[Review]: Martha

Martha

Germania de Vest 1974

regie, scenariu Rainer Werner Fassbinder

imagine Michael Ballhaus

montaj Liesgret Schmitt-Klink

distribuție Margiy Carstensen, Karlheinz Bohm, Barbara Valentin

de Claudia Cojocariu

Rainer Werner Fassbinder este recunoscut în cinema pentru atacurile asupra societății germane burgheze și asupra limitării din ce în ce mai mari a umanității. Filmele sale vorbesc despre o tânjeală eternă pentru afecțiune și libertate și despre numeroasele feluri în care societatea și ființa umană le distruge sau le întrerupe. Inspirațiile lui Fassbinder își au cele mai bune surse cultural-artistice: teatrul lui Brecht, personalitatea lui Antonin Artaud, melodramele de la Hollywood, narațiunea clasică și sensibilitatea queer. Teribilismul lui înnăscut (nefiind, deci, doar de dragul artei) a stârnit de-a lungul filmografiei sale controverse printre toate păturile sociale posibile – cu mențiunea că Fassbinder nu menaja și nici nu încerca să șteargă aceste scandaluri. Lesbienele și feministele îl acuzau de misoginism pentru faptul că femeia era reprezentată ca un complice în situațiile de asuprire și de exploatare, persoanele gay îl acuzau de denaturare, conservatorii îl atacau pentru asocierile sale cu radicaliștii de stânga, iar marxiștii îl învinovățeau pentru manipularea principiilor politice ale stângii intelectuale în numeroasele momente filmice.

Cu toate acestea, imaginea Germaniei de Vest este puternic atribuită lui Fassbinder, în măsura în care integritatea estetică și poetică a Noului Cinema German, la care a contribuit, se referea, mai degrabă, la Germania Nouă, lipsită de partea de Est. Naționalismul nu era unul dintre obiectivele Germaniei de Vest, ci se dorea un import continuu de materie și de interese internaționale. După moartea lui Fassbinder, asocierea părea a fi destul de improbabilă luând în calcul valul de voci critice la adresa acestuia, a cărui viață intimă umbrea calitatea artistică a filmelor sale. Identitatea națională și cea culturală – vorbind despre diferențele de clasă și despre proiectarea familiei burgheze ca mediator între rebeliune individuală și autoritarism – au fost aduse la cunoștință prin mișcări contra-cultură. Cinemaul comercial era considerat naționalist, iar cel de gen, creat pe baza star system-ului, era reacționar. Din aceste puncte de vedere, Fassbinder părea a fi total nepotrivit în formarea identității culturale dorite, unde dragostea lui pentru melodramele hollywoodiene, afinitatea pentru cinemaul de gen și problematicile social-politice îi construiau o alură negativă. În fine, Fassbinder este reprezentant pentru că vorbește despre Germania și construiește o imagine recognoscibilă a societății din care a făcut parte.

Excentricitatea lui Fassbinder surprinde în mod constant complexitatea psihicului uman și dinamica toxică în relațiile interumane. În „Martha” medicalizarea suferinței umane reprezintă o tematică ornată cu close-up-uri ale omniprezentului Valium 10. Este observabilă reprezentarea construcțiilor sociale în mare parte responsabile pentru diagnosticul conduitei psihice și pericolul intervenției medicale. Inflexiunile dinspre Douglas Sirk și Luis Buñuel în reprezentarea patriarhatului burghez justifică atenția regizorului față de femeie și supunerea acesteia în contextul marital.

