Scrisoare deschisă a regizorului Radu Jude

Revista Film Menu e în pericol

Cînd filmul realizat de mine, Aferim!, a avut premiera la Festivalul de la Berlin, am mulțumit public, de pe scenă, revistei Film Menu. Motivul e unul foarte simplu: am simțit că reușita filmului se datorează și acestei reviste studențești care a fost pentru mine o sursă continuă de inspirație și de chestionare a propiilor idei legate de cinema (și nu numai). Am repetat aceste mulțumiri și la premiera de la București, cu gîndul că Ursul de Argint obținut de film – și de cinematografia română, de fapt – aparține într-un fel și revistei Film Menu.

Film Menu nu este doar cea mai bună revistă de film din România (și vreau să fie clar, mă refer la întreaga istorie a țării noastre de după apariția cinematografului), ci a reușit să fie o revistă prin care gîndirea critică despre cinema să pară interesantă și altora, nu doar celor care lucrează în acest domeniu. Cunosc scriitori, filozofi, critici literari, librari, istorici, studenți și liceeni care citesc cu maxim interes această revistă. În plus, evenimentele conexe pe care FilmMenu le organizează (un cineclub săptămînal, întîlniri periodice între studenți și cineaști, editarea de cărți etc.) au reușit să devină surse reale de educație audio-vizuală pentru participanți, în marea lor majoritate tineri. Nu e puțin lucru ca o revistă studențească – distribuită gratuit – să ajungă la o asemenea performanță, nu e puțin lucru ca la proiecții cu filme dificile să ai sala plină, nu e puțin lucru să publici pentru prima dată în România Note despre cinematograf a lui Robert Bresson (carte fundamentală în domeniu, apărută acum mai bine de 40 de ani în Franța). Astfel încît e uimitor că cei din conducerea UNATC, în frunte cu rectorul Adrian Titieni, au hotărît suprimarea revistei. Redacția Film Menu explică aici mai clar despre ce e vorba:

https://filmmenu.wordpress.com/2015/03/16/scrisoare-publica-a-redactiei-film-menu-catre-rectorul-unatc-adrian-titieni/

Cred că e important ca cei care cred că această revistă merită să apară în continuare să își manifeste suținerea publică. Altfel, vom avea parte iarăși de unul din cazurile alea în care netrebnicia românească iese învingătoare.

Radu Jude,

cineast

Anunțuri

22 de gânduri despre „Scrisoare deschisă a regizorului Radu Jude

  1. Reblogged this on Movie Zone and commented:
    Primul reblog de pe blogul Piratului Cinefil pentru scrisoare deschisa a regizorului Radu Jude ce atrage atentia asupra posibilei incheieri fortate a activitatii din spatele revistei Film Menu.

  2. pai de ce nu finanteaza Radu Jude revista acum ca poate? Sa le faca o oferta solomoniana. A verificat cineva daca sunt probleme financiare de sustinere a unei echipe redactionale? Toata lumea se plange, toata lumea vorbeste, nimeni nu are solutii

  3. Dragă Radu! Alarma este falsă. Nimeni nu suspendă revista. Ea are sediu, logistică şi bani! A fost o singură discuţie de reducere a tirajului de 3000 de exemplare la 1.500. Dar s-a revenit şi asupra acestui lucru. Nu mai lua uşor orice informaţie, tu care eşti atât de atent la nuanţe şi mai ales la lingvistica arhaică! Nu am crezut că autorul Lămpii cu căciulă este aşa uşor de manipulat. Iată adevărul sau cel puţin ” adevărul meu”: am propus reducerea tirajului ( revista este gratuită) pentru că s-au redus multe în procesul de învăţământ vocaţional – peliculă, zile de filmare, exerciţii vocaţionale – îţi spun acest lucru pentru că presupun că ştii ce înseamnă asta. Dar, mirare, din cei 72.000 lei noi alocaţi anulal revistei, Film Menu a consumat anul trecut jumatate. Exact cât are şi anul acesta adică în jur de 36.000 lei noi. In timp ce pentru revista în limba engleză Close up, scrisă de profesorii de la Facultatea de Film nu s-a găsit bani şi atunci, UCIN a intervenit şi a fonanţat. Aşa cum ti-a dat şi tie finanţare pentru promovarea filmului tau Aferim în ţară ( poate că ştiai dar nu ai transmis nici măcar un mulţumesc sau un abia scâncit Aferim! Să fie primit!) Stai liniştit şi senin pentru că ai făcut un film admirabil si te invit să intri în Uniunea Cineaştilor. Ar fi pentru noi o onoare: Şi nu mai apăra criticii tineri care-şi fac din acest fals incident o platformă.Cu respect pentru un cineast! Laurenţiu Damian ( cu voia ta Preşedintele Cineaştilor şi Preşedintele Senatului, profesor şi mai ales cineast mediocru!!!)

  4. Stimate Domnule Profesor Laurentiu Damian,
    Interventia dumneavoastra contine unele inexactitati si acuze la care ma simt nevoit sa va raspund.
    1.Reactia mea – publicarea in presa si pe facebook a textului intitulat „Revista Film Menu e in pericol” – a fost un act de solidaritate cu redactia revistei, mai bine spus cu situatia in care aceasta se afla, conform scrisorii deschise trimisa conducerii UNATC si semnata de intreaga redactie. Daca informatiile din textul lor sint sau nu exacte, asta e o problema a carei rezolvare nu poate veni decit din partea UNATC. E posibil ca, din punct de vedere strict juridic, cuvintul „suprimare” sa fie excesiv. Imi asum acest exces si cred ca de facto taierea bugetului, injumatatirea tirajului si piedicile de alte feluri care i se pun revistei inseamna, in cele din urma, tocmai asta: suprimarea ei. De altfel, acest pericol a fost intuit si de alti profesionisti din industria filmului care iubesc Film Menu in forma in care este acum si care isi doresc ca ea sa isi continue nestingherit activitatea (v. in acest sens scrisorile de solidaritate semnate de, printre altii, Corneliu Porumboiu, Vivi Dragan Vasile, Dana Bunescu).
    2.Nu are sens sa comparati o revista extraordinara cum e Film Menu cu revista Close-Up. Suprimati revista Close-Up, daca vreti, nu cred ca va reactiona cineva. Nu orice revista facuta in UNATC e de valoare si asta dovedeste in ce masura calitatea revistei Film Menu tine de calitatea celor care scriu in ea si a redactorului-coordonator.
    2. Folositi cuvintul „manipulare”. Nu pot sa judec in ce masura ma considerati naiv sau prost, e opinia dumneavoastra in ceea ce ma priveste si nu o comentez in nici un fel. Doar ca manipularea presupune si existenta unui manipulator, in acest caz, Andrei Rus (si, eventual, membrii redactiei Film Menu). Il cunosc pe Andrei de aproape zece ani si, in tot acest timp, corectitudinea lui (pe toate planurile) a fost una exemplara. Andrei Rus este pentru mine un model de demnitate, corectitudine si onestitate, asa ca folosirea cuvintului „manipulare” in ceea ce-l priveste este profund nedreapta (si, de altfel, nedovedita).
    3.Mai spuneti in textul dvs. ca UCIN mi-a dat finantare pentru promovarea filmului Aferim! in tara si ca se cuvine sa va fi multumit (fie si „abia cu un scincit Aferim!”). Trec peste ironia lipsita de umor si va amintesc ca eu, personal, nu am luat nici un ban de la UCIN. Sint regizorul filmului Aferim!, nu sint nici producatorul lui, nici distribuitorul local, care au beneficiat de acest sprijin financiar pentru distributie. Sprijin de care aflu abia acum si pentru care va multumesc si eu, desigur, cit se poate de calduros (asa cum v-am multumit si pentru mailul de felicitari pe care UCIN mi l-a trimis ca urmare a cistigarii premiului de la Berlin). De altfel, imi inchipui ca daca ati oferit acesti bani, i-ati oferit deoarce ati considerat ca filmul merita sprijinit si nu pentru a face cuiva vreun favor. Abia aici am putea folosi lejer cuvintul „manipulare”, deoarece, indiferent cum ar sta lucrurile, nu vad nici o legatura intre sprijinul acordat filmului Aferim! si situatia revistei Film Menu. Asa cum nu vad nici o legatura cu auto-invocata dumneavoastra mediocritate regizorala (chestiune pe care nu sint competent sa o analizez si, de altminteri, nici nu ma preocupa).
    4.Eu am trimis presei textul pe care l-am scris in apararea revistei. El a fost publicat in Dilema Veche, Observator Cultural, Romania Libera, pe site-urile Contributors, Criticatac, Lapunkt etc. Mi-am asumat, adica, public ceea ce am scris (inclusiv sa ma acopar de ridicol daca ceea ce spun este gresit). Raspunsul dvs. vine insa pe facebook, sub forma unui comentariu. Adica va asumati mult mai putin. Mi s-ar fi parut corect sa-l publicati, sub forma de drept la replica, acolo unde am publicat si eu scrisoarea de solidaritate cu Film Menu. Cit despre invitatia de a ma inscrie in UCIN, deocamdata nu am primit nimic oficial in acest sens ca sa va pot raspunde (imi inchipui ca UCIN e o institutie serioasa, care nu invita noi membri pe pagina de facebook a revistei Film Menu).
    Cu stima,
    Radu Jude

    PS: Imi pare rau, dar nu sinteti „Presedintele Cineastilor”, poate doar al UCIN.

  5. Domnule Laurentiu Damian,

    Voi răspunde pe puncte, pentru a nu mă împrăștia prea tare:

    1. Nu a fost doar „o discuție” cea cu privire la scăderea tirajului și a bugetului revistei, ci o decizie oficială a consiliului de administrație al UNATC, din care faceți și dumneavoastră parte, trimisă în scris în luna iulie (mai exact în data de 30 iulie) Facultății de Film. Aceea a rămas până în momentul de față decizia oficială scrisă cu privire la bugetul și tirajul revistei. Restul sunt povești și – ca alte acțiuni – pot fi răstălmăcite în funcție de interesele de moment ale celei/celui/celor care dețin controlul asupra situației, adică a „șefilor” (ca „scrisoarea pierdută” a lui Caragiale, patronul spiritual al instituției noastre). Știu că în ședința de consiliu de joi, atunci când v-am arătat copia deciziei respective, mi-ați spus că din punctul dumneavoastră de vedere ea nu există. Însă, bineînțeles, era probabil o glumă a dumneavoastră, atâta vreme cât amândoi suntem de acord că o instituție e condusă pe baza unor decizii și documenate oficiale, nu la mica înțelegere.
    Și pentru că tot veni vorba de mica înțelegere, e foarte ciudat faptul că numărul din noiembrie al Film Menu a ieșit tot într-un tiraj de 3000 de exemplare și cu un buget neschimbat (adică un pic peste 9000 de RON/ediție), deși în documentul oficial era trecut clar, negru pe alb, că decizia intră în aplicare din acel moment (30 iulie). Și mai există o bizarerie în acel document și în discuțiile ulterioare: dacă consiliul de administrație a tăiat o jumătate din valoarea contractului (rămânând astfel un buget identic cu cel cheltuit, de fapt, în anul 2014 pe revistă, dar la un tiraj de 3000 de exemplare), atunci cum justificați înjumătățirea tirajului? Practic, ce ați făcut a fost să păstrați în contract o sumă de bani care ajungea fix pentru a scoate numărul de reviste și de exemplare/ediție precum înainte, dar ați înjumătățit tirajul, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să crească prețul pe exemplar de revistă.
    Vă spun eu ce cred că s-a întâmplat, pentru că v-a scăpat în consiliu un mic detaliu, și anume că „bine că rectorul nu a știut că de fapt costurile reale ale revistei sunt de 36000 de RON/an, că ar fi înjumătățit acea sumă, iar nu pe cea din contract”. Deduc de aici ceva ce deja intuisem de multă vreme, și anume că ați înjumătățit aleatoriu suma, fără să cercetați costurile reale din trecut ale revistei. Ați tăiat pe baza unei bugetări, fără să verificați câte exemplare pot fi tipărite în suma de bani rămasă după înjumătățirea bugetului. Dar, deși pro-decanul v-a explicat în prima parte a anului 2015 că în suma de 36000 RON intră 4 numere/an a câte 3000 de exemplare, dumneavoastră ați continuat să insistați în toate consiliile posibile că revista Film Menu va avea un tiraj de 1500 de exemplare.
    Cât despre revenirea asupra înjumătățirii tirajului revistei pe care o invocați în comentariul dumneavoastră, deocamdată e tot o poveste. Vă aduceți aminte, nu-i așa?, că rectorul și-a început discursul de joi spunând că revista are 1500 de exemplare, iar dumneavoastră ați revenit asupra propriei siguranțe din ședința de consiliu a Facultății de Film ce avusese loc înainte, și ați numit-o drept „o propunere” aceea de a reveni la tirajul inițial. Dar oricum, acesta e un detaliu, deoarece cea mai recentă decizie oficială scrisă cu privire la tirajul revistei e aceea din iulie 2014, aparține consiliului de administrație al UNATC și menționează că se înjumătățește tirajul Film Menu.

