[Review] : Une nouvelle amie

Une nouvelle amie

Franța 2014

regie: François Ozon

scenariu: François Ozon, Ruth Rendell

imagine: Pascal Marti

montaj: Laure Gardette

muzică: Philippe Rombi

distribuție: Romain Duris, Anaïs Demoustier, Raphaël Personnaz, Isild Le Besco

de Andrei Luca

„Une nouvelle amie”, ultimul film al lui François Ozon, spune povestea lui Claire (Anaïs Demoustier), o tânără căsătorită care trece printr-o perioadă dificilă în urma decesului celei mai bune prietene, Laura. Cu intenția de a-l consola pe soțul văduv, David (Romain Duris), Claire descoperă plăcerea ascunsă a acestuia de a se îmbrăca în femeie. Trecut în agendă sub numele de Virginia pentru a nu ridica suspiciuni soțului ei, Claire se apropie din ce în ce mai mult de David și îl încurajează indirect să-și asume identitatea. Relația de complicitate a celor doi, generată de decizia de a ascunde un secret cu potențial compromițător, se transmite mai departe spectatorului. De asemenea, trebuie menționat că în relația filmului cu spectatorul, François Ozon se folosește de reputația actorilor pentru a adăuga un înțeles subversiv și comic poveștii. În „Une nouvelle amie” Roman Duris, patron a milioane de fane, se deghizează în femeie și devine una de-a lor. În ciuda travestiului, perversitatea personajului interpretat de Roman Duris constă în faptul că nu este emasculat în fața fanclubului, fiind în continuare atras de femei.

Decizia lui Claire de a ascunde adevărul de soțul ei și de a-i spune că David este gay devine o dovadă a unui model de societate în care oamenii sunt încurajați să se identifice în modele de sexualitate fixe (heterosexual sau homosexual). Un bărbat atras de femei care se îmbracă în femeie devine prea greu de perceput și este dificil de explicat pentru burghezul standard, politically correct, al cărui reflex este acela de a încadra oamenii în funcție de preferințe sexuale stabile.  De asemenea, când părinții soției decedate își văd ginerele pe patul de spital, inconștient, îmbrăcat în femeie, le cer lui Claire și soțului ei să fie discreți în legătură cu acest aspect cu potențial scandalos. Ipocrizia clasei burgheze este expusă, însă tonul general al filmului nu este unul combativ, ci dimpotrivă.

În ciuda aspectelor ireverențioase față de cultura heteronormativă, „Une nouvelle amie” rămâne un film care poate fi plasat cu ușurință în tradiția cinematografică de reprezentare a travestiului într-o cheie ludică, hetero-friendly, în care spectatorul este invitat să participe la jocul personajului principal cu identitatea de gen. Spre deosebire de alte filme care detaliază aspectele sumbre ale asumării publice a travestiului, François Ozon alege să seducă spectatorul. Având experiența unor colaborări cu actrițe celebre, care au impus de-a lungul timpului modele de feminitate, precum Catherine Deneuve, Fanny Ardant, Emmanuelle Béart sau Isabelle Huppert, François Ozon a avut privilegiul să observe îndeaproape manierisme feminine conștient afectate și jucate. Unul din filmele sale anterioare, „8 femmes” (2002), propune un dicționar care cuprinde astfel de imagini ale unor femei puternice, conștiente și sigure de puterea lor de seducție. Din acest punct de vedere, scenariul filmului oferă suficiente detalii stilistice al căror scop este acela de a coda imaginea Virginei în câteva ipostaze clasice de feminitate, precum cea din mașina roșie decapotabilă a lui Claire, în care Virginia poartă palton negru, o eșarfă roz și o pereche de ochelari de soare pe cap în timp ce părul blond îi este bătut de vânt, într-un peisaj cu o lumină caldă și tomnatică, de apus. Un alt exemplu în acest sens îl constituie secvența în care Virginia, pregătindu-se să iasă în oraș cu Claire la cumpărături, coboară scările casei în pantofi negri cu toc, purtând o rochie mulată din satin, de un roz aprins, peste genunchi, prinsă la mijloc cu o curea, a cărei despicătură urcă provocator pe picior.

În “Une nouvelle amie”, regizorul își asumă misiunea de a crea un model clasic de feminitate emancipată plecând de la datele pe care i le oferă Roman Duris ca actor. Declarând în mai multe interviuri anterioare filmului că și-ar dori foarte tare să joace rolul unei femei, Roman Duris se bucură în mod vizibil de oportunitatea pe care i-o oferă personajul lui David, travestit sub numele de Virginia. În jocul lui există o relație continuă de flirt și fascinație față de hainele pe care le poartă. Orice eșarfă devine o referință la un model de feminitate din cinema, iar fiecare flexiune a mâinii este dublată de un soi de admirație curioasă față de mișcarea executată. Inspirat de personalități precum Julia Roberts sau Gena Rowlands, plăcerea travestiului este un joc pentru Roman Duris, în care posibilitatea de a te ascunde sub machiaj îți oferă șansa de a crea de la zero un personaj.

