[Review]: Gelegenheitsarbeit einer Sklavin

Gelegenheitsarbeit einer Sklavin (Munca ocazională a unei sclave domestice)

Germania de Vest 1973

regie, scenariu: Alexander Kluge

imagine: Thomas Mauch

montaj: Beate Mainka-Jellinghaus

sunet: Gunther Kortwich

distribuție: Alexandra Kluge, Franz Bronski

de Andreea Mihalcea

În „Munca ocazională a unei sclave domesticeˮ, Kluge, format în drept, prozator, autor de cărți de sociologie și filosofie politică, producător de programe de televiziune, co-autor al Manifestului de la Oberhausen (1962) și, nu în cele din urmă, cineast, construiește o protagonistă care dă la schimb traiul  conjugal opresiv pe experiența militantismului și a schimbării sociale. Odată eliberată de coordonatele elementare care îi determină realitatea individuală imediată, Roswitha Bronski (Alexandra Kluge) încearcă să repare, deseori în feluri absurde, nedreptățile sociale ale unei realități colective mai largi. Dificultățile și paradoxurile care derivă din asumarea unei astfel de misiuni utopice angrenează conceptual filmul, un mockumentary reprezentativ pentru ceea ce a însemnat moștenirea brechtianismului pentru Noul Cinema German. Adept atât al transparentizării deciziilor de interes public și al modelării configurației sociale, politice și economice, cât și al transferului controlului acestora dinspre o administrație a celor puțini înspre categorii înspre categorii direct vizate, Kluge investighează aici în primul rând coexistența și ciocnirea sferei private cu cea publică, prin prisma abordării unor problematici precum statutul legal și etic al avortului, diferențele și inechitățile dintre sexe, distribuirea responsabilităților domestice conjugale sau capacitatea de schimbare socială generată de un individ.

Construit ca un colaj alb-negru, care îmbină un construct dominant de mockumentary, comentat din voice-over de un narator unreliable (Kluge însuși) cu imagini de arhivă, desene, tablouri, fotografii de familie, inserturi cu citate (e.g. F. Engels), și care se derulează într-un ritm trepidant și fragmentar, filmul este construit din mai multe episoade. Sub pretextul unui „documentarˮ menit să urmărească timp de șase luni viața familiei Bronski, filmul e, de fapt, direcționat înspre raportarea Roswithei Bronski mai întâi la traiul domestic imediat, în timp ce partea a doua e consacrată acțiunilor sale de activism social, prezumția ideologică din spate fiind aceea că existențele individuale sunt determinate de factori și circumstanțe macro. Demersul lui Kluge, deopotrivă „seriosˮ și ludic, intră în clasa satirei. Corelarea comentariului din off  și a citatelor cu ilustrarea acțiunilor personajelor funcționează dialectic, adesea umoristic. Similar, optarea pentru un tip de narare care nu are nimic în comun cu tradiția dominantă a realismului psihologic, care prezintă mai degrabă asemănări cu logica narativă a filmelor Noului Val Francez (inconsistentă atunci când e privită prin comparație cu Hollywood-ul), și nu de puține ori fondată pe principii preluate din cultura pop a benzilor desenate (rezolvări de situație burlești, bidimensionalitate a personajelor)  justifică etichetarea filmului drept o mostră de „slapstick conceptualˮ[i].

„Înăuntru e cald. Afară e frig.ˮ[ii]

Roswitha, fostă laborantă de chimie, mamă a trei copii și căsătorită cu un chimist idealist, se ocupă clandestin de avorturi, paradoxal, pentru a-și putea întreține familia. Universul domestic este vizibil coregrafiat în scopul accentuării unui sentiment de claustrare: toate responsabilitățile casnice cad în sarcina sa, în timp ce soțul, Franz Bronski, un chimist idealist, îi critică atât felul în care se ocupă de acestea, la fel cum se opune și muncii ei clandestine, și care, în mod ironic, facilitează luxul posibilității de a se dedica cercetării, în absența unei presiuni financiare directe. Conflictele dintre cei doi sunt comic-caricaturale, purtate în termenii unei relații de victimă-călău (e.g. Franz nu are niciodată timp să îi acorde Roswithei o „audiențăˮ, mâncarea cumpărată de Roswitha e aruncată pe jos din motive estetice, voice-over-ul evidențiază imersarea lui Franz în lectura unor volume „multe și groaseˮ, în timp ce ea e tot timpul suprasolicitată etc). Aranjamentul acestei dez-ordini familiale e amenințat de o sesizare anonimă la poliție de către „rivalaˮ Roswithei, situație în care Franz acceptă încarcerarea de câteva zile pentru a-i da timp soției să mușamalizeze urmele activității sale clandestine, complicitate care, deși nu răstoarnă imediat distribuția rolurilor soților, este soldată cu succes și o face pe Roswitha să ia niște hotărâri, pe care le pune în practică la foc automat. Decide să renunțe la a se mai ocupa de avorturi și să-și reorienteze energia și interesul dinspre familie înspre probleme de interes social: condițiile de lucru ale muncitorilor din fabrica în care lucrează Franz, condițiile de trai urban, problemele de mediu, respectiv creșterea awareness-ului în ceea ce privește prevenirea accidentelor rutiere – toate acestea într-o ordine aparent aleatorie, cu o viteză accelerată, asistată de o prietenă și, în general, angrenată de un tip de sentiment de urgență. Astfel, episoade care înfățișează întâlniri cu reprezentanți sindicali, acțiuni de sabotaj ale deciziilor managementului nefavorabile muncitorilor, redactări de pamflete și întâlniri cu ziariști, sunt subîntinse de o atitudine ce reflectă o nevoie „de a spune lucrurile așa cum suntˮ, deopotrivă serios și alarmist, în ciuda pericolului ridiculizării de către cei din jur și de către naratorul însuși, prin mijloace filmice.

Criticat în epocă de reprezentanți ai mișcărilor de tip women’s lib atât pentru portretizarea victimizantă a protagonistei, cât și pentru aluziile auctoriale anti-avort (e.g. secvența necosmetizată a unui avort, filmată la planuri strânse, aproape științifico-medical, care accentuează obiectificarea fetusului), filmul lui Kluge merită să fie reexaminat astăzi fie și numai pentru a deturna obișnuința și așteptarea publicului, posibil încă neabandonate la scară largă, conform cărora problematicile grave trebuie să fie tratate într-o cheie artistică de asemenea gravă.


[i] Sintagma îi aparține lui Wolfram Schütte, Alexander Kluges Angriff der Gegenwart aud die übrige Zeit, Frankfurter Rundschau, 11 aug. 1985, reluată de Thomas Elsaesser, în German Cinema: trauma and terror since 1945, ed. Routledge, New York, 2014

[ii] Insert din film


Gelegenheitsarbeit einer Sklavin face pare dintr-o serie de proiecții de filme  realizate atât in Republica Democrată Germană, cât și în Republica Federală Germană, din perioada anilor ’50-’80, organizate în parteneriat cu Institutul Goethe.

Selecția filmelor este realizată de Alina Calotă, Claudia Cojocariu, Georgiana Madin, Andreea Mihalcea, Theo Stancu, Alexandru Vizitiu, membri ai redacției Film Menu și masteranzi ai departamentului de Filmologie din cadrul Facultății de Film din UNATC București. Proiect coordonat de Andrei Rus.

Toate filmele vor fi prezentate în original cu subtitrare în limba engleză.
Intrarea este liberă.

Mai multe detalii

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s