New American Cinema

 

de Călin Boto

47191422_519938485186464_8379356481530626048_n

Sfârșitul anilor ’50 marca începuturile coagulării teoretice a New American Cinema, pe care Jonas Mekas l-a propulsat atât prin „Film Culture”, cât și prin „The Village Voice”. Această mișcare presupunea o reacție a cinemaului american non-comercial la noile valuri europene, mizând pe ceva mult mai eclectic și greu de semnalat, dar care avea atât mijloacele de producție conturate – s-a axat pe metode alternative de filmare (peliculă expirată, filme realizate pe două pelicule diferite și proiectate simultan pe același ecran, animație stop-motion etc. -, cât și anumite sensibilități stilistice legate de mișcări, culturi și contra-culturi care coexistau în scena artistică newyorkeză în acea perioadă (camp, feminism, queer, beat, trance). În afară de acești termeni vagi și o distincție între New American Cinema și mișcarea asociată cu școala de film de la New York, New American Cinema Group părea să aibă mai degrabă o direcție activistă decât una stilistică. Începând cu 1959 redacția „Film Culture” lansează Independent Film Award, un premiu care avea să se dea în fiecare an timp de un deceniu și care i-a fost acordat prima dată lui John Cassavetes pentru filmul său de debut, „Shadows”. Printre următorii cineaști care aveau să primească premiul s-au numărat Robert Frank și Alfred Leslie (1960), Stan Brakhage (1962), Jack Smith (1963), Andy Warhol (1964), Michael Snow (1968)  și Kenneth Anger (1969). Premiul oferit de redacția “Film Culture” a avut ca scop creșterea vizibilității cineaștilor independenți și setarea unor modele pentru direcțiile artistice pe care „Film Culture” le încuraja. În jurul lui Jonas Mekas gravita deja un număr de cineaști; până la formarea New American Cinema Group, el avea deja simpatia unor personalități precum Joseph Cornell, Amos Vogel, Maya Deren și Jerome Hill.

Pe 28 septembrie 1960, mai mulți regizori, printre care Peter Bogdanovich, Robert Frank, Alfred Leslie, Adolfas Mekas, Shirley Clarke și Gregory Markopoulos, la invitația lui Jonas Mekas și Lewis Allen, au o întâlnire informală în care discută necesitatea unei organizații care să se ocupe de producția și distribuția filmelor realizate în regim independent și non-comercial. În notele de jurnal scrise de Mekas există mai multe mențini ale unui grup, iar în cadrul acestei întâlniri se decide asupra numelui de New American Cinema Group. Zece zile mai târziu, grupul se întâlnește în apartamentul lui Emile de Antonio și lucrează la un manifest care urmează să fie prezentat la Bleecker Street Cinema, cinematograf deținut de Lionel Rogosin și administrat de Adolfas Mekas. La un an după deciderea numelui, New American Cinema Group se reunește și decide înființarea unui centru de distribuție pentru filmele lor.

Manifestul grupului New American Cinema avea să fie publicat în numărul 22-23 din „Film Culture”, 1961 (redacția „Film Culture” avea obiceiul de a cupla numere, probabil din lipsă de buget). Unul dintre elementele comune pe care filmele propuse de New American Group  îl aveau era subversivitatea la adresa cenzurii.Această subversivitate avea să se materializeze în mai multe probleme legale pe care grupul, în special Jonas Mekas, avea să le aibă în anii următori, ani încă guvernați de codul Hays. Cinematografele solidare cu intențiile anunțate în manifest au fost The New York Theatre, The Bleecker St. Cinema și Art Overbrook Theatre (Philadelphia).

În momentul prezentării manifestului, terenul era pregătit. În 1961 apar mai multe filme care aveau să devină emblematice, dar nu simptomatice pentru New American Cinema, printre care „Guns of the Trees”  (r: Jonas Mekas), „The Sin of Jesus” (r: Robert Frank) și „The Connection” (r:  Shiley Clarke), urmând ca producția filmelor realizate în regim non-comercial să explodeze în următorii ani. Un an mai târziu, New York-ul cunoaște două dintre centrele artistice care aveau să rămână în istoria cinematografiei și nu numai. Prima este Filmmakers’ Cinemateque, piesa lipsă în planul producție-distribuție al celor de la New American Cinema Group, iar a doua este The Factory, studioul artistului Andy Warhol, pe care Mekas l-a cunoscut în 1960. Interesul pentru cinema a lui Andy Warhol a început să crească și, în scurt timp, el și Mekas devin apropiați. Tânărul lituanian devine treptat barometrul scenei de film experimental din New York prin rubrica sa din „Village Voice”, „Film Culture” și instituțiile adiacente revistei. În 1963 și 1964 Mekas înființează Film Culture Non-Profit Corporation, respectiv Filmmakers’ Cinematheque, reușind astfel să ușure procesul strângerii de fonduri pentru revistă și să înființeze primul spațiu în care publicul să vizioneze filmele noilor cineaști, spațiu vital pentru New American Group, în special după ce Cinema 16 și-a închis ușile.

 

Textul a fost publicat inițial în Cinesemnal 5, stagiunea 2018-2019.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s