OWR FOCUS II: MY MEXICAN BRETZEL (2019)

Între 11 și 20 iunie se desfășoară la București cea de-a 14-a ediție a Festivalului de Film Documentar şi Drepturile Omului One World Romania. One World Romania #14 are anul acesta o retrospectivă dedicată universului splendid al regizoarei germane Ulrike Ottinger, precum și un focus pe poziția femeii în fața și în spatele aparatului, chestionând modul în care imaginea sa a fost modelată sau deformată, dar și observând libertatea pe care camera de filmat o poate oferi. În plin festival, ne oprim entuziaști asupra cătrova filme care ne-au atras atenția și vă invităm alături de noi în continuare la proiecțiii.

Programul complet pe festival-oneworld.ro.

Cinemaul la granița dintre familie și istorie imaginară

de Dalesia Cozorici

My Mexican Bretzel (2019, r. Nuria Giménez Lorang)

Regizoarea Nuria Giménez folosește în filmul său de debut o critică intimă adresată cinemaului și sensului lui. Folosește arhivele atent păstrate ale bunicilor ei și construiește o poveste fictivă, organizată sub forma unui joc între documentar și ficțiune. 

Aceste arhive video completează textul filmului, care provine din jurnalele Vivienei Berrett. Călătoriile sale din jurul lumii, vacanțele, stațiunile, întâlnirile cu prietenii și familia, dar și prezența soțului său Léon, o fac pe Vivian să rememoreze și să mediteze asupra trecutului și asupra unui personaj necunoscut, Leo. Gândurile ei, la care avem acces printr-un text simplu prezentat pe ecran sunt însoțite de multă tăcere – o liniște a rolelor de film, o contemplare asupra imaginilor din trecut, care nu sunt însoțite de sunet. Totuși, pe lângă momentele rare în care se folosește sunet post-sincron, sunetele experimentale și synth-urile ne reamintesc că documentarului nu este un clasic portret de familie, ci o interpretare a ce înseamnă memoria și funcționalitatea ei, în raport cu natura adevărului și a minciunii. O cunoaștem cu adevărat pe Vivian? Sau ar trebui să ne distanțăm cât mai mult de ea pentru a o înțelege, atât prin adevărul pe care personajul ei îl poartă, dar și prin ficțiune? Ne gândim măcar la reproducere și reconstituire sau ne bucurăm de istoriile pe care le citim și de schimbul de evenimente care se produce între soțul său și ea?

Scrisorile lui Vivian sunt dedicate, în special, propriei persoane. Pe de-o parte, există mult regret în exprimările sale, legate de viață și iubiri imposibile, vise și temeri, dar și multă fericire, care se traduce prin gesturile pe care și le amintește, cum ar fi fericirea de pe chipul lui Léon, în timp ce navighează un mic iaht. “My Mexican Bretzelˮ ne duce cu gândul la documentarul “News From Homeˮ (1976), în care tocmai Chantal Akerman își explorează propria condiție, în spatele unor scrisori pe care le adresează mamei ei, dar care, precum Giménez, încearcă să stocheze cât mai mult din spațiul pe care îl vede, în cazul său, orașul New York. Absența mamei ei, dar și al lui Leo pentru Vivian, transformă călătoria prin diferitele locuri într-o căutare amprentată de alienare, fără conflagrație sau evenimente puternic dramatice (în afara prăbușirii aeronavei lui Léon de la începutul peliculei). Deși Leo este o construcție fictivă, autoarea filmului, după cum menționam se joacă cu percepția noastră asupra documentarului. Nu știm ce din discursul personajului devine personal pentru acesta și ce este de fapt personal pentru realizatoare, sau când e impersonal pentru amândoi. De exemplu, într-un fragment de text, filmatul este comparat cu o formă de „amăgire de sineˮ, cu o formă de singurătate. Sunt oare vorbele lui Vivian?

Vocea sau, în cazul de față, textul conține o funcție care ne ajută să înțelegem colajul video, însă, tot ce este ficțiune pentru Vivian este realitate pentru regizoare și invers. Se amintește de o carte găsită într-o cutie care aparținea unchiului Paul, scrisă de Paravadin Kanvar Kharjappali. Pe aceasta o folosește pentru a ridica întrebări existențiale despre unchiul Paul care a dispărut timp de 40 de ani. E oare un alt personaj fictiv în care autoarea își ascunde persona

Există o spirală plină de evenimente pe care nu reușim să le clasificăm ca pură ficțiune sau adevărate, dar care ne fac să credem în spiritul Vivianei, în text și în așa-numitul jurnal. Credem că, în condiția ei înconjurată de moarte, memoriile sale au fost reale și că personajele masculine din viața ei, la fel. Modul în care fractura subiectivă și obiectivă este sugerat, prin introducerea privirilor directe spre aparat sau a filmărilor exterioare, ne face să uităm de faptul că documentarul are multe structuri absente (cronologice, narative, logice) sau momente construite prea irizate în anumite puncte sau prea gri, în altele, de altfel pe care nici nu trebuie să le înțelegem pentru a parcurge acest circuit slow-burn de amintiri. 

My Mexican Bretzel a rulat în cadrul secțiunii Competiției Intenaționale din cadrul Festivalului One World Romania. Începând din 21 iunie filmul poate fi vizionat în online via Eventbook.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s