Dincolo de aspectul umoristic al filmului, exprimat de complicitatea celor doi în păstrarea unui secret cu potențial compromițător, doliul în urma pierderii unei persoane dragi condiționează moral relația dintre Claire și Virginia. Sentimentul de atracție nu numai că încalcă modelul clasic de relație, dar constituie și o lipsă de respect față de amintirea Laurei, prietena cea mai bună a lui Claire și soția răposată a lui David. Deși personajele par să își reprime dorința, finalul este deschis, lăsând loc de interpretare. În epilogul filmului, al cărui ton optimist completează perspectiva ludică pe care o urmărește Ozon, nu este clar dacă Virginia și Claire rămân împreună ca prietene sau ca partenere de viață. Însă tot doliul este și pretextul narativ care aduce cele două personaje împreună, creând o legătură. Dincolo de atracția dintre cei doi, apropierea față de Laura este elementul care conectează personajele la un nivel profund, care pare să dea întâlnirii dintre Virginia și Claire aura unui destin care le-a adus în punctul de a se cunoaște.

Deja o marcă personală, clasicele momente muzicale se regăsesc și în „Une nouvelle amie”. Ca de obicei, tradiția utilizării muzicii vizează crearea unor momente înălțătoare, al căror scop este acela de emoționa și de a fascina spectatorul. O astfel de secvență este cea în care Claire și Virginia, pe parcursul weekend-ului petrecut la casa în care a copilărit Laura, merg într-un club al cărui program include și un moment muzical la care participă un travestit care interpretează melodia „Une femme avec toi”. Versurile din „Une femme avec toi” care o fac pe Virginia să plângă capătă alt sens în contextul unui spectacol de travesti. De asemenea, melodia pare să vorbească despre situația personajelor în cauză. Persoana căreia în mod normal i-ar putea fi adresată melodia, un bărbat, este înlocuită în filmul lui Ozon de Claire, singura alături de care David se poate costuma în Virginia, asumându-și identitatea adevărată fără teama de respingere.

Îmbinând elemente melodramatice cu elemente de umor, Ozon exploatează suspansul creat de secretul celor doi, o influență clară din acest punct de vedere fiind Hitchcock. Întocmai ca la Hitchcock, starea psihică a personajelor este condiționată (fără a fi determinată în exclusivitate de asta) de logica de tip clasic în care un eveniment îngropat din trecut revine ca o evidență la timpul prezent. Căsătoria lui David cu Laura a fost cea care i-a suprimat dorința acestuia de a se costuma în femeie, iar moartea soției reprezintă declicul care a pus capăt perioadei de reprimare. Virginia consolează durerea lui David, în urma pierderii soției, și depresia lui Claire, în urma morții celei mai bune prietene. Titlul filmului reprezintă o indicație clară din acest punct de vedere, în ideea în care nu se ferește să o prezinte pe Virginia drept substitut al Laurei.

Dincolo de trimiterile cinefile ale filmului, în secvența de la cinematograf în care joacă rolul unui spectator atras de Virginia, François Ozon face cu ochiul spectatorului în mod direct. Într-o surprinzătoare apariție cameo, regizorul joacă rolul bărbatului standard care încearcă să agațe o femeie profitând de întunericul sălii de cinema. Surprinsă, dar și flatată de ideea de a fi luată drept femeie, Virginia refuză avansurile. Secvența în sine are un aer foarte americănesc, respectând tiparul situației în care doi tineri se folosesc de întunericul cinematografului pentru a se atinge reciproc sau pentru a se săruta. Mai mult decât atât, Ozon recunoaște chiar el în cadrul unui interviu, dorința de a crea personajele în funcție de modelul de viață american. Casa în care Laura a copilărit și pe care Claire și-o amintește este mai degrabă tipic americană, filmările desfășurându-se în locație, în Canada. De asemenea, atipic arhitecturii pariziene, casele din „Une nouvelle amie” dispun de garaj dublu, fapt asupra căruia regizorul atrage atenția prin replica Virginei în care Claire este sfătuită să parcheze în garaj pe durata vizitei.

Deși poate fi acuzat de omisiune sau de estetizare a unor realități, cel mai recent film al lui François Ozon nu are niciun fel de pretenție realistă. Intenția este mai degrabă aceea de a seduce spectatorul în afara zonei de confort și de a-l face complice la desfășurarea acțiunii, prezentând travestiul mai mult din perspectiva unei plăceri copilărești de a se deghiza, întocmai ca într-un joc, și ignorând în mod conștient riscurile pe care un travestit și le asumă în context social.

(articol publicat în Film Menu # 25 / octombrie 2015)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s