    2. Și pentru că tot am amintit despre abilitatea dumneavoastră incredibilă de disimulare, vreau să vă amintesc felul în care ați început și ați încheiat ședința consiliului Facultății de Film de joi. Ați început spunându-le colegilor mei de redacție că din punctul dumneavoastră de vedere decanul nu este suspendat, că „aveți decan”, după care imediat ați explicat de ce este de fapt suspendat din punct de vedere juridic, pentru ca o oră și jumătate mai târziu să vă faceți ieșirea furtunos asigurându-l pe decanul Sorin Botoșeneanu că de acum încolo în fiecare ședință de Senat îi veți cere demisia, La fel procedați, printre altele, și în cazul lui Radu Jude, când îi spuneți că a făcut un film „admirabil”, deși tonul dumneavoastră din consiliu a fost unul condescendent, și din „domnul Aferim” nu îl scoteați. Aș mai face doar o precizare în acest sens, și anume că Radu a realizat și alte filme care, chiar dacă nu au câștigat premii de regie la Berlin, sunt foarte mișto. În această logică, de ce să nu îi spuneți „domnul din familia noastră”, sau, și mai plăcut, „domnul fată fericită”?

    3. Criticii tineri nu „își fac din acest fals incident o platformă”, pentru că acest incident nu este fals. Până una alta noi am publicat o scrisoarea oficială, la care încă nu ni s-a răspuns punctual în scris din partea conducerii UNATC, iar în discuțiile de joi cu rectorul și cu dumneavoastră anumite chestiuni au fost doar confirmate. Voi da un singur exemplu care mi se pare extrem de clar, deși în privința scăderii tirajului deja v-am explicat și aici, încă o dată și mai nuanțat, de ce aveam dreptate în scrisoarea respectivă.
    Exemplul pe care vi-l dau e o chestiune personală, dar care are legătură și cu situația actuală a revistei în cadrul UNATC, și e prinsă în scrisoarea noastră. Mă refer la acea evaluare a cadrelor didactice în care domnul Titieni mi-a scăzut o jumătate din punctaj la rubrica de „activitate în mediul academic”, ceea ce echivala și cu o scădere – nu foarte mare, e drept, de câteva zeci de RON – a salariului meu. Vă reamintesc că am depus și înregistrat o scrisoare prin care îi ceream explicații, la care nu mi-a răspuns niciodată în scris. Și vă mai reamintesc că am primit la semnat acea hârtie în data de 26 ianuarie, așadar la câteva zile după o ședință de consiliu a Facultății de Film în cadrul căreia îmi permisesem să solicit demisia domnului rector Adrian Titieni, în prezența domniei sale.
    În hârtia pe care am depus-o la secretariatul Rectoratului îi spuneam domnului Rector că nu consider că e justificată depunctarea mea la acea rubrică deoarece, în afara cursurilor pe care le susțin în calitate de lector universitar, mai am următoarele activități, neremunerate, în cadrul UNATC: coordonez de cinci ani și jumătate revista de cinema Film Menu (24 de ediții), coordonez de trei ani în cadrul UNATC și de 8 ani (per total) un Cineclub săptămânal în sala de cinema a instituției, coordonez și moderez, de aproape 4 ani, o serie de proiecții cu filme românești (Să Film!), urmate de discuții cu echipele filmelor, tot în cadrul UNATC și, de curând, am colaborat la editarea primelor două volume ale unei colecții de traduceri esențiale de cărți de cinema. Nu îi ceream în scrisoare să îmi mărească punctajul, îi ceream doar explicații.
    Vă reamintesc acum modul în care și-a construit răspunsul domnul Rector în cadrul întâlnirii de joi (erați acolo, dar nu sunt sigur dacă vă amintiți):
    – a spus că nu era dator să ofere explicații, că până la urmă evaluările sunt chestiuni subiective. Mă întreb, în acest caz, de ce nu mi s-a răspuns în scris în acest fel;
    – mi-a explicat că nu putea să nu depuncteze un coleg care nu îl salută pe holuri (făcând referire la mine). Aceasta e o acuzație pe care mi-a tot adus-o de-a lungul timpului și pentru mine e de neînțeles pe ce se bazează argumentul domniei sale;
    – apoi, probabil realizând că e destul de aleatoriu argumentul de a tăia cuiva salariul pentru că nu te salută pe holuri, a adăugat că o motivație ar fi aceea că eram așteptat pe holuri de studenții mei, în timp ce eu mă aflam la un festival din Marsilia, ceea ce este fals. E adevărat că studenții au susținut un examen scris în absența mea la istoria filmului universal, însă au fost supravegheați de către asist. univ. drd. Gabriela Filippi, împreună cu care predau acel curs. Și subiectele erau, bineînțeles, concepute dinainte de mine împreună cu Gabriela. Dar argumentul suprem în acest sens este că domnia sa nu ar fi avut oricum cum să mă depuncteze în baza acestei acțiuni, deoarece plecarea mea la Marsilia e ulterioară momentului în care domnia sa mi-a oferit acel punctaj scăzut. Eu am plecat în data de 29 ianuarie la Marsilia, iar hârtia cu cererea de explicații am depus-o la rectorat și am înregistrat-o în data de 28 ianuarie a anului curent.
    – argumentul de mai sus e legat probabil de următorul invocat de domnia sa, și anume că a intuit că eu voi fi capabil să concep o scrisoare precum cea recentă publicată de redacția Film Menu (cu alte cuvinte, argumenta că m-ar fi depunctat pentru ceva ce intuia că se va întâmpla în viitor);
    – în final, m-a întrebat dacă și faptul că mi-a mărit punctajul la maxim e de natură să mă nemulțumească. I-am răspuns că mă nemulțumește, deoarece pare la fel de aleatoriu precum cel de a mi-l scădeaș
    – iar puțin mai târziu m-a acuzat în public că aș fi săvârșit un fals în documente oficiale, deoarece am scris în acea cerere de explicații că nu am fost remunerat pentru editarea celor două volume din colecția de traduceri de cărți de cinema. Când l-am întrebat pe ce se bazează afirmația asta, mi-a spus că a văzut o hârtie în acest sens. Hârtia pe care o văzuse era bugetarea (la fel ca în cazul revistei Film Menu, atunci când ați decis tăierea bugetului ei), iar nu facturile cu plata către mine. Când i-am spus asta, și-a retras acuzația, dar nu e suficient, dacă mă întrebați pe mine. Asemenea lucruri nu pot fi afirmate fără a cerceta documentele și nici nu pot fi luate diverse decizii în baza unor intuiții sau a unor bănuieli.
    Domnule Damian, cu alte cuvinte nu doar că am făcut în ultimii ani o mulțime de evenimente în cadrul UNATC fără a fi plătit și fără a solicita vreodată acest lucru – asta în condițiile în care salariul meu a variat între 800 de RON și suma actuală, care nu e cu mult mai mare -, dar se și încearcă tăierea salariului meu pentru că nu salut pe holuri și sunt acuzat că mint în privința resurselor financiare pe care le obțin din activitatea mea în universitate. Nici asta și nici admirația pe care o purtați revistei Film Menu nu v-au făcut totuși să donați bugetului acesteia bonificația pe care ați obținut-o de curând la salariu pentru merite deosebite, a cărei valoare anuală intuiesc că ar fi acoperit destul de mult din costurile revistelor Film Menu.

    4. Voi mai adăuga un singur lucru pe moment – și sper că veți răspunde public la cele scrise de mine aici, fiindcă mai am atât de multe de adăugat -, și anume că felul în care vă permiteți să îi vorbiți decanului Sorin Botoșeneanu în consiliile Facultății consider că este abuziv și hărțuitor. Nu știu dacă sunteți conștient de acest lucru, dar eu și colegii mei vom încerca să vă reamintim în permanență că nu astfel se poartă o discuție.

