Scurtmetraje de la ART200

ART200: Festivalul Internațional de Film Queer se mută în online între 25 și 31 octombrie. Dalesia Cozorici se oprește asupra câtorva filme din calupurile de scurtmetraje pe care le puteți viziona, împreună cu multe alte lucruri, pe platforma Eventbook, începând de astăzi.

Frozen Out, Hao Zhou, SUA

Calupul Migrantx Queer

Poemul navighează prin diferite anotimpuri pentru a răspunde întrebării legate de identitate a protagonistului queer. În timp ce traversează cadrul din stânga în dreapta, în continuă mișcare, cu o cameră de filmat în mână, acesta își propune să ofere surorii sale mai mult decât jumătățile de adevăr pe care le știe deja despre el.

„Cine sunt?“ „Unde sunt?“ par întrebările fundamentale, dar poate și cele la care răspunsurile sunt cel mai greu de formulat. Întrebări pe care protagonistul e dispus să le caute în locurile străine în care se află, în raport cu secvențele scurte cu sora sa prinsă în copilărie, la cules de legume, toamna. Sentimentul de incertitudine legat de plecarea sa și felul în care sora a crescut cu lozincile conformiste formulate împotriva manifestărilor „speciale“ pe care fratele ei mereu le-a avut sunt un motiv de reflexie și cercetare a începuturilor; când a început acasă să nu mai fie la fel, când s-a schimbat sinele, când fratele n-a mai fost același. 

Scurtmetrajul sugerează prin sunetele calme ale iernii și prin componenta statică a imaginii cum se resimte gândul de a fugi, de a dispărea, de acolo de unde ești considerat o „problemă“. Ieșind din spicele de grâu înghețate, protagonistul pare că și-a înțeles destinația, și poate nu e atât de diferită de poteca verde prin care sora își urmează mama, în altă dimensiune, și poate că și el are propria variantă de primăvară, pe care încearcă să o descrie prin corespondență.

Lonesome, Khor Zhen Yee, Malaezia

Calupul Rainbow Families

Scurtmetrajul colectează poveștile spuse în varianta lor scurtă, de către diferite persoane din comunitatea LGBTQIA+. Totodată, filmul pune în față o tablă albă pe care sunt trecute, cu un marker galben, cele mai cunoscute situații care ies în întâmpinarea persoanelor care se confruntă cu auto-acceptarea și cu dorința de a normaliza și la exterior convingerea personală, pentru a dezvolta un trai confortabil.

Chiar dacă există o tablă albă doar la nivel perceptual, scurtmetrajul folosește un colaj de cadre care susține mărturia fiecăruia scrisă pe ecran. Poveștile se lovesc mai mereu de circumstanțe în care familiile, angajatorii, prietenii sau cunoscuții își doresc ca totul să funcționeze după ordinea tradițională, ca nu cumva acțiunile percepute ca „faze peste care treci“ să dezonoreze sau să rușineze.

„Pray the gay away“ ar fi rezoluția cea mai folosită de persoanele din jurul protagoniștilor, și premisa de la care se ajunge la depresie și ură de sine, indiferent de vârstă. Chiar și atunci când acești protagoniști ar avea un context deschis în care ar putea vorbi despre viața lor, mulți nu o fac din teamă – teama de a nu fi interpretate greșit sentimentele, teama de izolare sau teama de a nu deveni ținta unor acte violente și represive, atât de ordin comun, dar și instituțional. 

Lonesome deschide și o discuție despre cât de dificil este pentru un membru din comunitate să supraviețuiască într-o societate malaeziană, care are un procent majoritar în practica religioasă islamică, ce prevede diferite principii de interpretare, acceptare și libertate. Dar, mai mult, filmul sugerează cum poveștile spuse nu diferă drastic de cele ale unei alte țări, religii sau politici aplicate, ele sunt comune la nivel global. Scurtmetrajul invită la dialog cât mai multe voci marginalizate și reduse la tăcere, pentru a ridica volumul situației actuale.

