[Review] Roma

Mexic, SUA, 2018
regizat de Alfonso Cuarón

 

de Andreea Chiper

Ceea ce face atât de special Alfonso Cuarón în ultimul său film nu ține neapărat de măiestria tehnică a cadrelor, nici de poezia lor sau de povestea trasată lin încadratură după încadratură, ci mai degrabă de ecuația care le conține pe toate și echilibrează detaliile de realism istoric cu tragedia și liricul.

„Roma” e un tablou cvasi-autobiografic, unde Cuarón face un recul într-o copilărie șaptezecistă petrecută sub protectoratul unei burghezii mexicane destul de confortabile, împărțită între diverse jocuri și capricii zilnice; mărturie stau scheciurile cotidiene din viața personajelor, pe care le vedem perindându-se molcom în interiorul mizanscenei, o reconstrucție vie a trecutului. Cineastul alternează lejeritatea unor planuri generale cu momente magnifice de prim-plan, străbătute de tăcerea pătrunzătoare a oamenilor (și a locurilor deopotrivă), multe din aceste mecanisme de apropiere/ depărtare focalizând atenția chiar pe Cleo (Yalitza Aparicio), personaj-nucleu al filmului. Cleo e o menajeră de familie mic-burgheză, părăsită de iubitul care o lasă însărcinată cu puțin înainte de abandon (după cum putem bănui, personajul e inspirat din realitatea copilului-Cuarón). Drama ei se consumă lent în peisajul agitat al epocii, reconstituită cel mai bine într-o secvență în care, pentru câteva minute, e pus în scenă masacrul „Corpus Christi”, evenimentul care a scos din țâțâni anul 1971 în Ciudad de Mexico. Pe scurt, un protest de stradă al câtorva sute de studenți e înăbușit într-o ofensivă extrem de violentă, condusă de  „los Halcones”- o grupare armată antrenată de CIA și pusă în slujba apărării civice; studenții (de altfel pașnici în demonstrația lor) sunt atacați brutal și în cele din urmă uciși în număr covârșitor (uluitor e faptul că „los Halcones” au năpădit apoi spitalul unde erau îngrijiți răniții, ducându-și la bun sfârșit crimele). În film, momentul se articulează la o scenă banală, când Cleo și stăpâna fac cumpărături într-un magazin cu articole pentru nou-născuți. Așa, Cuarón scoate istoria din fundal și o pune față-n față cu individul, chestionând în fond greutatea destinului personal în contextul mai mare al unei tragedii comune.

Atât Cleo, cât și personajele din jurul ei – majoritar femei și copii – se perindă într-o bulă a vulnerabilității, fie prin faptul că sunt ușor de rănit (chiar cazul protagonistei), fie că joacă partida rezistenței orgolioase, cum face mama copiilor în încercarea de a depăși un divorț iminent. Fragilitatea asta (preponderent feminină) e contrapunctul fundalului sângeros, ca o contraofensivă blândă la adresa cruzimii.

Cumva, întâmplările rememorate sunt prinse într-o ramă stilistică foarte izbutită: avionul reflectat în apa cu care Cleo șterge pe jos în primul cadru revine în cel din final, un plan-secvență fabulos care urmărește un aeroplan traversând o bucată de cer senin dintre niște blocuri de cartier. De la stratificarea jucăușă de luciri și reflexii (podea în carouri-spumă de la detergent-fereastră), ajungem la sfârșit într-un ultim moment de (auto)oglindire, un clin d’oeil al filmului cu sine însuși.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s