    Toate cele bune,
    lect. univ. dr. Andrei Rus

  6. Dragă Andrei,
    Asta îmi doresc şi eu. Toate cele bune! Ele se obţin , aceste „toate bune” cu mai puţină rigiditate şi cu reala dorinţă de dialog. Poţi să răspunzi unui ton permanent inchizitorial?Am explicat în şedinţă motivele şi mai ales cât sunt de implicat în decizia de reducere a tirajului. Şi de ce? Aşa că rectorul nu este vinovat pentru că nu a propus-o el! Până la urmă, în fapt, nu s-a întâmplat nimic.Un singur lucru s-a întâmplat totuşi : un decan tace de luni bune şi eu alături de Doru încercăm să găsim o soluţie ca facultatea să meragă. El, decanul trebuia să rezolve şi această problemă, a revistei aşa cum trebuia încă de acum patru ani să nu consimtă tacit la statutul de producător la 7 filme UNATC. Dar, probabil, această nouă identitate îl salva de lipsa de identitate. Eu ştiu foarte bine că nu apreciezi nici pe departe profesorii acestei facultăţi, că discuţi ironic şi cu trufie despre un salariu de merit ( foarte muncit, te asigur) dar eu pun aceste lucruri pe seama tinereţii şi elanului critic. Fara ironie! Eu ştiu că în acele întâlniri discuţi despre profesori în termeni nu tocmai eleganţi şi în orice caz nu într-o convenţie academică. Uneori convenţia academică este dură. Da, trebuie să saluţi, trebuie să anunţi un incident directorului de departament, apoi decanului şi abiadupă aceea baţi politicos la uşa rectorului ales prin vot cu peste 80% de întreaga comunitate academică teatru şi film. Te-ai întrebat vreodată ce s-a întâmplat cu doi foarte buni prieteni Sorin şi Adrian care au pus la cale strategia întregului UNATC? Ce a intervenit atât de grav şi cât ai contribuit şi tu prin aroganţă ( deşi cred că este mai degrabă o aparenţă dar aşa se vede de la receptor) la acest lucru? Te-ai întrebat vreodată ce personaje au turnat picături de otravă în urechile rectorului, preşedintelui Senatului, Consiliului UCIN ( adică noi finanţăm o revistă şi UNATC-ul scoate una pe bani şi o dă gratis!)?
    Rectorul nu ştia că Sorin este producător şi habar nu avea că Film Menu are 3000 de exemplare ( unele zac pe holuri, necitite!). Ca să nu mai spun că ar fi posibilă numai lecturarea online dacă ar trebui să fim „duplicitari”. Tăcerea lui Sorin ascunde multe şi de aceea am ieşit furtunos, cum spui tu, jurându-mă că-i cer demisia şi uitând acest lucru în 10 minute! Eu cred că această criză a trecut şi că fiecare va avea ceva de învăţat
    din toate discuţiile avute până acum. „Scrisorile deschise” sunt la modă ca şi planul secvenţă, lung până la insuportabil, eu personal prefer dialogul plan – contra plan! Incearcă să nu te mai joci cu cuvintele de genul Jude din familia noastră” etc fiindcă nu este drumul corect pentru un critic. Dacă ar trebui să îţi spun un lucru pe care eu îl consider just ar fi acesta: revista Film Menu este o revistă importantă pentru tine şi colaboratorii tăi, pentru cititorii tăi ( printre care mă număr şi eu) dar este paralelă cu ce se întâmplă în UNATC. Ea nu face parte din procesul didactic, este un gest elitist şi el trebuie încurajat să rămână ca atare. O medalie, ca să nu vedem că facultatea de film condusă de producătorul Sorin a ajuns o haină roasă şi peticită, o haină de front care are atârnată la piept o medalie de aur ( sau de onoare, cu Rebengiuc şi Netzer, cum vrei!). Atitudinea ta seamănă mult cu gesturi ale unor persoane pe care vreau să le uit. In cazul tău, nu doresc acest lucru. Dacă eşti în juriu, unde eşti, jurizează corect. Nu ca cei de la Gopo!!!Şi în SMS-ul pe care ţi l-am trimis spuneam: tu mereu ai dreptate, oricând ai dreptate, oricum ai dreptate, de fiecare dată tot dreptate ai, eşti impecabil şi învingător! E bine aşa? Eşti mulţumit?
    Da, toate cele bune! Laurenţiu Damian ( ajunge numele, dacă el are o valoare bine dacă nu degeaba pampoane cu Prof. Preş. dr. etc, etc…)

  7. Domnule Laurențiu Damian,
    În primul rând vă mărturisesc că sunt uimit că tocmai dumneavoastră, dintre toți oamenii de pe planetă, îmi țineți lecții despre ce înseamnă un dialog corect. Vă amintesc modul în care monopolizați fără drept de apel toate ședințele de consiliu ale Facultății de Film și, în general, „discuțiile” în care sunteți implicat. De exemplu, în cadrul ședinței de joi ați vorbit doar dumneavoastră în primele 50 de minute (din o oră și jumătate, cât a durat întreaga întâlnire). Și ați mai intervenit substanțial și după aceea, bineînțeles. De fiecare dată când încercam să corectez câte o inexactitate din monologul dumneavoastră cu privire la activitatea mea sau la revistă, mai țineți minte cum ridicați vocea și îmi spuneați că acum vorbiți dumneavoastră? Sper că da. Aveți, într-adevăr, un alt stil de intimidare decât domnul Rector Adrian Titieni, care atacă un pic mai surprinzător întrebându-și oponentul pe neașteptate chestiuni precum: „Dumneavoastră știți cine sunteți? În ce calitate vorbiți?”
    Voi trece peste partea cu „până la urmă nu s-a întâmplat nimic”, deoarece scrisoarea pe care am publicat-o luni împreună cu redacția Film Menu demonstrează contrariul. Și voi mai răspunde scurt la o altă afirmație a dumneavoastră, legată de cea de mai devreme. Spuneți următoarele: „Eu cred că această criză a trecut şi că fiecare va avea ceva de învăţat din toate discuţiile avute până acum.” Eu cred că de-abia a început, așa că nici aici nu suntem de acord. Și știu că mi-ați propus în cadrul consiliului de joi în stilul dumneavoastră caracteristic care începe cu „Cum ar fi dacă…?”, iar în cazul de față se continua cu „…dacă noi trei – eu, tu și domnul Rector – am redacta împreună o scrisoare publică prin care să spunem că totul e bine acum?” Iar eu am refuzat categoric acest lucru. Ca să preiau puțin din sarcasmul din mesajul dvs., cum s-ar spune, joi nu aveați nimic împotriva scrisorelelor deschise.
    În ceea ce îl privește pe Sorin Botoșeneanu, decanul Facultății de Film, cu suspendarea căruia vă jucați de atâtea luni alba-neagra împreună cu domnul Rector, cu complicitatea celorlalți membri ai consiliului de administrație, mă bucur că ați adus primul în spațiul public prima dintre cele două mărețe acuzații pentru care domnul Titieni îi cere de atâtea luni demisia, fără a reuși să demonstreze, însă, că decanul Facultății de Film se face cu adevărat vinovat de vreuna dintre acuzații. Domnul Rector a început prin a-i reproșa că numele lui Sorin Botoșeneanu se află pe site-ul Premiilor Gopo, filmele UNATC-ului fiind trecute ca avându-l pe acesta producător. După ce Tudor Giurgiu a trimis o hârtie prin care îl absolva pe Decan de orice fel de vină, a realizat domnul Titieni că numele lui Sorin Botoșeneanu apare și pe alte site-uri (cinemagia, imdb, și altele câteva), așa că și-a menținut solicitarea de demitere. După ce a fost șters numele acestuia și de pe celelalte site-uri, domnul Rector în continuare și-a menținut și își menține solicitarea de demitere. Iar dumneavoastră jucați un joc foarte pervers, pe care nu îl înțeleg până la capăt, fiind când de partea, când împotriva lui. Și pentru că tot ați îndrăznit să îl numiți „laș” în mesajul privat pe care mi l-ați trimis ieri pe telefon, voi profita de ocazie pentru a vă spune că în opinia mea dumneavoastră sunteți cel care dă dovadă de lașitate, pentru că sunteți lipsit de fermitate, jucați în toate taberele și sunteți duplicitar. Sorin e doar un om pe care, împreună cu alți câțiva parteneri „de dialog” din universitatea noastră dragă, l-ați redus încet, încet la tăcere, pentru ca acum, cu maxim cinism, să vă uitați la el și să-i reproșați că tace. Dacă nu mi-ați fi șef și nu aș fi un om care respectă cu strictețe ierarhiile și convențiile academice invocate de dumneavoastră, v-aș întreba dacă nu vă e un pic rușine cu purtarea dumneavoastră?!
    În privința revistelor care zac pe holuri necitite, e adevărat că mai tot timpul până acum s-a întâmplat ca șoferul universității să fie ocupat cu dumneavoastră, așa că exemplarele Film Menu a trebuit să aștepte pe unde se aflau până reușeam să fac rost de o mașină, pentru a le putea distribui în diverse locuri din București. Și știți cine mă ajuta de obicei să le transport? Ați ghicit, Sorin Botoșeneanu, cu mașina lui personală.
    În final, aș vrea să vă întreb de ce sunteți, totuși, îndreptățit la acel salariu de merit. Nu vreau să îmi dau importanță, dar vă rog să faceți o comparație între activitatea mea în cadrul UNATC și activitatea dumneavoastră. În felul acesta voi putea înțelege, sper, cum va trebui să evoluez în viitor pentru a accesa și eu acea bonificație.
    Toate cele bune,
    lector univ. dr. Andrei Rus

  8. Domnule Laurențiu Damian,
    Din cauză că am răspuns azi-noapte la mesajul lăsat de dumneavoastră pe blogul Film Menu, mi-au scăpat două nuanțe importante ale textului și am omis să le ofer un răspuns. O voi face acum destul de succint.
    1. În primul rând, afirmați următoarele: „Eu ştiu foarte bine că nu apreciezi nici pe departe profesorii acestei facultăţi (…). Eu ştiu că în acele întâlniri discuţi despre profesori în termeni nu tocmai eleganţi şi în orice caz nu într-o convenţie academică. Uneori convenţia academică este dură. (…)” Țin să vă reamintesc, domnule Damian, că în chiar primele minute ale monologului dumneavoastră din ședința de Consiliu a Facultății de Film de joi v-ați admonestat direct colegii (de fapt, ați folosit persoana 1 plural, adică „noi”), pentru că nu vin la ore, nu au programe analitice, pentru că „încă facem filme ca în anii ’60”, și în general, că suntem „vai, mama noastră!” etc. Trebuie să vă mărturisesc că a fost unul dintre puținele momente în care am fost de acord cu dumneavoastră în cadrul acelei ședințe. Practic, ați arătat public și într-un cadru instituțional că nu apreciați „nici pe departe profesorii acestei facultati.” Refuz să îmi exprim acum opinia despre modul în care sunt structurate cursurile Facultății de Film, dintr-un motiv simplu – în afara celor la care am luat parte în vremea studenției, nu cunosc felul în care se desfășoară celelalte cursuri ale celorlalte secții din instituție. Aș chestiona în schimb un alt aspect al problemei aduse în discuție de dumneavoastră, și anume de ce dumneavoastră vi s-ar permite să nu apreciați munca colegilor, dar mie sau altora nu? De ce în cazul dumneavoastră e OK să nu respectați „convenţia academică care este dură”, pe care o invocați în mesaj, dar in cazul meu nu? În funcție de poziționarea pe scara ierarhică a universității legile și convențiile sunt altele? Dacă da, atunci iată că ne-am mai întâlni în idei într-un punct, și anume am fi de acord amândoi că modul de funcționare actual al universității nu respectă niște principii întru totul democratice și se aseamănă mai curând unui sistem autocratic. Iar apropo de contextul în care presupuneți – din nou, pe bază de ce ați auzit de la alții – că eu aș discuta în termeni nu tocmai eleganți despre colegii mei profesori, nu am de spus decât că nu aveți cum să știți, oricum, ce se întâmpla la Cineclub sau la Să Film!, din simplul motiv că nu îmi aduc aminte să fi avut vreodată onoarea de a vă avea drept oaspete al vreunei proiecții. Prin comparație, să știți că unii colegi de-ai noștri au fost suficient de curioși încât să treacă pe acolo, unii chiar de mai multe ori, fapt pentru care le-am fost și le sunt recunoscător.
    2. Vă permitați să inserați o afirmație insinuantă care, ca multe altele ale mesajului dumneavoastră, pot scăpa ușor neinițiaților, și anume: „El, decanul, trebuia să rezolve şi această problemă, a revistei aşa cum trebuia încă de acum patru ani să nu consimtă tacit la statutul de producător la 7 filme UNATC. Dar, probabil, această nouă identitate îl salva de lipsa de identitate.” Am sa traduc eu ultima propoziție și pentru ceilalți, pentru că e destul de vagă. Dumneavoastră vă permiteți să afirmați public că decanul Sorin Botoșeneanu nu are o operă și, implicit, că din acest motiv ar fi un frustrat și ar simți nevoia să își adjudece roluri false (cum ar fi cel de producător al filmelor studențești din UNATC). Aș începe prin a vă spune că în locul lui Sorin, de fiecare dată când v-aș fi auzit spunând o asemenea enormitate (și vă mai aduceți aminte, sper, de consiliul Facultății în care a venit domnul Titieni, pe care dumneavoastră l-ați încheiat furtunos, spunându-i decanului Botoșeneanu să se ducă la el la etajul doi și să lucreze să-și facă o operă), v-aș fi trimis la consiliul de etică al universității. Și aș mai adăuga că ceea ce afirmați dumneavoastră este complet fals: Sorin Botoșeneanu are o operă, care constă în Film Menu sau în Atelier de Film (dacă e să vă dau doar câteva exemple palpabile, materiale), sau în sutele de studenți pentru care a fost, de-a lungul timpului, un fel de oază de libertate oferindu-le cărți și sfaturi, dar mai ales ajutându-i să își dezvolte propria personalitate, nu impunându-le diverse idei înguste despre ce este cinematograful.
    Și, pentru a extinde puțin discuția, aș vrea să îmi explicați de ce niciunul (dar absolut niciunul) dintre cineaștii Noului Val românesc nu predă în prezent niciun fel de curs în cadrul universității. Dacă criteriul e cel al calității și al faimei operei personale, cum vă explicați că dumneavoastră predați în UNATC, alături de alți oameni despre care – vă rog să mă iertați că îndrăznesc să o afirm – nu a auzit mai nimeni, iar cineaști precum Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Răzvan Rădulescu, Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, sau cine mai vreți dumneavoastră, nu au niciun fel de legătură instituțională cu universitatea și cu studenții săi? Știu că Cristi Puiu e o excepție și că a ținut timp de doi ani un curs opțional, dar știu și cât s-a luptat decanul Sorin Botoșeneanu pentru a-l face acceptat în cadrul acestei comunități academice atât de onorabile. Vă rog să-mi explicați de ce nu vin acești cineaști – și alții – să predea în UNATC? I-ați invitat și au refuzat? Toată lumea din afara României presupune, atrunci când le spun că predau în UNATC, că toți acești cineaști predau, la rândul lor, în școala de film. Și eu trebuie să îi dezamăgesc constant cu răspunsul meu (și știți doar cât de mult îmi place popularitatea, precum decanului Sorin Botoșeneanu).
    Iar în final aș vrea să vă întreb ceva care nu apare în mesajele dumneavoastră. Până acum nu am făcut decât să răspund anumitor inexactități din mesajele dumneavoastră, dar acum îndrăznesc să vă propun, la rândul meu, un subiect de dialog. Sper că nu veți fi deranjat. Aș vrea vă spun că o bună parte a prietenilor sau a cunoștințelor ai căror copii își doresc să urmeze cursurile de regie ale Facultății de Film mă întreabă dacă e adevărat ce au auzit, și anume că pentru a intra ar face bine să își trimită copiii la cursuri particulare cu dumneavoastră și/sau cu un alt profesor al catedrei de regie. De fiecare dată, trebuie să le spun rușinat că așa am auzit și eu, inclusiv de la foști studenți de-ai dumneavoastră. Așadar, cum s-ar spune răspândesc la rândul meu informații care pot fi bănuite de imprecizie. Tocmai de aceea îndrăznesc să vă rog să ne înlăturați, dacă e cazul, toate aceste bănuieli care fac – vă rog să mă credeți – mult rău renumelui instituției care ne este amândurora foarte dragă.
    Toate cele bune,
    lector univ. dr. Andrei Rus