„Martha” vorbește despre  o oarecare abstinență a existenței feminine, din mai multe puncte de vedere. În incipitul filmului, abstinența sexuală a femeii este urmată de un puternic impuls de a-și atinge tatăl. Artificialitatea momentului morții tatălui ei și, implicit, a percepției femeii, evidențiază pentru prima dată puterea spectatorială. Acesta are privilegiul de a vedea un plan detaliu al mâinii care fură poșeta Marthei. Intervine tragismul, efectul de teatralitate. Într-o lume fără tată, nimic nu e mai zdrobitor decât pierderea unui lucru de valoare, și anume poșeta. Bărbatul de culoare (una dintre marile iubiri din viața reală a regizorului) devine personaj de reflecție. Privirile sunt îndreptate către el, spectatorii se raportează la el atunci când o judecă pe Martha, plantația și unghiulația îl au în vedere, întruchipând acea conștiință lucidă care aparține de obicei spectatorului, discutată mereu în cinemaul de factură brechtiană.

tumblr_n2eva5lskf1skwl5to6_r1_1280

Femeia este privită în multe momente ca un amplu proces de absurditate. Dialogul dintre Martha și mama ei căreia îi povestește despre moartea tatălui ca de o bârfă mică de sezon, iar schimbările bruște de reacție/tonalitate întruchipează un portret aparent absent din punct de vedere psihologic. În mod cert, îi putem atribui personajului feminin o oarecare nebunie. Dar nebunia îi creează un context în care ea ne vorbește (nouă, pentru că spectatorul este cel important) despre tatăl ei, locul în care a crescut, plăcerile acesteia, spre exemplu, despre atracția față de cărți.

Intervine discuția despre onestitatea constructului căsătoriei și fabricarea ei în termeni relaționali, notabilă în discuțiile Marthei cu celelalte personaje feminine. Conviețuirea a două persoane (plecând de la presupunerea că ele se iubesc) implică eforturi uriașe de acord și acceptare a ideilor/prejudecăților celuilalt. În termeni fassbinderieni, statutul femeii în căsătorie poate să manipuleze accepțiunea generală și, totodată, poate să se îndrepte către o treaptă inferioară atunci când vine vorba de cine are ultimul cuvânt de spus. Bineînțeles, învățăm că într-o căsătorie, oricare ar fi contextul, e cu atât mai înțelept din partea ta ca femeie să îi dai dreptate soțului tău. Astfel, implică mai puține sedative.

În demersul brechtian, cel al afișării și așezării personajelor în cadru, se conturează niște pattern-uri. La o primă vedere, personajele par ca niște bucăți de cartoane. Camera glisează, se mișcă, dar personajele par a fi țintuite și încleștate în activitățile lor mai mult sau mai puțin redundante: gândiți-vă la gestul obscen al bărbatului de la terasă, apărut de nicăieri, sau la cadrul de interior în care mama Marthei stă rezemată de tocul ușii cu o sticlă de alcool în mână. Personajele sunt oarecum schematizate, robotizate, dar teatralitatea narativă le oferă mai multă carne. Orchestrarea atentă a gesturilor și a mișcărilor dă naștere unor tipare ale organizării corporale ce reprezintă o trăsătură stilistică centrală în filmografia lui Fassbinder.

Într-o societate eradicată, sau, mai bine spus, din care s-a extras ceva, adulții capitaliști din Germania de Vest sunt înclinați să creadă că au crescut într-un mediu care nu i-a vătămat nici măcar din punct de vedere moral. În secvența celebrării unei nunți, comentariul ce vine din partea tânărului însurat, care și-ar dori copii, dar îi este frică să-i crească, judecă și semnalează stângăcia unei non maturități – consecință a societății din care fac parte. Acesta poate constitui un alt punct de plecare în ceea ce privește portretizarea feminină. Marthei tinde să nu-i pese că nu mai e mică (autoproclamându-se „fata lui mama”), că tot refuză să se căsătorească și își judecă propria maturitate (implicit sexualitate, oprimată în relațiile și contextele încărcate sexual) ca pe o formă de perversiune. Această formă este observabilă și acceptată în interpretarea autentică a actriței: zâmbetul și microexpresiile femeii în relație cu frigiditatea ei psihică și corporală. De asemenea, reacțiile și ipostazele Marthei sunt deseori însoțite vizual de privirile pe furiș ale unor personaje episodice, de schimbările bruște de poziționare. Traiectoria de urmărire este îndreptată către ea și îndeplinește funcția unui personaj din umbră, asemenea spectatorului ce stă în fața ecranului. Evoluția/involuția stării sale sufletești este urmărită cu ochi dezaprobatori.

