OWR FOCUS III: CERTITUDINEA PROBABILITĂȚILOR (2021)

Între 11 și 20 iunie se desfășoară la București cea de-a 14-a ediție a Festivalului de Film Documentar şi Drepturile Omului One World Romania. One World Romania #14 are anul acesta o retrospectivă dedicată universului splendid al regizoarei germane Ulrike Ottinger, precum și un focus pe poziția femeii în fața și în spatele aparatului, chestionând modul în care imaginea sa a fost modelată sau deformată, dar și observând libertatea pe care camera de filmat o poate oferi. În plin festival, ne oprim entuziaști asupra cătrova filme care ne-au atras atenția și vă invităm alături de noi în continuare la proiecțiii.

Programul complet pe festival-oneworld.ro.

Certitudinea probabilităților (2021, Raluca Durbacă)

Flori, fete, imagini, ideologie

de Daria Barbu

Printr-o căutare aproape arheologică în arhiva Studioului „Alexandru Sahia”, debutul regizoral al Ralucăi Durbacă, „Certitudinea probabilităților” (2021, România), ne prezintă atât o radiografiere a propagandei comuniste în 1968, cât și o deconstrucție a ideologiei prin limbaj. Cu toate că se limitează la materialul produs într-un singur an, filmul-colaj reliefează un aspect mai mult decât relevant al epocii Ceaușescu – puterea imaginii, în cele mai standardizate și ludice forme ale sale. Avem de-a face cu un an ‘68 pe cât de optimist, pe atât de zdruncinat de înlocuirea realității factuale cu realitatea simulată de codurile reprezentării cinematografice.

 La mai bine de 50 de ani de la producția materialului de care se întrebuințează montajul, rămâne întrebarea – Cum mai pot fi (re)interpretate aceste imagini? Aici, genul proxim ar fi, într-adevăr, found-footage-ul, care nu numai că cercetează istoria prin imagini, ci o face și mai accesibilă și, de ce nu, o confruntă cu modul în care ea a fost fabricată. Apoi, dacă retorica imaginii e înrădăcinată în politic și politicul ocolește reprezentarea comprehensivă a socialului, atunci istoria oficială se bazează însăși pe omisiunile sale. Fragmentele selectate în film mai ocolesc când și când așa-zisa estetica oficială a realismului socialist și coboară în stradă, livadă, grădină, și pe unde se mai poate ambiguiza raportul imagine-ideologie. Apar interviuri în tradiția ciné-vérité cu navigatori și muncitori, în care se evită „limbajul de lemn” în discuțiile despre viață și profesie. Documentarele despre faună,  cu intenția de a inventaria diverse specii de flori pe meleaguri dobrogene,  prind o sensibilitate apropiată de „Glimpse of the Garden” (r. Marie Menken, 1957). Subversiunea bate timid la ușă – într-un film despre 1 iunie, copiii se plâng că leagănele publice vor fi demontate după euforia înșelătoare a sărbătorii.

Montajul pune în contrapunct ideile promovate de materiale, revizitând imaginile ca pe semne ale realului. Valoarea lor de imagini-construct, estetizate după funcțiile politice, nu poate ține loc de real. Imaginile funcționează deopotrivă și ca semne ale ideologiei, care își simulează o societate ideală, mult mai vie și colorată decât s-ar fi simțit de fapt comunismul. Și chiar și așa, imaginea viciată de ideologie nu ezită să aibă propriile scăpări – un struț bate la o mașină de scris, iar un om se află pe motocicletă împreună cu un altul costumat în urs. Aceste pulsiuni nonconformiste ale realizatorilor de la Sahia ne introduc echivoc în experiența imersivă a filmului. Duși cu umor prin ornamente și lozinci, dăm de apanajul autoreflexivității. Durbacă sparge înlănțuirea arhivelor și ne oferă o cheie de citire a imaginilor prin cartoane de text, în care se problematizează funcționalitatea ideologiei în raport cu reprezentarea sa audio-vizuală. Pe scurt, textul devine imagine și imaginea devine text, iar decodificarea ar rămâne la spectator. Printre reflexiile asupra limbajului, tonul didactic (dar nu flagrant de didactic) tinde să împartă materialul în categoriile sale utilitare și/sau tematice. Astfel, montajul mai poate fi privit și ca un inventar de priviri și tipaje dinăuntrul Sahia. De pildă, în fragmentul cu studenții în vizitele prin străinătate, Nicolae Mărgineanu critică presiunea consumeristă pe care publicitatea o proiectează virulent asupra societății dinafara spațiului românesc. Mai apoi, urmează un calup de materiale de promovare a comerțului național, în care se cântă despre „luna cadourilor”, se arată vitrine sclipitoare, belșug în piețe, brand-uri autohtone, parada modei cu blănuri, costume de baie și ii. Simulacrul societății prospere e continuat cu eroismul inginerului și cu înșiruirile sale de zerouri în coadă la producție. Din falsa prosperitate rezultă două fragmente: unul cu mobilă și celălalt cu cărucioare sport – ambele despre cum produsele nu se găsesc din cauza raportului cerere-producție. Filmele social-educative, în spiritul emisiunilor TVR cu cetățeni urecheați pentru abaterile morale din cadrul sistemului (oaza de inspirație pentru „Probă de microfon” a lui Daneliuc) sunt acum integrate în proiectul de consolidare a noii societăți care fuge de sedentarism. Pasajul din „Dați-mi un calmant” (r. Ladislau Karda, 1968) suscită pe plan textual prin raportarea la mediul disfuncțional în care se află angajatul lipsit de vlagă. Tot aici, se exprimă direct condiția omului modern alienat prin suprasaturarea cu informație și stimuli externi. La nivel discursiv, întreg montajul de arhive din „Certitudinea probabilităților” ne catapultează într-o societate hiperstimulată de mesaje politice și semnificații. Distanțarea temporală dintre atunci-ul producției și acum-ul receptării cultivă fascinația pentru spectacolul reprezentării politicului, dar nu într-un sens nostalgic. Mai ales, acelui tip de politic autoritar. Din acest punct, imaginile se comentează între ele, se intercalează și își disecă la un loc semnificațiile. Ce face „Certitudinea probabilităților” e să ne arate că această suprasaturare nu este un efect dat doar de montaj, ci e parte din natura materialului de propagandă.

Ancorarea în ‘68, an critic pentru întregul braț socialist european, trece în revistă solidaritatea România-Vietnam, rebeliunea lui Ceaușescu în a condamna invadarea Cehoslovaciei de către forțele sovietice și înființarea unei Comisii Ideologice a PCR-ului, care să se ocupe de orientarea artelor înspre valorile naționale. Joaca prin montaj se folosește și ironic de intervențiile lui Ceaușescu, iar gesticularea specifică cu mâna îl transformă din dictator în dirijor. În fond, i se și demonstrează capacitatea de dirijor al maselor prin paradele înclinate cultului personalității. Declinul regimului a început și este surprins prin cele mai solare forme preliminare sfârșitului. Acum, rămâne de decis dacă este vorba despre sfârșitul ideologiei, sfârșitul lui Ceaușescu sau sfârșitul acestor imagini (încă) libere. Certitudinea ar fi ca imaginea-ideologie să reînvie din când în când prin montaj. Probabilitatea ar fi ca ea să își conștientizeze cu adevărat forța pe care o deține.

Certitudinea probabilităților a rulat în cadrul secțiunii Când tancurile plâng în locul nostru. Începând din 21 iunie filmul poate fi vizionat în online via Eventbook.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s