  9. După cum se pare, „scandalul” din UNATC a pornit între conducere, rector Adrian Titieni, care intenționa reducerea cheltuielilor și a tirajului revistei tipărite „Film Menu”, și coordonatorul acesteia, Andrei Rus. Ținta, însă, pare a fi decanul Facultății de Film, Sorin Botoșeneanu, fondatorul revistei.
    Din exterior a pus paie pe foc „cineastul” Radu Jude.
    Radu Jude poate fi acuzat de multe, dar nu de modestie! El a ținut să menționeze că încă de când plimba ursul, pardon, primea Ursul la Berlin, a mulțumit internațional lu` „Film Menu” pentru că l-a făcut om, adică cineast. Și are de mulțumit multora care l-au împins, l-au tot împins în sus până când a ajuns aici! Mă refer la cum a fost trimis la toate festivalurile filmul său „Lampa cu căciulă” și cum a încasat jdemii de premii! În film, un copil îi cerea lu` tac-su să-i cumpere nu-știu-ce când vor ajunge la oraș. Acesta i-a răspuns: „Îți cumpăr un căcat și-un ciur de mălai!” Nu am folosit puncte – puncte ca să nu se creadă că sonorul a fost cu „bip”, apoi, mă adresez cineaștilor! Cronici elogioase, ne-mai-pomenit, ne-mai-auzit, tratează relația dintre tată și fiul său! Ce relație?! Dar Jude a perseverat, a fost ajutat, a fost susținut, cu „Cea mai fericită fată din lume” cu „Toată lumea din familia noastră” și alte filme „ foarte mișto”, cum zice, fără ghilimele, Andrei Rus. E drept că acestea nu au depășit 2.800, respectiv 3.6oo de spectatori, dar Radu mamii a fost ajutat în continuare, că, nu așa, nu se știe de unde sare ursu`! Și, iaca, s-a făcut! Radu Jude s-a autodepășit. A mai căutat prin zeama timpului, cum zice C.T.P. adică prin soaiele, lăturile, jegul de acum 200 de ani și a găsit cugetări muuult mai profunde, menționate de cel de mai sus, cum ar fi: „Țara geme sub tătari, pizda bea cu lăutari”. Nici aici nu scriu cu puncte – puncte pentru că s-ar crede că așa a scris și C.T.P. Bine, aici e scos din context, în film, „cugetarea” e mult mai ca nuca-n perete!
    Jude a spus că a făcut „Aferim” în joacă. Dacă ar fi lucrat serios, ar fi luat Oscarul direct de la Berlin, fără să mai treacă Oceanul! Nu și-a pus nici-o clipă problema că va câștiga, spune el, dar nici nu s-a gândit vreo clipă că dacă ar fi avut un scenariu mai bun, sau dacă alt regizor ar fi primit două milioane de euro și ar fi avut alt scenariu, mai din timpurile noastre, poate ar fi câștigat Ursul de Aur, sau mai mult, mă gândesc eu!
    Acesta este „modestul cineast” Radu Jude. Ghilimelele își au rostul lor!
    Laurențiu Damian, urs bătrân și el, pardon, vulpe, s-a prins de ghilimelele lui Radu și i-a răspuns cu „Președintele Cineaștilor”, „Președintele Senatului” și Cineast „mediocru”. Aici, la urmă, puneți sau nu ghilimelele, în funcție de cât îl cunoașteți pe dom` professor. Eu știu ce „operă” are, adică n-are, așa că nu mi se pare correct din partea lui să-l trimită pe Sorin Botoșeneanu să lucreze să-și facă o operă!
    Botoșeneanu, din cât îl cunosc eu, mi-a lăsat impresia că vrea să facă ceva în UNATC, dar nu știu de ce o tot dă în bară, pe cine și de ce deranjează, a „plecat” și din CNC, acum văd că nu se mai înțelege cu Titieni și Damian.
    Din păcate, privind revista tipărită „Film Menu”, nu pot să-l susțin. Ideea e măreață, dar a fost dus de subalternii săi, începând cu Andrei Gorzo, prodecan atunci, care are tot interesul să tragă spuza pe turta lui, critica de film, adică, Andrei Rus, despre care am să spun câte ceva în aval, și ceilalți „tineri” colaboratori.
    Acum 6 ani, „Film Menu” a apărut ca singura revistă de cinema tipărită pentru că nimeni altcineva nu era dispus să arunce banii pe fereastră. Degeaba zice Jude că el cunoaște scriitori, filozofi, critici literari, librari, istorici, care citesc cu maxim interes această revistă. Să fim serioși! Câți, 5? Și dacă era online, n-o citeau? Studenți și liceeni? Care? Câți? A făcut cineva vreun studiu serios, dintre cei care o susțin, sau dintre cei care o contestă? Nu!
    Cei de la UNATC nu-și citesc reciproc articolele, cum nu-și văd reciproc filmele, decât pe găști și bisericuțe, sau ca sarcină didactică, uneori. „Elitismul” de care este acuzată revista nu ar dăuna nimănui dacă nu ar costa atâția bani! Nici faptul că mulți studenți „își formează aici mâna” scriind nu este un argument suficient, câtă vreme nu au un feedback.
    A verificat cineva unde se duc cele 3 mii de exemplare? Sunt convins că realizatorii fac eforturi proprii pentru distribuire, dar după aceea le deschide cineva revista? Eu vă garantez că foarte puțini. Unul dintre motive este chiar gratuitatea. Nu că e corect, dar aceasta e realitatea. Ca și pliantele publicitare; agenții le îndeasă în cutiile poștale, locatarii le aruncă imediat în coșul de hârtii de alături. Cine că citească 3 mii de exemplare, când la filmele românești nu merg atâția spectatori într-o lună? Exceptăm lunile cu Urși!
    A crescut vizibilitatea UNATC? Facultatea de Film? Texte! E tot în ceață. Acum și în noroi, băgată chiar de oamenii lor. Facultatea are aceeași vizibilitate pe care o are și filmul românesc. Degeaba li se interzice studenților să intre pe CineMagia, pe motiv că acolo se denigrează filmul românesc. Acolo se spunea lucrurilor pe nume. Acum nu prea mai are cine. Critica de film ar avea, într-adevăr, un rol foarte important, dar nu așa cum o concep „profesorii” în domeniu. Ce să învețe un student de la C.T.P. care scrie că „i-am futut pe țigani ca pe animale” ?! Poate strămoșii lui făceau treaba asta rușinoasă animalelor și țiganilor, dar ai mei nu! Sau cum să scrie un „critic” format la clasa lui Gorzo o cronică de film, când acesta scrie că „Aferim” e western și-și publică tot cursul de gen în Dilema, fără nici-o referire la filmul însuși? Sau despre Q.E.D. că este un film de spionaj, și încă foarte bun? Și încă vrea clase de „critici” la UNATC, ca să aibă el cui preda! Și aceștia ce să „critice” și pentru cine?
    La UNATC toți sunt doctori în cinematografie! De la Rectorul Adrian Titieni, la Andrei Rus. Doctori! A făcut careva vreun studiu adevărat despre filmul românesc, despre critica de film, despre ceva care să fie util cuiva? D.I Suchianu avea o temă: „Cele 50 de funcții ale cuvântului în film”. De ce Suchianu a fost aruncat la coș și facem traduceri din „ străini”, care nu au nicio legătură cu românismul și decența tradițional românească, nu cea a cineaștilor de azi cu „Te fut în gură, mamă! Și pe tine, tată!” Fără puncte – puncte. „Criticii” de film n-au comentat în niciun fel, doar Tudor Caranfil, aflat la Berlin, scria: „Subtitrările engleze au eufemizat, pudic, – Fuck You!” Adică, într-o traducere echivalentă, ca să mă exprim așa, ca gravitate, ar fi cel mult: „du-te în mă-ta!” Adică nu gravitatea din limba română a înjurăturii a dat forță filmului, cum cred realizatorii, și, implicit, criticii, cu excepția menționată, ci restul filmului. Nu pentru înjurături a luat „Ursul”, cum nici „Aferim” nu l-a luat pentru așa ceva. Dar cineaștii noștri continuă să înjure, și criticii să aplaude! Suchianu spunea că în film „cuvântul” este cu totul altul decât în viața reală. În primul rând, pentru că în film, realitatea este prezentată condensate, n-ai timp să spui toate cuvintele. Se referea la un film bun!
    De ce Andrei Rus, susținut de Gorzo, vrea să facă traduceri? Ca să beneficieze noile generații de „cărțile fundamentale despre cinema”? Sanchi! Cine nu poate citi în limba autorului, nu are ce căuta în cinematografie! Motivul este altul: ca să mai adauge ceva la CV!
    Andrei Rus a făcut, într-adevăr ce zice c-a făcut, respectiv proiecții de film în sala UNATC. Acestea au avut, cu siguranță, un rol important, cel puțin pentru studenți. Nu e puțin lucru pentru ei să aibă posibilitatea să vorbească liber în public. E un exercițiu care nu e eficient în fața oglinzii. Au participat și Gorzo, și Botoșeneanu, Doru Nițescu și chiar și Titienii când a fost adus cu filmele în care a jucat. Adus de către Andrei Rus, care se afla în sală 3 după-amieze pe săptămână, uneori 5! În ultimii ani, s-a implicat în selecția filmelor pentru festivaluri, treabă deloc ușoară.
    Dar nu a făcut-o ca să i se ridice o statuie, a făcut-o pentru că și-a ales de bună voie și nesilit de nimeni cariera didactică, are nevoie de doctorat, de titluri, de grade. Mă așteptam din partea lui, ținând cont și de vârstă, să-și dea seama că o revistă de cinema tipărită în 3 mii de exemplare nu se mai justifică în 2015. Varianta online e mult mai eficace. Ajunge și la Iași, și la Cluj, și la Văscăuți. Micșorarea tirajului la jumătate reducea și situația jenantă să vezi teancurile de reviste zăcând te miri pe unde. Grav nu este că nu i s-au dat explicații, ci că Titieni și Damian au considerat că nu trebuie să i le dea. Și trebuia, dacă Rus n-a priceput singur. Se evita astfel un conflict, nu fals, ci inutil.
    Dacă sunt alte probleme, de exemplu folosirea banilor în alte scopuri, favorabile numai anumitor personale, inclusiv folosirea spațiilor, atunci trebuie spus. Mă tem, însă, că banii UNATC pur și simplu nu mai ajung.
    Altfel, ar fi acțiuni mult mai utile decât o revistă tipărită, cum arată ea acum, care să mărească pe bune vizibilitatea UNATC și a filmului românesc. Una ar fi „Atelier de Film”, dar mă tem că nici aici lucrurile nu stau cum trebuie și sunt interese mărunte. Alta ar fi popularizarea filmelor studențești sau realizate la UNATC, mă refer la cele bune și foarte bune. Dar făcută treaba cum trebuie, iar acest lucru ar costa. Cu 72.000 de lei / an s-ar putea dubla bugetul de producție la filmele de licență sau masterat, de exemplu. Dar nu toți acești bani trebuie să devină disponibili. „Film Menu” trebuie să rămână, poate structurată altfel, dar și online costă ceva. Important ar fi că ar deveni interactivă.
    Nu am văzut „Film Menu” în liceele Bucureștiului. Aduceți liceenii la UNATC! Nu mai selectați studenții dintre fii actualilor sau foștilor cineaști, invitați „provincia”, căutați talentul adevărat, măriți raza de căutare. Dacă „filmul românesc” nu se redresează, UNATC nu-și mai are rostul. Critica de film, nu mai vorbesc!
    Mă întreb, însă, dacă Andrei Rus are această atitudine, cât de receptiv ar fi la ce spun eu dacă ar fi pe poziția celor care nu-l ascultă pe el acum?!
    Nu se poate spune că Adrian Titieni nu e un actor bun. Nu mare, dar bun! Mare e la UNATC, unde taie și spânzură finanțări, tiraje și punctaje celor care nu-l salută pe holuri. Altfel, un actor foarte docil, care nu iese din cuvântul regizorului – scenarist. Cuvinte adesea vulgare, pe care le rostește cu nesaț fără să cârtească. A „băgat-o” și pe fetița lui în film. Aceasta s-a descurcat de minune în „Domestic”. Când au adus filmul la UNATC, sala de proiecție era plină. Veniseră și bunici de prin împrejurimi, cu nepoții lor. Pentru că e adevărat, intrarea e gratis și poate veni orice om bine intenționat. Numai că la scurt timp, bunicii au plecat cu nepoți cu tot. Era de așteptat, nu prea aveau cum explica nepoților vocabularul lui Titieni, personajul care spune: „Iese o pulă”. Ante – replica era „Poate iese!” Poate apare pisica, adică! Sau: „S-a supărat pentru că am tăiat căcatu` ăla de iepure!” După proiecție a venit o bună parte din echipa de realizatori, inclusiv fetița și băiețelul, care și el s-a descurcat destul de bine și în film, și în fața publicului. Publicul, de, educat, nu i-a întrebat pe copii dacă au văzut integral filmul, dacă au venit „cu clasa” la cinema, dacă sunt considerați vedete la școală… Nu i-a întrebat, pentru că ar fi fost jenant. Era evident că nu. Astfel, filmul a fost distrus de însuși creatorul său, regizoru` lu` „Pescuit sportiv”, Adrian Sitaru. Și scenarist, evident! Pe care Rectorul UNATC nu-l scotea din „domnu` Sitaru”! Cu acesta, Titieni a mai făcut un filmuleț, „Excursia”, care nu cred că a ajuns la publicul larg. Un film extrem de sensibil, simplu, dar nu simplist, care pe mine m-a emoționat. Era vorba despre „comunicare”. Să vă mirați, scenarist, Adrian Titieni!
    Constat, fără satisfacție, că „bătrânii” au cedat deja în fața „tinerilor”. De ce oare? Pentru că nu au o „operă” în spate? Ca să nu fie considerați de Radu Jude „netrebnici”?
    Folosesc un pseudonim nu din lașitate, ci pentru că îl aveam deja. Îl găsiți pe CineMagia la „Cinematografia Românească”. Și ca să vă uitați în jur și să vă întrebați cine e miratul. Poate fi oricine!

