[Review] : Angst essen Seele auf

Angst essen Seele auf / Ali: Frica mănâncă sufletul

Germania de Vest 1974

regie: Rainer Werner Fassbinder

scenariu: Rainer Werner Fassbinder

imagine: Jürgen Jürges

montaj: Thea Eymèsz

sunet: Fritz Müller-Scherz

distribuţie: Brigitte Mira, El Hedi ben Salem, Barbara Valentin

ali-fear-eats-the-soul-3

de Alexandru Vizitiu

Mi se pare potrivit, cu ocazia ultimei proiecții din cadrul programului Est Vest Cinema, să mă întorc la unul dintre primele articole scrise de colegii mei pentru această serie. În recenzia filmului Martha (1974), Claudia Cojocariu scrie că „imaginea Germaniei de Vest este puternic atribuită lui Fassbiner, în măsura în care integritatea estetică și poetică a Noului Cinema German, la care a contribuit, se referea, mai degrabă, la Germania nouă, lipsită de partea de Est”[1]. Pentru mulţi, filmele lui Rainer Werner Fassbinder – realizate într-o carieră scurtă, în care a regizat şi a scris peste patruzeci de filme (ca să nu mai punem la socoteală numeroasele sale piese de teatru) în doar treisprezece ani (între 1969 şi 1982) – surprind tot ceea ce înseamnă societatea Germaniei de Vest în anii ’60 și ’70. Thomas Elsaesser a notat că trebuie doar să ne uităm la numeroasele clase sociale acoperite de filmele lui Fassbinder sau la gama largă de slujbe ale personajelor sale[2], pentru a observa cum Fassbinder a inventariat mai toate excentricităţile și defectele acestei lumi.

În „Angst essen Seele auf” / „Ali: Frica mănâncă sufletul”, atenția lui Fassbinder cade asupra comunității de imigranți muncitori, ajunși în Germania de Vest datorită unui program numit Gastarbeiter, creat în a doua jumătate a secolului al XX-lea pentru a acoperi slujbele care nu mai erau luate de vest-germani (ca miner sau ca muncitor în fabrică). Într-o noapte furtunoasă, Emmi (jucată de Brigitte Mira), o menajeră de șaizeci de ani, intră într-un bar, atrasă, după cum spune ea, de muzica „străină” (mai exact, de cântecul Al Asfourieh, al cântăreței libaneze Sabah). Aici se adună mai mulți imigranți din țări musulmane, pentru că proprietara (Barbara Valentin) a creat o atmosferă cât mai apropiată de cea pe care clienții ei au lăsat-o în urmă când și-au părăsit țara natală. Tot aici, Emmi îl întâlnește pe Ali (El Hedi ben Salem), un mecanic auto marocan, mult mai tânăr decât ea. Convins de prietenii lui (mai mult în glumă) să o invite pe Emmi la un dans, Ali încheie noaptea la ea acasă. În scurt timp, cei doi se căsătoresc.

ali

Fassbinder se folosește de această poveste de dragoste pentru a schița un fel de hartă a diferitelor feluri prin care imigranții sunt (mal)tratați de către această societate. În prima parte a filmului, regizorul se concentrează pe fenomenul intoleranţei: familia și colegele de muncă ale lui Emmi se dezic de ea; Ali se confruntă cu oameni care îl urăsc, din cauza faptului că văd în toți străinii niște invadatori, veniți să le fure slujbele. Apoi, în a doua parte a filmului, observăm cum frica și ura față de celălalt se transformă în exploatare, când cei din jur își dau seama că e mai bine să profite de Ali. Vedem cum colegele lui Emmi sunt din senin mult mai tolerante, atunci când aceasta îl pune pe Ali să le ajute cu treburile casei, iar unul dintre fiii ei reia legătura cu ea, pentru că are nevoie de un împrumut. Tot aici, relația dintre cei doi se deteriorează. Deși, în primul act, Emmi empatizează cu situația lui Ali și îl tratează ca pe un egal, pentru că și ea este un outsider, în această a doua jumătate, fericită că este din nou acceptată de cei din jur, ea îmbrățișează ideea că îi este superioară soțului ei, pentru că ea este germană, iar el un imigrant cu mai puține drepturi. În recenzia realizată pentru versiunea Criterion a filmului, Chris Fujiwara scrie că, pentru Fassbinder, „viața este un teatru”[3], un set de reguli pe care omul s-ar putea să nu le observe, dar care îi dirijează fiecare act. Astfel, viața protagoniștilor din „Ali: Frica mănâncă sufletul” este marcată de un set de reguli nescrise (de rasism, de ierarhia socială) impregnate în sufletul acestei lumi și de care (până aproape de final) nu pot scăpa.

