Documentarele de acțiune ale lui Kazuo Hara și Sachiko Kobayashi

de Călin Boto

Cineastul japonez Kazuo Hara și producătoarea Sachiko Kobayashi sunt două dintre cele mai iconice nume ale cinematografiei asiatice din a doua jumătate a secolului XX, în special cea de film documentar. De-a lungul colaborării lor începută în anii ’70, cei doi au realizat documentare care urmăresc persoane marginale ale societății japoneze, în general plasate sub umbrela subiectului tabu. Ce definește cel mai bine aceste persoane este un activism neconvențional, cu practici radicale care urmăresc un scop imediat. Kazuo Hara și-a comparat seria de documentare cu filmele cu supereroi, numindu-le documentare de acțiune. Cei doi au fost prezenți în cadrul celei de a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania pentru a își prezenta cel mai recent film Nippon Asbest Village (Dezastrul din Sennan”), primul realizat în ultimii 10 ani și pentru a onora cu prezența retrospectiva organizată în cadrul festivalului cu trei dintre filmele lor anterioare .

29468340_10155408426518994_5022133932414468096_n

Kazuo Hara: Primul film l-am făcut în 1972. Înainte de Sayonara CP” voiam să mă fac fotojurnalist și începusem un proiect foto despre bolnavii de paralizie cerebrală. Însă am întâlnit-o pe Sachiko și, după un an de discuții, am decis să facem un film documentar despre ei.

Film Menu: Ați făcut parte dintr-o generație japoneză care a avut deschidere la cultura occidentală. Ce regizori v-au conturat profilul de cinefil și, ulterior, de cineast?

Kazuo Hara: Cei care m-au învățat pe mine sunt probabil cei din tradiția dramatică, adică generația lui Nagisa Oshima și Shohei Imamura. Pe linia de documentar cred că întreaga mea generație a fost influențată de cinemaul lui Wiseman.

Film Menu: La gala de deschidere OWR ați spus că “veți lupta” prin filmele dumneavoastră în Japonia până la moarte. Cum vedeți cinemaul ca mediu de propagare a ideilor mobilizatoare pe care le-ați afirmat?

Kazuo Hara:  Eu am avut permanent intenția de a face o reformă a valorilor. Profesorul meu de film din facultate mi-a spus că filmul este pentru popor, iar prin popor eu înțeleg oamenii fragili. Astfel, filmul este pentru poporul fragil și nu pentru pofte egoiste. În felul acesta, eu am încercat mereu în filmele mele să simpatizez cu cei fragili. Nu pot să simpatizez cu cei puternici, cu opresorii. Pot cel mult să-i urăsc. Nici eu nu sunt puternic.

Film Menu: Legat de această reformă a valorilor care s-a materializat într-un cinema politic. Ați avut un interes recurent în reprezentarea minorităților. Sachiko San, ai rezonat mereu la direcția politică a filmelor?

Sachiko Kobayashi: Eu când zic minorități nu mă refer la populații minoritare, ci la oameni aflați în minoritate, iar noi, amândoi, am considerat că lumea se poate schimba doar prin schimbarea lor, prin eliberarea lor ca oameni.

Kazuo Hara: Când aveam vreo 20 de ani, deci cândva prin anii ’60, am avut intenția de a intra în lumea filmului tocmai pentru a relata situația celor revoltați față de justiția și puterea majorității. Am făcut patru filme despre acești revoltați.

Film Menu: Legat de acești oameni revoltați, dintre care Kenzo Okuzaki (Yuki yukite, shingun” – Armata goală a împăratului mărșăluiește în continuare”) și Miyuki Takedo (Gokushiteki erosu: Renka 1974”  – Erotism privat extrem: cântec de dragoste 1974”) sunt probabil cei mai iconici,  ei se disting prin practicile lor radicale, activiști care reprezintă un tipar în filmele voastre de până acum. Cum ați ajuns să faceți un portret coletiv al activiștilor mai degrabă tradiționali din Dezastrul din Sennan”?

Kazuo Hara: Am intenționat să fac un al cincilea film cu un astfel de subiect care se opune radical puterii, însă nu am mai găsit. După zece ani de căutare mi-am dat seama ce se schimbase: s-a terminat Epoca Showa, o perioadă care a cuprins Cel De-al Doilea Război Mondial și care a oferit celor revoltați loc de mișcare. În perioada actuală, Heisei, puterea s-a stabilizat iar persoanele revoltate sunt oprimate. Astfel practicile radicale menite să susțină o cauză sunt complet străine sub această conducere.

Film Menu: Cum i-ați întâlnit pe activiștii din Dezastrul din Sennan”? Există o recurență în modalitatea de a selecta subiectele documentarelor?

Kazuo Hara: Au fost niște circumstanțe complet diferite. După decizia de a transforma proiectul foto în filmul Sayonara CP”, ideea pentru Erotism privat extrem: cântec de dragoste 1974” a venit chiar de la Miyuki Takedo, care voia să fie filmată în timp ce năștea.