    • Domnule Lutarim,
      Dacă vreți să aveți un dialog sincer cu cei care și-au exprimat opinia în secțiunea de comentatii, cred că ar trebui să ieșiți din anonimat. Nu o să stea nimeni să facă anchete pe Cinemagia ca să descopere adevărata dumneavoastră identitate.

      Apoi, faceți câteva afirmații în lungul dumneavoastră comentariu la care, cu amabilitatea dumneavoastră, aș dori să vă răspund.

      1. Afirmați că „o revistă de cinema tipărită în 3 mii de exemplare nu se mai justifică în 2015. Varianta online e mult mai eficace. Ajunge și la Iași, și la Cluj, și la Văscăuți. Micșorarea tirajului la jumătate reducea și situația jenantă să vezi teancurile de reviste zăcând te miri pe unde.” E un tip de discurs pe care l-am auzit rostit în cadrul Consiliului Facultății de Film la care au participat și redactorii revistei. Asta mă face să cred că fie sunteți unul dintre acei profesori, fie aveți legături strânse cu unii dintre acei profesori, cărora le aprobați și le susțineți atitudinea vizavi de revistă, fie dumneavoastră sunteți cel care s-a plâns celor din conducerea UNATC că revistele zac pe hol. Permiteți-mi să clarific situația. Revistele nu zac pe „te miri unde”. Revistele stau pe un postament din holul facultății, la parter, câteva zile la rând, până când se epuizează. Revistele sunt puse acolo pentru ca orice student care intră în facultate să poată avea acces la acestea. Revista mai poate fi găsită la Cărturești, la Anthony Frost, la librăria Humanitas și în alte locații. Revistele mai stau și pe mesele din holul sălii de cinema pentru a putea fi luate de către cei care vin la proiecții. Periodic aducem reviste din redacție și le punem pe acele mese înaintea proiecțiilor pentru că se epuizează destul de rapid.

      2. Afirmați că Andrei Gorzo „vrea clase de „critici” la UNATC, ca să aibă el cui preda!” și că „Dacă „filmul românesc” nu se redresează, UNATC nu-și mai are rostul. Critica de film, nu mai vorbesc!” E un tip de discurs pe care l-am mai auzit prin facultate, șoptit de către cei care consideră că Regia de film este singura secție importantă a Facultății de Film. E tipul de discurs care a dus la izolarea intenționată a secției de Scenaristică și Filmologie în facultate. E un discurs contraproductiv. Este critica de film inutilă, în opinia dumneavoastră? Sau tipul de critică făcut de redactorii acestei reviste este inutil? Vă aliniați opiniei conform căreia tot ce vine pe filiera Alex. Leo Șerban e dăunător?

      3. Afirmați că: „Cu 72.000 de lei / an s-ar putea dubla bugetul de producție la filmele de licență sau masterat, de exemplu.” Sunteți sigur? Aveți informații despre valoarea bugetului de producție al unui film de licență? Mulți colegi de-ai mei de la Regie și-ar dori și ei să afle aceste cifre. Cred că exagerați și dezinformați. Aduceți, vă rog, argumente reale, bazate pe cifre, altfel avem de-a face doar cu o încercare ieftină de manipulare lacrimogenă a celor direct interesați de subiect.

      4. Afirmați că: „Mă tem, însă, că banii UNATC pur și simplu nu mai ajung.” De ce nu mai ajung acești bani? De ce aceste tăieri de bugete? S-au tăiat fondurile primite de la minister? Cum se împart de fapt fondurile primite de universitate de la bugetul de stat?

      5. Afirmați că: „Dacă sunt alte probleme, de exemplu folosirea banilor în alte scopuri, favorabile numai anumitor personale, inclusiv folosirea spațiilor, atunci trebuie spus.” La ce anume vă referiți?

      6. Ne sugerați următoarele: „Nu am văzut „Film Menu” în liceele Bucureștiului. Aduceți liceenii la UNATC!” Personal, sunt înscrisă într-un program inițial de Festivalul de Film Next, numit Education a l’image, în cadrul căruia mă întâlnesc cu clase de liceeni cu care discut despre filme. Am avut plăcuta surpriză să constat că unii au fost la Cinecluburi, iar alții au avut curiozitatea să citească revista. La finalul discuțiilor, cei interesați să urmeze cursurile Facultății vin și îmi cer o minimă bibliografie. Le recomand revista nu pentru că sunt eu redactor al acesteia, ci pentru că nu-mi vine în cap nicio altă sursă de informație despre cinema, cu o gamă atât de largă, scrisă în limba română.

      7. Afirmați că: „Constat, fără satisfacție, că „bătrânii” au cedat deja în fața „tinerilor”. De ce oare? Pentru că nu au o „operă” în spate?” Domnule Lutarim, „bătrânii” nu trebuie să aibă operă. Trebuie să fie buni pedagogi, să se gândească la interesul studentului, să vină cu plăcere la cursuri, să încurajeze dialogul și să le hrănească curiozitatea. Este irelevant dacă au sau nu au „operă” atâta timp cât sunt buni pedagogi.

      8. Afirmați că: „Cei de la UNATC nu-și citesc reciproc articolele, cum nu-și văd reciproc filmele, decât pe găști și bisericuțe, sau ca sarcină didactică, uneori. „Elitismul” de care este acuzată revista nu ar dăuna nimănui dacă nu ar costa atâția bani! Nici faptul că mulți studenți „își formează aici mâna” scriind nu este un argument suficient, câtă vreme nu au un feedback.” Nu știu ce fac „cei de la UNATC”, dar redactorii revistei își citesc reciproc articolele și le discută pe larg. Feedback primesc atât de la redactorul coordonator și de la Andrei Gorzo, cât și de la cititori. Cu cititorii ne întâlnim la Cinecluburi. Sau la lansarea în print a revistei. Și e mereu util și plăcut și surprinzător.