La nivel formal, Fassbinder se folosește de un ritm relaxat; obiectivul filmează acțiunea în cadre statice sau cu mișcări lente. Deseori, mai ales în scenele de interior, personajele sunt înghesuite în cadru de obiecte și de decor – cum ar fi pereții unui hol sau cadrul unei uși. Avem un număr mic de locații pe care le vizităm iar și iar de-a lungul filmului – barul unde s-au întâlnit protagoniștii, apartamentul lor și locul ei de muncă. Starea emoțională a personajelor ne este transmisă mai mult prin gesturi, decât prin dialog – când Emmi intră pentru prima oară în bar, se așază la o masă cât mai aproape de ușă și cât mai departe de ceilalți clienți; într-un moment de infidelitate, când Ali se culcă cu proprietara barului, actul este jucat mecanic, lipsit de pasiune; când Emmi invită niște prietene la ea acasă, îl pune pe Ali să defileze prin fața lor, ca un animal într-o grădină zoologică. De fapt, mai toate acțiunile personajelor sunt marcate de o oarecare rigiditate. Toate aceste elemente creează un sentiment de claustrofobie; personajele sunt captive într-un cerc închis, lumea lor este mică și sunt foarte puține locuri unde se simt confortabile.

alifeareatsthesoul20

În ciuda tuturor obstacolelor cu care se confruntă protagoniștii, Fassbinder alege să le ofere un final fericit. Atât Fujiwara, cât și Elsaesser[4] menționează că, în spatele situației tragice, se află o atmosferă apropiată de basm. În mai multe dintre filmele lui (ca în Martha sau ca în primul lui proiect, Liebe ist kälter als der Tod / Dragostea este mai rece decât moartea, 1969), Fassbinder își tratează personajele cu o atitudine ironică, aproape ca și cum ar fi amuzat de obstacolele cu care acestea se confruntă. De fapt, povestea care a inspirat filmul de faţă este o glumă, relatată de un personaj din filmul lui Fassbinder din 1970, Der amerikanische Soldat / Soldatul american, în care Emmi este ucisă și Ali este acuzat de crimă (punchline-ul este că Ali se apără susținând că, pentru germani, toți imigranții musulmani au numele de Ali). Ar fi fost ușor pentru Fassbinder să trateze povestea celor doi într-o cheie cinică – de exemplu, să-l arate pe Ali ca un imigrant care profită de o germană pentru a fi naturalizat. Dar regizorul pare să țină prea mult la aceste personaje ca să le ofere același final ca în povestea din Soldatul american. El recunoaște în Ali și în Emmi două suflete pierdute, doi oameni vulnerabili, pe care îi ciocnește de toate nedreptățile societății, dar cărora le găsește un dram de speranță pentru viitor.

[1] Martha, https://filmmenu.wordpress.com/2016/04/11/review-martha/, cronică publicată pe 10 aprilie 2016. Data accesării: 4 decembrie 2016.

[2] Elsaesser, Thomas, Fassbinder’s Germany: History, Identity, Subject, ed. Amsterdam University Press,  Amsterdam, 1996, cap. Fassbinder Representing Germany, p. 19.

[3] Ali: Love Eats the Soul: One Love, Two Oppressions, https://www.criterion.com/current/posts/1067-ali-fear-eats-the-soul-one-love-two-oppressions, publicat pe 2 octombrie 2014. Data accesării: 4 decembrie 2016.

[4] Elsaesser, Thomas, op. cit., cap. A Commented Filmography, p. 281.


12778942_1079899948696905_4981180681518437624_o (1)

Selecția filmelor este realizată de Alina Calotă, Claudia Cojocariu, Georgiana Madin, Andreea Mihalcea, Theo Stancu, Alexandru Vizitiu, membri ai redacției Film Menu și masteranzi ai departamentului de Filmologie din cadrul Facultății de Film din UNATC București. Proiect coordonat de Andrei Rus.

Toate filmele vor fi prezentate în original cu subtitrare în limba engleză.
Intrarea este liberă.

Mai multe detalii

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s