film îndrăgostit de una din colegele sale, o lecție interminabilă, plină de maxime și de vorbe de duh la care participă doar el și iubita sa într-o zi de iarnă, și povestea iubitei, Oki, care ne relatează două plimbări prin același parc pe care le face la momente diferite cu doi bărbați (studentul și profesorul lor comun, care îi este amant); „Virgina dezbrăcată de burlacii ei” („Oh! Soo-jung”, 2000) se raportează la acțiune din perspectiva a două personaje diferite (burlacul și virgina), cele două variante ale poveștii deosebindu-se prin anumite detalii zăpăcitoare care te fac să te simți ca în fața unui joc de tipul „descoperă diferențele dintre cele două imagini”. Iar atunci când firelor încâlcite li se adaugă secvențe de vis pe care Sang-soo nu le delimitează decât târziu după ce s-au încheiat, situația devine și mai complicată. În „Ziua în care un porc a căzut în fântână” (”Daijiga umule pajinnal”, 1996), soțul și amantul unei femei (Bo-gyeong) se întâlnesc la înmormântarea acesteia, amantul se duce în camera ei, se întinde lângă ea (vie) și o alintă. Apoi, Bo-gyeong iese din  cameră și îi salută pe cei prezenți. Secvența nu este înțeleasă decât mult mai târziu, când o vedem pe Bo-gyeong trezindu-se din somn.

Sang-soo recurge adeseori la paralelism pentru a lega firele narative: situații similare, replici, personaje și comportamente. În „Cu ocazia comemorării Porții de la care te întorci” („Saenghwalui balgyeon”, 2002), Gyeung-su este urmărit de femeia de care este îndrăgostit prietenul său, dar pe care el nu o dorește, iar apoi devine hărțuitorul unei femei căsătorite. Regizorul din „Femeia de pe plajă” se îndrăgostește de o tânără care nu-i răspunde la telefon și apoi începe o idilă cu o femeie care îi seamănă foarte mult fizic celei dintâi. Când paralelismul este dus la extrem, personajele ajung să repete cu obstinație replici de-ale lor, ale altor personaje din film sau chiar ale altor personaje din alt film: Gyeung-su reproduce ca pe un refren sfatul abstract pe care producătorul i-l dă după ce îl informează că nu mai are nici un rol în film (”Deși e greu să fim oameni, să nu devenim monștri.”), Seon-yeong, femeia de care este îndrăgostit, îi scrie la sfârșitul unui bilet: „Eu în Tine, Tu în Mine”, aceeași formulare pe care o folosește și femeia care îl urmărește în prima parte a filmului, iar Gyeung-su îi propune lui Seon-yeong același lucru pe care protagonistul din „Povestea cinemaului” i-l va propune iubitei lui: „Haide să nu facem sex. Să murim puri împreună.”. Sferele lui Sang-soo se unesc într-o sferă și mai mare și devine dificil să le mai deosebești.

Fie că repetă replici, își declară dragostea la cinci minute după ce cunosc pe cineva, încearcă să iasă dintr-o situație incomodă sau își exprimă gândurile prin monolog, personajele lui Hong Sang-soo par să comunice neîncetat prin vorbe. Dialogul abundent deturnează atenția de la cadrele lungi și camera statică și o concentrează asupra personajelor. Deși efectul care se creează astfel pare departe de atmosfera obișnuită a filmelor realiste, locvacitatea personajelor și caracterul conversațiilor lor induc realul într-un mod mult mai subtil și în același timp foarte puternic. Eroii lui Sang-soo nu discută doar lucruri importante, dar nici numai banalități, iar discursul lor de cele mai multe ori nu se cristalizează într-o idee de comunicat. El crește și descrește tot timpul și se dizolvă în final, întocmai ca majoritatea conversațiilor cotidiene autentice. Probabil că stilul de lucru al lui Sang-soo joacă un rol foarte important în această ecuație. Cineastul coreean își scrie în fiecare dimineață scenariul pentru ziua respectivă de filmare, repetă cu actorii pentru scurtă vreme și apoi filmează. Actorii mărturisesc că se simt foarte dezorientați la început, dar apoi se lasă purtați de val. Sang-soo recunoaște cu simplitate: „Nu explic prea multe actorilor mei decât dacă observ frustrare în privirile lor sau dacă îmi cer să o fac.” Actorii reprezintă pentru Hong mai mult decât niște interpreți, ei sunt un element esențial al preparării mix-ului de idei, așa cum își prezintă regizorul rețeta artizanală de realizare a filmelor: „Nu știu ce vreau să fac în stadiile inițiale. Încerc să pun laolaltă grupuri de idei, la care adaug actori. Apoi ideile și actorii se amestecă. Astfel, descopăr ceva înăuntrul actorilor, descopăr ceea ce îmi doresc și de asemenea ceea ce ei își doresc. Prin acest proces de mixare, descopăr ceea ce vreau. Nu le cer actorilor să facă ceva pentru că vreau să spun o anumită poveste.” Chiar și experiențele private ale actorilor își au locul în filmele lui Sang-soo. De exemplu, Kim Young Ho, care a jucat în „Noapte și zi”, își amintește că a fost surprins să descopere în scenariu mici istorii personale pe care i le povestise regizorului într-un bar.

