CinePOLSKA 2018: Lasă-te sedus de film!

cinepolska-2018-lasa-te-sedus-de-film_251778

Cea de-a 14-a ediție a festivalului de film polonez CinePOLSKA va avea loc în perioada 1-6 noiembrie 2018 la cinematograful Elvire Popesco din București.

Festivalul CinePOLSKA este o ocazie unică pentru a vedea cele mai recente filme poloneze premiate la cele mai importante festivaluri din lume. Filmele prezentate sunt adesea proiectate în avanpremieră în România, iar unele dintre ele pot fi văzute doar la acest festival. Programul din acest an include filme premiate la Cannes, Berlin și Karlovy Vary.

Programul detaliat și informații despre filme >>> 

CinePOLSKA începe joi, 1 noiembrie, cu filmul „Războiul rece” de Paweł Pawlikowski, premiat anul acesta la Cannes pentru cea mai bună regie, totodată candidatul polonez din acest an pentru premiile Oscar. Laureat în 2014 al premiului Oscar pentru filmul „Ida”, regizorul prezintă de data aceasta o poveste de dragoste imposibilă dintre doi oameni care nu pot fi împreună și care nu pot trăi unul fără celălalt.

În seara zilei de vineri, 2 noiembrie, spectatorii din București vor vedea curajoasa comedie „Atac de panică”, în care, datorită unor evenimente neobișnuite, viața de zi cu zi se transformă într-o mare nebunie. Tânărul regizor polonez Paweł Maślona privește cu inteligență și ironie omul secolulului 21, slăbiciunile, fobiile și pasiunile acestuia. Soarta câtorva eroi aparent fără nicio legătură între ei se intersectează în film, viața lor schimbându-se ireversibil.

De faptul că cinematograful poate fi o sursă de energie ne putem convinge sâmbătă, 3 noiembrie, în timpul proiecției filmului bazat pe fapte reale „Cel mai rapid, cel mai puternic”, regizat de Łukasz Palkowski. Eroul său este Jerzy Górski, un fost narcoman care, în ciuda unor mari greutăți în viață, a devenit în 1990 dublu campion mondial Ironman, un concurs de triatlon extrem de dificil.

În timpul festivalului CinePOLSKA, duminică, 4 noiembrie, va avea loc avanpremiera în România a filmului „Chipul” de Małgorzata Szumowska, premiat în anul 2018 cu Ursul de Argint la Berlinale. Descrisă drept un „basm contemporan”, povestea ironică a unui bărbat care și-a pierdut fața într-un accident și care, după o operație inovatoare prin care primește o nouă înfățișare, se întoarce în satul natal este pentru unii o abordare plină de amărăciune asupra Poloniei provinciale contemporane, iar pentru alții o poveste universală despre acceptare și reacția la alteritate.

După ce a câștigat Grand Prix la Festivalul de Film Polonez din Gdynia, cel mai important festival din Polonia, filmul „O noapte liniștită”, care va fi prezentat luni, 5 noiembrie, a fost considerat cel mai bun film polonez al anului 2017. Regizorul debutant Piotr Domalewski spune povestea unui tânăr emigrant polonez care vine în satul natal în Ajunul Crăciunului. După această vizită a sa, viața întregii sale familii se va schimba complet. Această poveste sinceră și înțeleaptă este foarte bine primită în țările în care emigrația este o experiență universală.

CinePOLSKA 2018 se încheie marți, 6 noiembrie, cu proiecția filmului „Păsările cântă în Kigali” în regia Joannei Kos-Krauze și Krzysztof Krauze, care-i va conduce pe spectatori în colțuri complet diferite ale lumii. Fundalul pentru povestea polonezei ornitolog și a fetei din tribul Tutsi salvată de aceasta este genocidul din Rwanda, în timpul căruia, în anul 1994, tribul Hutu, aflat la conducerea țării, a omorât peste un milion de locuitori Tutsi. În acest film minimalist emoționant, la care te gândești mult timp după ce ai ieșit din cinematograf, soții Krauze pun întrebări despre inevitabilitatea răului, forța spiritului uman, puterea prieteniei și a iertării. Actrițele din rolurile principale, poloneza Jowita Budnik și rwandeza Eliane Umuhire au fost recunoscute ex aequo drept cele mai bune actrițe, printre altele, la festivalul Karlovy Vary din Cehia.

––-

Organizatorul festivalului este Institutul Polonez din București, în colaborare cu Ambasada Franței în România și Institutul Francez din București.

Autoarea afișului CinePOLSKA din acest an este Diana Barbu, o tânără graficiană din Târgu Jiu.

În primăvara lui 2019, CinePOLSKA va ajunge și în alte orașe din România, unde spectatorii vor putea vedea o selecție a filmelor prezentate anul acesta la București.

• Proiecțiile de filme din cadrul CinePOLSKA se desfășoară în perioada 1-6 noiembrie 2018, la cinematograful Elvire Popesco (bd. Dacia nr. 77).

• Filmele au subtitrare în limba română și încep la ora 20.30.

• Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a cinematografului Elvire Popesco sau de la librăriile Kyralina și Humanitas, în timpul programului de lucru cu publicul și în limita locurilor disponibile, precum și online pe elvirepopesco.ro.

• Prețul biletelor: tarif întreg – 15 lei, tarif redus – 10 lei, carnet 5 bilete – 60 lei, carnet 5 bilete redus – 35 lei.

În program:

1.11.2018, ora 20.30 – Războiul rece / Zimna wojna (regia Paweł Pawlikowski)
2.11.2018, ora 20.30 – Atac de panică / Atak paniki (regia Paweł Maślona)
3.11.2018, ora 20.30 – Cel mai rapid, cel mai puternic / Najlepszy (regia Łukasz Palkowski)
4.11.2018, ora 20.30 – Chipul / Twarz (regia Małgorzata Szumowska)
5.11.2018, ora 20.30 – O noapte liniștită / Cicha noc (regia Piotr Domalewski)
6.11.2018, ora 20.30 – Păsările cântă în Kigali / Ptaki śpiewają w Kigali (regia Joanna Kos-Krauze, Krzysztof Krauze)

Informația din newsletter a fost preluată parțial de pe site-ul Institutului Polonez.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s