10mar

Cineclub Film Menu: Harlan Country U.S.A.

„Harlan County U.S.A.”

SUA, 1979

regie Barbara Kopple

imagine Kevin Keating, Hart Perry

montaj Nancy Baker, Mirra Bank, Lora Hays, Mary Lampson

cu Norman Yarborough, Houston Elmore, Phil Sparks

18_1_large

Filmul „Harlan County, U.S.A.” (SUA 1979, realizat de Barbara Kopple) rulează joi 10 martie 2015, de la ora 19:00, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Filmul e subtitrat în limba engleză. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată Ioana Moraru și Raluca Durbacă.

de Ioana Moraru

Grevele minerilor au fost de-a lungul timpului unele dintre cele mai crâncene lupte ale muncitorilor americani, iar unele dintre acestea au avut loc în Harlan County, statul Kentucky. În “Harlan County, USA”, filmul regizat de Barbara Kopple, filmat de-a lungul a câțiva ani începând cu 1972, oamenii se referă la spațiul în care trăiesc și muncesc ca fiind the bloody Harlan, locul în care în anii ’30 ciocnirile dintre mineri și compania angajatoare s-au încheiat cu un număr crescut de decedați și răniți.

Contextul în care se derulează filmul lui Kopple este următorul: populația comitatului Harlan este în scădere, mortalitatea infantilă în creștere, sistemul educațional nu dă rezultate, oamenii trăiesc în condiții insalubre, nu găsesc de lucru, iar dacă găsesc, găsesc în minerit, ceea ce le scade simțitor speranța de viață. Minerii din Harlan coboară zilnic în mina Brookside, deținută de Eastover Mining Company. Condițiile sunt sub reglementările ordonate de lege, deci accidentele sunt la ordinea zilei și sunt serioase. Muncitorii nu sunt reprezentați de UMWA (United Mine Workers of America) și deci nu pot avea pretenții financiare sau, în general, contractuale, respectiv îmbunătățiri în ceea ce privește pensiile sau asigurările medicale.

Filmul Barbarei Kopple începe în 1973, când minerii ajung la capătul puterilor și decid să protesteze. Votează și majoritatea decid să se alăture UMWA. Cerințele lor sunt simple și clare: remunerații mai mari, respectarea regulilor de protecție a muncii, beneficii medicale și programe de pensionare de încredere. Negocierile cu Norman Yarborough, președintele Eastover Mining Company, eșuează, iar oamenii nu se pot alătura UMWA, ceea ce declanșează o grevă a minerilor, care ține 13 luni. “Harlan County, USA” documentează întreaga grevă – ieșirile în stradă, pregătirile, interviurile cu reprezentanții sindicatului, discuțiile dintre oameni, cu precădere dintre soțiile și mamele minerilor, alături de care Barbara Kopple a petrecut toată perioada grevei. De fapt, filmul pune accent pe eforturile femeilor, care nu se limitează la a sta în culise, la a discuta și a-i sfătui pe bărbați, ci ies în stradă, cu bâte în mâini și cu pistoale în decolteu.

Kopple se îndepărtează de coordonatele cinemaului direct, a cărui ucenică se auto-declară, prin asocierea cu Albert Maysles (e citată de Roger Ebert într-un articol al acestuia1), dar demersul e asumat. De pildă, alternează timpul prezent cu imagini de arhivă, din timpul grevei din anii ’30, iar regizoarea își face prezența simțită – vocea i se aude de mai multe ori în timp ce îi intervievează pe oameni. Iar filmul este în mod evident partizan, singurul unghi prezentat fiind cel al minerilor.

  1. http://www.rogerebert.com/reviews/There-are-no-neutrals-there

 

Alte filme prezentate în cadrul Cineclubului Film Menu:

L’homme blessé (Franța 1983, regie Patrice Chéreau)

Cronica de un niño solo (Argentina 1965, regie Leonardo Favio)

The Wild One (SUA 1953, regie László Benedek)

Touch of Evil (SUA 1958, regie Orson Welles)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s