Constructul căsătoriei întâlnește o formă subtilă și, în același timp, agresivă de manipulare. Vorbim despre o falsă imagine a bărbatului ei, Helmut, care-i lasă impresia că face lucruri neortodoxe, de o răutate pe care nu și-o poate explica. Confuziile ei sunt chestionate de tonul calm al soțului care-i tot reamintește că nu e așa cum știe ea, că uită, și că probabil toate aceste dereglări sunt din cauza instabilității psihice. În operele fassbinderiene nervii reprezintă „materia vie” a oricărei femei. Ei pot trăi și pot muri. Ei constituie marea problemă a femeilor, și, tocmai de aceea, flacoanele de Valium vin ca medicamentație necesară din punct de vedere moral.

Odată cu căsătoria dintre cei doi, legitimitatea femeii este chestionată. Pe de-o parte, spectatorul poate să judece comportamentul dubios al soțului ei, să observe de la cine pleacă intenția și cine o primește. Din acest punct de vedere, Martha este o victimă. Pe de-altă parte, fluxul isteriei feminine, cât și modalitatea (asumată) de interpretare o portretizează pe Martha ca fiind instabilă psihic. Spre exemplu, luna de miere a celor doi este privită într-o cheie ironică, în favoarea deconstrucției psihologice a personajului feminin. Această deconstrucție își atinge punctele de-a lungul firului narativ. Martha află că atât tatălui ei, cât și lui Helmut le plăceau rinichii în sos Burgundy. Atunci când Martha îi pregătește acest fel de mâncare, Helmut îi spune că a greșit și că e confuză. Martha realizează că a făcut o proiecție psihologică și pune toate aceste confuzii pe seama ei. Astfel, firul narativ, dramatic, cât și finalul converg către această direcție ambivalentă în care învinovățirea personajului feminin constituie un motiv recurent.

Dezrădăcinarea familială a personajului feminin constituie un compromis social și psihologic puternic ce anunță subit dominanta patriarhală, rutina, statutul de casnică burgheză. Actele de burghezie – fumatul, viciu pe care l-a căpătat în urma morții tatălui ei, ca răzbunare – sunt interzise în casă, locul ei fiind pe verandă, un spațiu împânzit de plante și vegetație, cu trimiteri tragi-comice la relația dintre Adam și Eva. Martha își pierde mobila preferată, amintirile, locul de muncă. Când aceasta își schimbă coafura (vrea să fie obiectificată de către soțul ei) este batjocorită. Recunoștința soțului, care își dă seama că efortul a fost pentru plăcerea lui, se manifestă în termeni sado-masochiști. Compromisul căsniciei presupune și un mic dresaj, cu instrucțiuni culturale: Martha trebuie să asculte un anumit disc și să citească o carte despre ingineria de baraj timp de o săptămână, pentru ca, mai apoi, să fie capabilă să vorbească și, înainte de toate, să se ridice la nivelul lui Helmut.

Filmul este irezistibil în alegerea parti-pris-urilor din punct de vedere psihologic: interacțiunea dintre cei doi anunță ironic încercările oamenilor căsătoriți de a evolua individual. În acest caz, accentul este pus pe rolul femeii în căsnicie, pe regresul ei social, psihologic și moral, și pe comoditatea ființei umane în procesul său de autodistrugere. În „Martha” există totuși o urmă de detonare a acestui dresaj, prin apelul la violență și vătămare inconștientă. Consecințele sunt mult mai dureroase și mult mai stricte, rezumându-se la izolare completă de lume și blocare în propriile crize, teme recurente în filmografia și viața personală a regizorului.


vizual filme germane

Selecția filmelor este realizată de Alina Calotă, Claudia Cojocariu, Georgiana Madin, Andreea Mihalcea, Theo Stancu, Alexandru Vizitiu, membri ai redacției Film Menu și masteranzi ai departamentului de Filmologie din cadrul Facultății de Film din UNATC București. Proiect coordonat de Andrei Rus.

Toate filmele vor fi prezentate în original cu subtitrare în limba engleză.
Intrarea este liberă.

Mai multe detalii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s