Opera lui Hong Sang-soo cuprinde numai filme de dragoste. Iubirea descrisă de regizorul coreean îmbracă surprinzător de multe forme și se traduce de cele mai multe ori în obsesie, umilire și rugăminți, urmate de – spun criticii – episoade de sex seci, lipsite de intimitate. Într-adevăr, love motels-urile în care își petrec nopțile personajele lui Sang-soo, lumina crudă și camera care urmărește impasibilă, de la distanță, trupurile goale mișcându-se monoton, mereu în poziția misionarului, nu sugerează prea multă tandrețe. Dar Sang-soo le condimentează cu gesturi microscopice care în austeritatea descrisă mai sus se remarcă prin prospețime și căldură. De exemplu, iubita protagonistului din „Ziua în care el sosește” („Book chon bang hyang”, 2011) își strecoară capul sub pătură atunci când se simte copleșită de implorațiile lui, iar el o caută în așternuturi și o cuprinde în brațe. Sau modul în care, în „Noapte și Zi”, Kim Sung-nam o trezește pe Yu-jeong din somn pentru că nu se poate abține să nu îi sugă degetele de la picioare.

La impresia generală de austeritate contribuie într-o foarte mare măsură și caracterul de multe ori detestabil al protagoniștilor masculini, cu care este dificil să empatizezi în felul în care suntem obișnuiți să o facem cu eroii de cinema. Aceștia sunt adesea umili și văicăreți (regizorul din „Hahaha” încasează lovituri peste picioare de la mama lui și plânge ca un țânc), frustrați și invidioși (spectatorul din „Povestea cinemaului” susține că el a sugerat de fapt ideea care a stat la baza succesului cinematografic al colegului său de generație), violenți și îngâmfați (scriitorul din „Ziua în care un porc a căzut în fântână” agresează o ospătăriță pentru că varsă mâncare pe el și la tribunal motivează că a făcut-o deoarece oamenii ca ea nu ar trebui să se amestece în discuțiile elevate pe care le poartă el cu colegii săi), inconstanți și prefăcuți (Kim Sung-Nam din „Noapte și zi” îi ține lecții fostei sale prietene despre păcat și despre cum mai bine îți tai mâna cu care ai păcătuit și intri în Rai schilod, decât să ajungi în Iad întreg, și apoi își înșeală soția cu Yu-jeong). Sunt colecții ambulante de defecte, dar umani și autentici. Nu îți sunt foarte simpatici, dar îi poți înțelege. Pe de altă parte, personajele feminine, deși au o oarecare naivitate (cad toate ca niște musculițe în plasele pe care le întind acești bărbați, sunt ușor impresionabile de discursurile lor lipsite de consistență) sunt mult mai demne și mai puternice (Sung-ok din „Hahaha” nu face o scenă atunci când descoperă că iubitul ei îi este infidel, ci îl pedepsește cărându-l în spate ca pe un copil, Kim Mun-suk din „Femeia de pe plajă” renunță la Kim Jung-rae atunci când își dă seama că nu o să se schimbe vreodată și se împrietenește cu femeia cu care acesta o înșelase).

Dragostea dintre acești bărbați și aceste femei începe pe stradă, continuă în localuri unde se discută excesiv, se mănâncă și se beau prea multe sticle de rachiu de orez și se finalizează în hoteluri ieftine. Hong Sang-soo evocă platitudinea și repetitivitatea vieții cotidiene, dar pare a le savura și a găsi chiar și un dram de umor în toate acestea. Comicul se naște foarte ciudat, undeva la granița dintre obișnuitul haz de necaz al filmelor realiste și umorul foarte căutat întâlnit în filmele asiatice mainstream. Deși premiatul la Cannes „Hahaha” (al cărui titlu e foarte sugestiv de altfel) se prezintă ca fiind o comedie romantică, cu greu îmi imaginez publicul râzând zgomotos, chiar și atunci când vagabondul din port îi aleargă pe protagoniști ca într-un film cu zombies, sau când domnul regizor își primește binemeritata bătaie de la mama. Umorul lui Sang-soo este ambiguu și pare a se consuma în interiorul spectatorului.

În loc de concluzii, pentru a respecta ideea lui Hong Sang-soo, care dă titlul acestui articol, voi încheia cu o informație biografică: Hong Sang-soo se naște în 1960 la Seul, studiază filmul la Universitatea Chungang, apoi în America. Se întoarce în Coreea și își începe cariera în cinematografie.

 

(articol publicat în Film Menu#14, martie 2012)

 

Alte profiluri Film Menu:

Otar Iosselani

Ousmane Sembene

Chantal Akerman

Raymond Depardon

Jia Zhangke

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s