      9. Și, în cele din urmă, un ultim comentariu: „Sunt convins că realizatorii fac eforturi proprii pentru distribuire, dar după aceea le deschide cineva revista? Eu vă garantez că foarte puțini. Unul dintre motive este chiar gratuitatea.” Să înțeleg că, din punctul dumneavoastră de vedere, cinefilii apreciază calitatea unei reviste doar în funcție de criterii economice. Ca atunci când se duc la supermarket și oscilează între două mărci de cașcaval, iar în cele din urmă îl aleg pe cel mai scump, pentru că scump înseamnă bun. Mi se pare comică ideea de a aplica aceleași criterii și când vine vorba de un produs cultural. Constat cu regret că nu prea credeți în idealurile Revoluției Franceze. Apoi, spuneți că nu deschide nimeni revista. Atunci cum vă explicați popularitatea acesteia? Așa, aș putea și eu să afirm că sunt cel mai mare pictor de la Renaștere încoace, dacă nu mi-ar cere nimeni s-o demonstrez. Vorbe în vânt poate arunca oricine.

      Raluca Durbacă, studentă CAV, anul III.

  10. Domnule Andrei Rus,
    Înțeleg că ați fost ocupat cu „Gopo” și nu ați avut timp să-mi citiți cu atenție materialul. Nu cred că nu ați avut curiozitatea să vedeți dacă a mai postat cineva, mai ales că așteptați un răspuns.
    Eu nu fac parte nici dintr-o tabără, nici din cealaltă, și nu sunt nici la mijloc. Doar că mă interesează ca lucrurile să meargă bine.
    Dacă observați, pe dumneavoastră v-am lăudat cel mai mult, dar dreptate aveți doar prin faptul că rectoratul a considerat că nu trebuie să dea nimănui explicații.
    Trebuie să analizați cu echipa și cititorii cum trebuie să fie „Film Menu”, ca formă și conținut.
    Dacă nu-mi publicați intervenția mea anterioară, atunci cu ce vă deosebiți față de cei pe care îi reclamați și îi contestați?
    Poate că vă deranjează anonimatul meu, dar eu nu am spatele protejat.

    Probabil se înțelege, această intervenție nu e necesar să fie publicată.
    Cu respect,
    LUTARIM

    • Draga Lutarim! Am citit mesajul tau. A produs si efecte. Si Ursul si Vulpea chiar daca unul nu are coada ( sau opera) si cealalta carecter( vezi siretenia) ambele animale au totusi un anumit simt – Vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca au ceva acreala si sunt necopti, ursul, chiar daca in fabule este etichetat drept prostut, are totusi tentatia borcanului cu miere! Un singur lucru vreau sa-ti spunȘ cu regret, dar am opera. Nu OPERA. Asta este alceva. Opera mea inseamna 2 lung metraje, 70 de filme documentare de luat in seama, 2 carti, zeci de articole si, cu voia destinului 6 promotii de cineasti care si-au intrecut maestrul, daca am fost maestru sau daca am fost doar servitor nici aceasta postura nu este ne neluat in seama. Pana la urma, din toata zbaterea domnisorului Rus, din toatae manevrele dragului de Boto, din toate tacerile aceluias drag Boto, care au insemnat incuvintare si acord tacit cu revolta din port, din zbaterea rectorului Titieni care a descoperit furturi in aceasta facultate ( si nu e de joaca cu ce spun eu acum – s-a furat ca in codru si nici macar cu imaginatie, adica sa ascunzi tablouri prin cavouri si morminte!!) cu toate toate…ramane limpede spusa lui Cristi Puiu – sa ne vedem fiecare lungul nasului!Cred ca este singura concluzie dupa macelul de pe facebook. Chiar as vrea sa te cunosc, Lutarimule ca sa nu am impresia ca esti doar un caver in armura ucigand balaurul. Cu respect, LaurentiuDamian, cu opera si fara zorzoanele de tip Presedinte etc…Daca ramane ceva dupa noi, dupa filmele si cartile mele asta va hotara timpul. Nici eu si nici tu! Inclusiv daca va ramane ceva din studentii mei. Asta vor hotara Mungiu, Netzer, Porumboiu, Hofer,Marculescu, Morosanu ( care acum are un nume imposibil Gruznitki sau asa ceva)Preda, Simulov, Lucaci plus inca vreo 50, plus cei pe care i-am salvat din ghearele obscurantiste ale unor colegi de-ai mei, de pilda Mitulescui ce primise pentru scenariul Bucuresti Wien nota 4 iar eu am intors rezultatul cu 10-le meu de s-a ajuns, hai cu chin si jale la nota 9. Filmul a luat multe premii iar profesoara si-a pus afisul pe perete sa-l priveasca ca o gloaba incaltata si imbracata, uitand de 4. Nu, doar era stiudentul ei favorit acum! Si cate si mai cate pot povesti eu Lutarimule, opate scot si o carte ca sa am opera sau, de ce nu, sa trec ceva in CV.Tu cum stai la capitolul acesta, draga L? L de la Lutarim nu de la Laurentiu. Inca o data, nu cu respect ca l-am mai folosit ci chiar cu drag pentru ca sunt convins ca vei intelege printre randuri dezamagirea mea fata de o scoala care m-a folosit 25 de ani!

      • Stimate domnule Damian,

        spuneti ceva foarte grav, anume ca in UNATC „s-a furat ca in codru si nici macar cu imaginatie” – si nu e prima oara cand se arunca asa o acuzatie din partea conducerii, doar ca de fiecare data ea ramane pe cat de serioasa pe atat de vaga.

        Spuneti-ne si noua cine, ce, cat si in ce circumstante „a furat ca in codru”, sa ne lamurim. Si, daca sunteti amabil, aduceti si niscaiva dovezi.

        cu stima,
        Albertina

  11. Domnişorule Andrei Rus,
    Despre şcoala noastră dragă…
    Mulţi m-au sfătuit să nu răspund. Că nu este, citez de „demnitatea” mea.Nu cred că trebuie să dau curs acestui sfat mai ales ca am în tine un partener de dialog. E drept, polemici cordiale, că nu o să ne fugărim acum prin UNATC şi nici să ne scoatem canadienele pe post de drapele naţionale sau multinaţionale! O să incep, deloc ironic, te asigur, cu Domnişorule Andrei…( mă gândesc la un film, este drept sub standardele tale de critic, e vorba de Ciprian Porumbescu cu Vlad Rădescu în rolul principal, un film semnat de Vitanidis, iarăşi un regizor ce nu intră în ştacheta ridicată de tine, care este mult mai înaltă decât cea a lui Sotomayor ( adică 2,45, record mondial ce nu va fi egalat prea curând).In câteva secvenţe oamenii îşi ridicau pălăria când trecea Porumbescu ( nu Porumboiu!) şi spuneau cu toată dragostea: Să ne trăieşti, domnişorule Ciprian!
    Asta spun şi eu acum, aferim, să îmi trăieşti domnişorule Andrei Rus ( nu Gorzo, el este domn în toată regula!)! Măcelul de pe facebook a avut, crede-mă , efect. E adevărat că mi-ai pus nişte întrebări şi ai strecurat şi o minciună ( nu e singura, prin omisiune şi Gorzo dă de înţeles că până şi Alina Mungiu m-a sunat ca să între Palme d’or-ul la facultate şi asta îl va costa destul de scump!) şi, normal trebuie să răspund pentru că tu nu eşti inchizitor tu eşti pur şi simplu un procuror şi asta pentru că ţi s-a transmis genetic acest lucru ( prietenii ştiu de la cine!)
    Dar să revenim: nu am folosit niciodată maşina universităţii. Când m-am urcat în ea am fost cu Rectorul ( Zamfirescu) la minister ca să cer acelaşi indice de finanţare pentru secţia CAV şi să manipulez pe unul deştept din comisie care dorea să vă dea indice 1 nu 9 sau 7,5 ( cum este acum) şi să vă trimită la filologie care are acelaşi indice. Iar eu, nu şi nu, că cei de la CAV fac şi ei filme, este un alt fel de abordare, mai întâi fac filme şi după aceea critică, aşa că au nevoie de peliculă…etc…dar ce contează!
    Maşina este a ministerului unde figurez şi, dacă solicitai măcar odată sprijinul eu ţi l-aş fi dat, crede-mă! Cu maşina de la minister pleacă contabilitatea la bancă, ba mai pleacă acasă şi profesorul Toboşaru, aşa că revista putea parcurge drumul de la Gara de Nord la Muzeul Satului şi Muzeul Ţăranului Român, cu staţie la Academia Română de câte ori doreai tu! Aşa că nu este frumos, domnişorule, să minţi!
    Un alt punct – sensibil pentru tine ,unde ai crezut că şi loveşti, îndreptând săgeata otrăvită în călcâiul meu: meditaţiile!
    Domnişorule Andrei, eu nu am dat meditaţii! Eu, la solicitarea unor părinţi disperaţi şi a unor cadre didactice influente am acordat consultaţii!
    CONSULTAŢII! O să râzi, ca la medic, adică am făcut niste teste ( o sedinţă, două, trei, cinci) ca la final să spun nefericiţilor părinţi care numai asta nu-şi doreau, copiii pe drumurile CNC-ului , în cel mai fericit caz, dacă au aptitudini! Pricepi? Repet, aptitudini! Asta ştiu eu să fac sau aşa cred alţii că ştiu că altfel nu veneau. Şi nu am luat nici un ban. Dacă tu îmi aduci vreun personaj, de la Mungiu până la cei de acum care să jure cu mâna pe biblie că nu au lovit nici în faţă nici în plex, eu atunci nu mai am ce spune ( cazul Mungiu i l-am povestit lui Gorzo şi poate că îţi trimite email-ul că mie nu mi-a răspuns) In rest, am mai făcut ceva pentru reformă: viitorul an I regie film este liber de profesori şi l-am sfătuit pe Cristi Puiu să vină şi să începem cum spunea Iohannis: punct şi de la capăt! De la capăt este de la anul I. Iar noi, treptat, ne vom pensiona, vom îmbâtrâni, vom veni pe culoarele UNATC-ului crezând că avem cursuri, când de fapt nu vom avea, iar tu , deja matur, vei trimite maşina destinată funcţiei tale să mă ducă acasă şi să aibă grijă – dacă este iarnă – să nu cad pe gheaţă să fac fractură de bazin, primul semn clar că mă voi duce definitiv!
    Este drept, sunt foarte mâhnit că Boto este la această oră un adevărat brend, este un ICON, alături de Dean şi Monroe iar eu sufăr că uite mi se spune că nu am operă ( deşi cred că am!) şi că mai sunt şi afacerist cu vocaţionalul candidaţilor. Andrei( acum chiar te rog să citeşti!), nu arunca la coş ce este bun în tine şi nu încerca să rezolvi revoluţionar ce se poate rezolva inteligent şi eficient. Eu ştiu că sunt multe de făcut şi de multe ori eu am fost în locul tău, e drept că nu exista facebook, dar crede-mă că nu aş fi apelat la această formulă nici dacă ar fi existat.
    Un mic exemplu: unul Sebi, care nu este Sebi, care a pierdut anul fiindcă se droga, am încercat să îl salvez, nu am putut. La admitere era ciudat, special, cu o uitătură dubioasă dar eu am spus că este interesant, chiar dacă era morbid. In fond, ce om normal se apucă de teatru şi de film şi de pictat şi de făcut giumbuşlucuri pe post de clown la circ?! A fost eliminat din şcoală şi acum îţi postează fotografii cu parbrizul spart şi piatra aruncată în Rector. E drept, i-ai dat un răspuns sever, dar uite cu cine ajungi să dialoghezi! Eu zic să scriem o carte, să ne completăm CV-urile, cu toate aceste texte de atac, justificare, răutate şi toate cele omeneşti!Dacă nu ,atunci, precum ti-am trimis şi un SMS, putem spune: domnişorule Andrei ai dreptate, întotdeauna ai dreptate, e limpede că ai dreptate, hotărât lucru dreptatea e de partea ta…vai, câtă dreptate poţi să ai şi să continuăm, semeţ : ” dreptatea ta e în toate, în cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare, e-n holda întreagă şi-n bobul mărunt, e-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt, e-n viaţa ce veşnic nu moare”! ( am înlocuit Partidul cu Dreptatea, fiindcă tu, oricum, nu ai simţit binefacerile celui dintâi!)Atenţie la „bumerangul” dreptăţii şi adevărului! Cu toată simpatia, crede-mă, Laurenţiu Damian