Is Your Teen A Homosexual? Tamara Scherbak, Canada

Calupul Rainbow Families

Comedia se desfășoară sub forma unui episod ironic în care familia este pusă față în față cu „problema“ fiului, adică homosexualitatea sa. Într-o manieră de fun jazz, un narator își însușește rolul de a ghida membrii familiei în diferitele scenarii prin care băiatul gay va trece cu siguranță, și împreună cu el, și cei din jurul său.

Decorul și intenția de a folosi estetica anilor ’50 în construcția personajelor e de la început în cheie sarcastică, odată ce aceștia citesc știrile din tablete: soția citește revista Subservient Wife, în timp ce înghite în mod repetat pastile cu zâmbetul pe buze, iar soțul citește True Patriot, titlu așezat lângă modelul tipic găsit în revistele de pornografie. Însă implicațiile din spatele situației băiatului deschid o listă de stigmatizări adresate comunității, ca feminizarea excesivă a bărbaților gay sau consecințele care apar după o asemenea confesiune. Pașii ce trebuie urmați sunt la fel de robotizați și focalizați pe ascunderea orientării, sau încetarea de a mai vorbi despre, cu scopul de a uita, ceea ce comunitatea a experimentat încă din primele decenii din secolul XX.

Scurtmetrajul se apleacă asupra modului în care să fii gay e văzut ca o situație anormală, plecând de la discriminările pornite în SUA, pe fondul dorinței de a exclude persoanele cu orientări diferite din imaginea societății. Aproape de modul în care Roy Andersson judecă lipsa de umanitate, regizoarea pune degetul pe lipsa de compasiune, nu printr-un mod în care să sufoce filmul cu stări și concluzii dure, ci unul prin care mișcarea acțiunii te face să zâmbești iritat în fața tragismului.

Fourt B (Cuarto B), Paloma Coscia de Luque, Argentina

Calupul Queer Vegan: (Supra)viețuiri Colective

Conversația târzie împinsă de două sticle de vin consumate în oraș, continuă când cele două fete joacă, în liftul lăsat în beznă, un joc de asociere, sau de decizie: would you rather…? Una dintre ele întinde în cuier o cămașă roșie, și dialogul armonios se cufundă în camera albăstruie iluminată slab.

După scurt timp, realizează că aud partida de sex a vecinei cu un bărbat. Printre remarci, una dintre ele se simte amuzată, în timp ce Viole (Eliane Rymberg) dezvăluie că se simte invidioasă; nu pe orientarea fetei, ci pe faptul că face sex, lucru pe care cele două nu-l fac niciodată. Discuția bruscă ajunge să acopere sunetele vecinei de la etaj. Pe o parte, Violei îi e greu să înțeleagă cum partenera ei o cunoaște atât de bine, chiar dacă s-au întâlnit întâmplător într-un magazin vegan, pe cealaltă, fata se simte încolțită de întrebările isterice, care nu au rost să fie puse, la patru dimineața. Așa că își aprinde o țigară cu bricheta urâtă pe care Viole o are la îndemână. Se mută amândouă la geam, dar acțiunea este tăiată de sunetul soneriei.

Viole deschide ușa și începe să se scuze vecinei pentru țipete. Se gândește fâstâcit la o justificare pentru gălăgie, dar tot ce găsește pe moment e faptul că repetă pentru ceva. Cămașa roșie nu mai există, nici fata blondă de geam nu mai e, bricheta cu model îi aparține de fapt vecinei, iar Viole pare că își dorește ca aceasta să împărtășească aceleași lucruri ca ea. 

Înconjurată de segmentele de muzică obscură, prezența Violei devine o trimitere la modul stingher în care cele două categorii (queer și veganism) se așază în ordinea lucrurilor. Regizoarea izolează apartamentul și ne oferă perspectiva claustrantă în care Viole rămâne, fumând. Totul pare să fie o proiecție fantezistă antrenată de solitudine și dorință, sau poate doar o organizare haotică a evenimentelor, care, oricum, o presează pe tânără.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s