Referitor la Armata goală a împăratului mărșăluiește în continuare”, în 1969 domnul Okuzaki a fost protagonistul unui mare scandal. Pe 2 ianuarie, când familia imperială face salutul către popor cu ocazia Anului Nou, el a tras cu praștia în împărat și a fost arestat. Domnul Shohei Imamura, profesorul și mentorul meu, a încercat să facă un documentar cu procesul, însă i-a fost refuzat accesul în sala de judecată cu camera de filmat. La zece ani după aceea, când eram asistentul domnului Imamura, i-am spus că vreau să fac un film dar nu știu despre ce și așa mi-a fost sugerat Kenzo Okuzaki ca subiect de documentar.

I-am cunoscut pe activiștii din Dezastrul din Sennan”  la invitația unui producător. Ei nu erau niște luptători, ei voiau doar să atragă atenția guvernului, iar asta m-a făcut să mă întreb dacă chiar ar reprezenta interes pentru public. Sunt atât de puțin agresivi încât am împărțit filmul în două jumătăți, iar la începutul celei de-a doua apar eu și încerc să îi provoc la mai mult. Faptul că  am încercat să îi provoc arată faptul că oamenii ăștia sunt opuși celor din primele mele documentare, a căror furie creștea pe parcursul filmului. S-ar crede că am făcut un pas înapoi prin alegerea acestor oameni ca subiect de documentar, dar de fapt ce arăt eu în film este cât de puternică și abuzivă este actuala conducere a Japoniei și cum a reușit să îi oprime pe revoltați.

Film Menu: Într-un interviu acordat lui Joel Neville Anderson pentru MUBI ai menționat că lungimea documentarului Dezastrul din Sennan” a suferit mai multe schimbări. Sub ce pretext ai dorit modificarea?

Kazuo Hara: Noi am pornit de la ideea că două ore este cea mai bună durată. După două proiecții la cinema, cineva a venit la noi și ne-a spus că ar merge și mai lung. Impulsionați de părerea spectatorului, am decis să includem secvențele care căzuseră inițial la montaj și am ajuns la patru ore și jumătate. Ne-am dat imediat seama că este o variantă prea lungă și, după câteva modificări, am ajuns la durata de trei ore și jumătate, cea care circulă acum în festivaluri.

Film Menu: Revenind la o întrebare care v-a fost adresată din public după proiecția Erotism privat extrem: cântec de dragoste 1974”. Întrebarea era dacă nu a existat impulsul de a o ajuta pe Miyuki Takedo în timpul nașterii, ceva ce poate fi generalizat pentru toate filmele la care ați colaborat. Ați simțit vreodată nevoia de a interveni atunci când persoanele documentate provocau sau erau în situații periculoase?

Sachiko Kobayashi: În Armata goală a împăratului mărșăluiește în continuare”, la un moment dat, Kenzo Okuzaki spune că îl va omorî pe fostul lui căpitan de companie. Kazuo s-a întrebat dacă chiar va face asta și dacă trebuie filmat, iar atunci a fost singura dată când am intervenit și i-am spus că mai bine nu. Mai mult, am simțit nevoia de a mă duce la domnul Okuzaki și să îi spun să nu facă asta.

29386401_10155408426388994_7498102584792580096_n

Kazuo Hara: Dacă vă referiți la secvența cu Miyuki, ce pot să vă spun este că ea a cerut din capul locului să nu cumva să intervenim indiferent de cât s-ar chinui în timpul nașterii. Singura excepție era cazul în care bebelușului i s-ar fi întâmplat ceva, dar în rest am primit ordine clare să nu o atingem. Dar situații asemănătoare sunt și în alte filme, în special cele două secvențe cu bătaie din Armata goală a împăratului mărșăluiește în continuare”. Vă spun sincer că atunci când filmam nu credeam că  domnul Okuzaki va sări la bătaie, iar când s-a întâmplat nu mi-am dat seama dacă ar trebui să îl opresc sau nu. Dar ca să ofer un răspuns general:  în cazul în care aș vedea un om că se îneacă cât timp filmez, nu știu dacă aș continua filmarea sau aș arunca camera și m-aș duce să îl salvez. Asta rămâne o dilemă existențială, o veșnică discuție a mea cu mine.

Film Menu: Referitor la această relație a subiectului cu camera, în filmele tale există atât persoane care interacționează cu camera din dorința de a duce filmul mai departe și persoane care refuză să fie filmate, cerându-vă să părăsiți incinta sau să opriți filmarea. Care este dialectica ta din spatele ideii de a surprinde oamenii în documentare?

Kazuo Hara: Principiul după care mă ghidez este acela că persoanele își dau mereu seama atunci când sunt filmate. În momentul în care îmi pun camera pe cineva, vreau ca acel cineva să facă în fața camerei ce își dorește să facă în următorii cinci ani fără să se simtă deranjat de prezența mea.

Mulțumiri domnului Florin Popescu pentru interpretare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s