  12. Domnule profesor universitar doctor Laurențiu Damian,

    Încercați să vă stăpîniți un pic fuga de idei – prin ea însăși descalificantă pentru o comunicare scrisă semnată de un universitar – și să vă concentrați pe următoarele texte:

    Textul nr. 1: „Multă vreme, tot ce s-a ştiut despre [Facultatea de Film], şi în special despre secţia de Regie la care predă Damian, este că n-ai cum să ajungi student acolo dacă n-ai bani, dacă nu eşti copilul cui trebuie etc. Probabil că reputaţia asta a fost la maximumul ei de putere pînă în ’89, dar nu s-a disipat nici după – în volumul ei de convorbiri cu Vartan Arachelian, Alina Mungiu-Pippidi sugerează că admiterea lui Cristian Mungiu ca student al secţiei respective s-a datorat unui telefon dat de ea cui trebuie.” (Din articolul publicat de mine în „Dilema veche” nr. 580, 26 martie – 1 aprilie 2015, http://dilemaveche.ro/sectiune/film/articol/afacerea-film-menu-interior-1.)

    Textul nr. 2: „[Î]n această societate închisă, oricât talent ai avea, trebuie ca cineva să-ți facă legătura, conexiunea… Și frate-meu a avut această legătură datorită carierei explozive de jurnalist pe care am făcut-o în București, după 90, adică eu am avut cui să dau acel telefon care i-a deschis drumul spre Academia de Teatru și Film, telefon pe care nu avusese cine să-l dea pentru mine cu câțiva ani înainte.” (Din Alina Mungiu Pippidi & Vartan Arachelian, „Tranziția. Primii 25 de ani”, Ed. Polirom, 2014, pp. 28-29. Dacă n-aveți cartea la îndemînă, pe CriticAtac găsiți o excelentă recenzie de Alex Cistelecan – http://www.criticatac.ro/26985/recenzie-alina-mungiu-pippidi-vartan-arachelian-tranziia-primii-25-de-ani/ – urmată de o consistentă selecție de citate, inclusiv o variantă mai lungă a celui de mai sus.)

    Textul nr. 3 este e-mail-ul pe care l-am primit vineri, pe 27 martie, de pe o adresă ce vă poartă numele și de la care am mai primit, în trecut, e-mail-uri pe care le-ați recunoscut drept ale dumneavoastră. În acest e-mail începeți prin a confirma existența acelui telefon de la „Alina” (așa-i spuneți dnei Mungiu-Pippidi), deși adăugați că nu dvs. ați fi fost sunat (nici nu spusese cineva că ați fi fost). Mai departe, preluați descrierea „Alinei” de către altcineva (colegul dvs. care i-ar fi primit telefonul) drept „disperată” – se înțelege că din cauza deciziei fratelui ei de a da examen de admitere la Regie, deși rămîne neclar de ce era asta așa o sursă de disperare pentru „Alina”. Povestiți apoi cum, ca urmare a acestui telefon de la „Alina”, i-ați oferit lui Mungiu o serie de consultații în lunile „mai, iunie, iulie, august”, menite să-l facă pe acest „filolog să gîndească în imagini”; totul – mai adăugați – fără niciun beneficiu pentru dvs. în afară de „plăcerea dialogului”. OK, spuneți că nu ați luat bani de la el, ceea ce este foarte bine. Mai sus păreți – dacă înțeleg eu bine (iar dacă nu, atunci este vina halului în care vă compuneți și redactați intervențiile scrise destinate spațiului public, domnule președinte al senatului UNATC) – păreți să extindeți această afirmație asupra tuturor consultațiilor pe care le-ați oferit de-a lungul timpului diferitor candidați la examenul de admitere. „[N]u am luat nici un ban” – spuneți dvs. În privința asta trebuie să vă amintesc că există foști studenți de-ai dvs. care-și amintesc altceva. Unul dintre ei este Barna Nemethi. Iată un fragment din mărturia lui: „Am facut pregatire si cu Damian, si cu Sopterean [Marius, directorul departamentului de Regie al Facultății de Film]. Sau meditatii, call them what you will. Am inceput cu Sopterean, pentru ca era anul lui, dar mamei mele i s-a sugerat sa mearga la sigur si sa fac ore si cu Damian. Eu aveam 18 ani si faceam meditatii de prin clasa a 5a. Mi se parea ceva perfect normal. (Ce? Profesorii de la universitate sunt mai prosti ca aia din liceu, pffff, serios? Se face upgrade-ul de suma si e aceeasi poveste.) (…) La Damian la pregatire m-am dus doar un pic. Mi s-a parut boring si n-am mai vrut sa merg. Eu eram genuinely interesat de materie si dupa intalnirile cu el nu ma simteam deloc mai pregatit. Plus ca la el faceam mereu in 2 sau 3, iar la Sopterean era solo. Anyway, cert e ca nu m-am mai dus si maica-mea, femeie normala la cap, a fost de acord. Dupa aia am aflat ca Damian a sunat-o pe mama sa plateasca si orele la care nu m-am dus. La Sopterean am stat pana la capat. Mi-a placut. Problema mea cea mai mare a fost ca ce mi-a predat el in acel an a fost tot ce am invatat de la el si in urmatorii 4. Practic, am platit cursul de regie la sala VIP. Cand mi-am dat seama, am ras. Aici mi s-a parut mai mult scoala vietii decat altceva. Again, no hard feelings. N-am fost singurul, nici la unul, nici la altul; mai multi colegi din an cu mine au facut si ei aceste meditatii.” (Întreaga intervenție a lui Barna Nemethi poate fi citită aici: http://a-cypher.com/archives/299.) Relatări similare i-au fost trimise lui Andrei Rus din partea mai multor foști studenți. Din cîte am înțeles, alte asemenea relatări sînt pe drum.

    Dar să admitem că nici dvs., nici actualul dvs. șef de departament, Marius Șopterean, n-ați primit niciodată bani de la niciunul dintre candidații la admitere pe care îi consultați. Atunci, următoarea mea întrebare este: pe cîți dintre candidații din fiecare an apucați să-i cunoașteți în felul acesta? Chiar pe toți? Inclusiv pe cei din alte orașe? Pe cei prea săraci ca să vină pînă la București pentru întîlniri cu dvs. în „mai, iunie, iulie, august”, cum a venit Mungiu? Știți de ce vă întreb? Pentru că, dacă pe unii candidați apucați să-i cunoașteți destul de bine (să vă construiți în timp o idee despre potențialul lor, ba chiar să vă înfruptați luni în șir, ca în cazul lui Mungiu, din „plăcerea conversației” cu ei) înainte de a vă întîlni cu ei la examen, iar cu alți candidați nu făceați asta (cu ei chiar vă vedeați pentru prima dată la examen și erați obligat să vă formați rapid o idee despre ce pot), atunci e clar că întregul proces de selecție era viciat în favoarea candidaților din primul grup și în în defavoarea candidaților din al doilea. Și nu, nu contează că din cînd în cînd mai făceați și excepții – mai luați cîte unul pe care îl cunoscuserăți abia în prima zi de examen și mai picați cîte un beneficiar al consultațiilor dvs. particulare întinse din mai pînă în august. Procesul era viciat. Obligația de a le oferi celor care se prezintă la examen o oricît de aproximativă egalitate de șanse era călcată în picioare.

    În plus, conform aceluiași e-mail pe care dvs. mi l-ați trimis pe 27 martie, în cazul lui Cristian Mungiu nu v-ați mulțumit să-i oferiți consultații din mai pînă în septembrie. În e-mail-ul către mine îmi spuneți că ați întîrziat cu bună știință începerea unui examen pentru că el nu mai apărea, iar apoi, depășindu-vă și mai mult atribuțiile de membru al comisiei de admitere, l-ați sunat acasă ca să-l întrebați „ce faci, Cristi?” (încurcase ziua examenului). În ce calitate l-ați sunat – de meditator particular sau de examinator? Să nu-mi spuneți că ați fi făcut același lucru pentru absolut orice alt candidat. Și lucrurile nu se opresc aici. Mai departe scrieți: „Am chemat-o pe Alina, am vorbit la minister” – totul ca să se reia examenul -, numai că nu s-a putut. (Mungiu a intrat la facultate în anul următor.) Și toate mi le povestiți ca și cînd ar urma să vă scriu hagiografia: îmi povestiți cum bătea lumina în fereastra garsonierei lui Mungiu, punctați ironia faptului că, dacă ar fi intrat din prima, Mungiu ar fi ajuns la clasa prof. univ. dr. Cristina Nichituș, în timp ce așa a ajuns (se subînțelege că mult mai bine) la clasa dvs., adică (sugerați mai departe) pe drumul spre Palme d’Or. Zău, nu vă e un pic rușine?

    Da, nu v-am răspuns la e-mail-ul respectiv; nu v-am răspuns nici la cel de-al doilea, în care mă amenințați. Noi doi nu mai discutăm în particular, fără martori, de cînd am fost victima acelui abuz verbal din partea dvs. – reclamat de mine și mușamalizat de rectorul Adrian Titieni. (Am povestit o parte din afacerea respectivă pe pagina mea de Facebook, într-o postare datată 23 martie. Ce nu povestesc acolo este că în textul plîngerii respective – despre care n-ați afirmat niciodată că ar conține vreo minciună – făceam referire la istoria dvs. de comportamente verbal-abuzive în interiorul UNATC, citînd un episod cînd v-ați fi lăudat, în fața lui Cristian Tudor Popescu și a mea, că l-ați amenințat cu violențe fizice pe Alex. Leo Șerban în perioada în care acesta preda în UNATC.) Pe scurt, n-am ce să vorbesc cu dvs., dar voi continua să vorbesc DESPRE dvs. pînă cînd veți renunța la funcțiile dvs. de conducere din universitate.

    PS: A-i spune lectorului universitar Rus că e „pur și simplu un procuror” pentru că i s-a „transmis genetic acest lucru” e – chiar și luată ca o glumă – o mizerie. Dar îl las pe el să vorbească despre asta.

    Andrei Gorzo

  13. Domnule Laurențiu Damian,

    Încep prin a vă mărturisi că m-a tulburat atât de tare răspunsul dumneavoastră de ieri, încât, fiind pe o terasă împreună cu mai mulți prieteni, le-am consumat mai toate țigările, deși m-am lăsat de fumat de peste trei luni. A fost pentru prima oară de când am început să ne scriem epistole publice când am realizat că dumneavoastră, deși vă articulați ideile în halul în care o faceți, ați ajuns nu doar profesor universitar doctor cu bonificație de merit al UNATC, nu doar președinte al Senatului UNATC, ci și conducător de lucrări doctorale în cadrul aceleiași instituții. Realizând această enormitate, mi-a fost imposibil să vă răspund de ieri, indiferent cât de tare mi-aș fi dorit să o fac și, astfel, să mă eliberez .
    Ce pot să admit ca o posibilă exagerare din partea mea este, într-adevăr, situația privind transportul revistelor Film Menu cu mașina școlii. Într-un schimb de replici de acum câteva zile, dumneavoastră insinuați că nu se justifică un tiraj de 3000 de exemplare al revistei, pentru că le vedeți oricum aruncate prin diverse cotloane ale universității și nu le ia nimeni, iar eu vă răspundeam că se mai întâmplă asta, deoarece de-a lungul timpului, de multe ori când solicitasem mașina universității pentru a le distribui în diverse locuri, mi se răspunsese că e ocupată cu dumneavoastră. Ce aș mai adăuga acum cu privire la acest aspect e că, în șase ani de existență, s-a întâmplat de patru, maxim cinci ori, să avem la dispoziție una dintre mașinile școlii pentru a distribui revistele. Și s-a întâmplat de multe ori ca șoferii să nu fie ocupați doar cu dumneavoastră, ci și cu alte persoane din instituție sau chiar, uneori, cu sarcini precise ce țin de rezolvarea unor probleme urgente ale universității. Dar vă rog să rețineți că în toți acești ani, în proporție de 90 la sută am transportat revistele cu mașina personală a decanului Sorin Botoșeneanu sau, în câteva cazuri, cu mașina unei colege de departament sau cu taxiul.
    Revenind însă la problema care iscase acest dialog, și anume la tirajul de trei mii de exemplare al revistei, vreau să vă mulțumesc și dumneavoastră și celorlalți colegi din consiliul de administrație al UNATC pentru că ați votat de curând „în unanimitate” anularea deciziei din iulie 2014 privind tăierea tirajului revistei Film Menu, la fel cum tot „în unanimitate” votaserăți în vară înjumătățirea bugetului și a tirajului acesteia. Ieri mi-a fost adusă la cunoștință această decizie oficială, consemnată în scris marți, 24 martie. Ce mi se pare discutabil (poate chiar imoral) în toată această revenire asupra deciziei din luna iulie a consiliului de administrație este că a fost luată cu o zi înaintea apariției articolului despre Film Menu și UNATC, scris de Iulia Popovici în „Observator cultural”, unde domnul Rector Adrian Titieni încerca să ne convingă că e rezonabilă scăderea tirajului la 1500 de exemplare/ediție. Citez din discursul domnului Rector: „(…) Vreau să precizez că în comparaţie cu alte instituţii de profil şi într-o epocă a online-ului, 1.500 de exemplare distribuite gratuit este o cifră onorabilă, pe care, în mod real, Universitatea o poate susţine.(…)” Sunt sigur că declarația citată a fost dată de domnul Rector anterior ședinței de consiliu de marți, dar cu puțin timp înainte (Iulia Popovici ne poate ajuta să clarificăm). Așadar, ce s-a întâmplat peste noapte și l-a determinat pe colegul dumneavoastră să revină asupra opiniei exprimate public, din care reieșea că universitatea nu își poate permite să susțină financiar 3000 de exemplare ale Film Menu? De ce nu s-a abținut la vot sau nu a votat împotrivă? Vorbim tot despre lipsa de fermitate și de verticalitate pe care am tot amintit-o în postările mele recente cu privire la acțiunile membrilor consiliului de administrație?
    Un alt aspect pe care îmi doresc să îl clarificăm – dar succint – este cel cu privire la moștenirea mea genetică. Afirmați următoarele în mesajul dumneavoastră: „(…) Tu nu eşti inchizitor tu eşti pur şi simplu un procuror şi asta pentru că ţi s-a transmis genetic acest lucru (prietenii ştiu de la cine!) (…)” Înțeleg că bateți la arborele meu genealogic și la faptul că unul dintre bunicii mei a fost procuror. Dar nu înțeleg de ce ar fi relevant acest detaliu în discuția de față. Sau încercați să îmi indicați voalat (și cum vă mai place, domnule Laurențiu Damian, să vorbiți cu subînțeles, doar pentru anumite urechi și minți!) că știți anumite lucruri despre mine și despre familia mea, de la niște așa-ziși „prieteni”? Aflați, domnule profesor universitar doctor, că nu mă intimidează toate aceste tactici, la fel cum am refuzat (cu puține excepții) în toată această perioadă să îmi ascund sau închid telefonul personal în discuții intime și delicate pe subiectul Film Menu și UNATC, deși am fost în mai multe rânduri sfătuit să o fac, pentru că s-ar putea să îmi fie ascultat. Și nu mă impresionează deloc – dar absolut deloc – nici atitudinea de victimă pe care o afișați mai nou în diverse ieșiri publice sau private. O să vă spun îndată de ce.
    Motivul e simplu: deși cred în potențialul de schimbare (chiar radicală) a oamenilor, intuiesc că ea se produce într-un timp destul de îndelungat. Or, dacă dumneavoastră chiar treceți în aceste momente printr-o criză existențială cauzată de toate aceste discuții publice, consider că e doar începutul unei posibile reformări personale. Și mai e ceva foarte important pentru mine: în ultimele săptămâni, de când a debutat discuția cu privire la meditațiile (sau consultațiile) particulare pe care dumneavoastră și alți profesori din instituție le-ați practica, mi-au scris mulți oameni mesaje private povestindu-mi felurile în care au fost afectați de aceste experiențe (și nu vă ascund că la fel de des precum dumneavoastră era menționat în acele mesaje și colegul dumneavoastră de departament, domnul Marius Șopterean). Mesajele pe care le-am primit m-au impresionat profund și m-au întristat foarte tare, pentru că erau trimise de oameni care fie picaseră la examen, pentru a afla ulterior că ar fi trebuit să facă meditații pentru a avea mai multe șanse, fie făcuseră meditații particulare, dar ajungând scârbiți de ei înșiși, au renunțat la ideea de a mai candida la examenul de Regie din UNATC, fie au intrat la facultate apelând la aceste practici, dar – la fel de scârbiți de ei înșiși și de situație – fie au renunțat la cursuri, fie au terminat școala, dar cu multe traume și autoînvinovățiri. Punctul comun al tuturor acestor mărturisiri e o nevoie mare de alinare pe care, domnule Damian, cred că doar dumneavoastră și colegii noștri care au meditat (sau consultat) candidați de-a lungul timpului le-o puteți oferi. Oricât le-am spune eu sau alții acestor oameni că ne pare rău că au trecut prin așa ceva, nu cred că valorează la fel de mult precum o eventuală ieșire publică a dumneavoastră în care să le prezentați scuzele și gândurile bune. Mai mult decât atât oricum nu cred că se poate face pentru ei, dar gestul acesta ar fi deja enorm. În orice caz, domnule Damian, primul pas spre clarificare a fost deja făcut și din punct de vedere instituțional, deoarece ieri am lăsat la Decanatul Facultății de Film o cerere prin care solicit oficial introducerea subiectului meditațiilor pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Consiliului profesoral.
    Ar mai fi multe de adăugat, deoarece mesajele dumneavoastră sunt suculente, dar voi mai insista asupra unui singur aspect, și anume acela în care vorbiți – într-un al doilea mesaj lăsat ieri pe blogul Film Menu și adresat unui alt comentator -, în care la un moment dat afirmați următoarele: „(…) Ei (n.mea: studenții), pe care i-am salvat din ghearele obscurantiste ale unor colegi de-ai mei, de pilda Mitulescui ce primise pentru scenariul Bucuresti Wien nota 4 iar eu am intors rezultatul cu 10-le meu de s-a ajuns, hai cu chin si jale la nota 9. Filmul a luat multe premii iar profesoara si-a pus afisul pe perete sa-l priveasca ca o gloaba incaltata si imbracata (…)” Nu pot contesta,din lipsă de probe, că, într-adevăr, așa s-au întâmplat lucrurile și că dumneavoastră chiar ați influențat decisiv punctarea anumitor proiecte studențești ce s-au dovedit valoroase de-a lungul timpului. Însă cu această ocazie în care o descrieți pe colega dumneavoastră de departament, profesor univ. dr. Cristina Nichituș drept „o gloaba incaltata si imbracata”, cred că ar trebui să nu mai invocați niciodată de acum încolo „convențiile de conduită academice”, așa cum ați tot făcut-o în ultima vreme pentru a încerca să susțineți ideea că atitudinea mea este necolegială și, în orice caz, neconformă cu standardele academice.
    Acestea fiind zise mă văd nevoit să părăsesc pe moment conversația și să plec la treburile zilnice, deși aș mai fi avut multe de adăugat.

    Vă mulțumesc pentru răspuns și pe curând,
    „domnișorul” Andrei Rus (iar nu Gorzo, care e „domn în toată regula”)

  14. Domnule Laurențiu Damian,
    Deși am folosit un ton mai zglobiu, vreau să vă spun că tot ce am scris aici am scris cu multă amărăciune.
    Eu nu m-aș fi legat de „opera” dumneavoastră dacă nu v-ați fi legat de „opera” dlui Botoșeneanu. E o vorbă din bătrâni: cine nu e în stare să realizeze un film ca lumea, se face profesor la UNATC. Doar nu vă imaginați că nu știu ce filme aveți, ca să fie nevoie să le enumerați! Și fără niciun film, puteți fi, sau puteați fi un foarte bun profesor.
    Nu stau acum să despic filmele dumneavoastră în patru, nu despre asta e vorba! Dar de când vă știu, și de când vă știți, de cum apărea o funcție în IATC, sau o comisie, ceva, dumneavoastră doreați să fiți „șef”. Mulți nu vedeau acest aspect cu ochi buni, dar alții considerau că vreți într-adevăr să vă implicați. Și v-ați implicat! Eu n-am uitat că, atunci când ați devenit președintele UCIN, ați spus în fața unei săli pline că v-ați simțit copleșit privind portretele de pe pereți ale predecesorilor dumneavoastră.
    UNATC trebuia să fie un templu sacru al filmului românesc, și ce ați făcut din el? Mă refer la toți semnatarii acestor pagini! N-am uitat că i-ați propus dlui Andrei Rus un armistițiu, dar ați făcut-o prea târziu, și nu suficient de diplomatic. Poate nici suficient de sincer! Ați făcut o mare greșeală, împreună cu dl Titieni, pe care am mai spus-o, ați considerat că nu trebuie să dați nimănui explicații pentru hotărârile luate, că aveți acest drept. Pentru cei 25 de ani, cât v-a folosit această școală, cum ziceți.
    Ar fi de preferat să nu vă lăudați cu reușitele altora, pentru că sunt relative, și riscați să vi se pună în cârcă și eșecurile acestora.
    Dacă vreți să știți părerea mea despre cei pe care îi pomeniți, Netzer, Porumboiu, Mungiu, chiar și Gruzsniczki, o găsiți pe CineMagia la „Cinematografia Românească”, unde cineaștii noștri nu intră, pentru că le place să vadă filmele lor numai la lansare, când sala e plină cu apropiați de-ai lor și nu-i critică nimeni.
    M-ați întrebat de „opera” mea. Nu, domnule profesor, aici nu ne batem în „opere” este vorba despre altceva. M-ați întrebat, ca să vă dați seama dacă m-ați apucat d-un picior, sau trageți d-o rădăcină.
    Diferența este că „Laurențiu Damian” este unul, iar mirați sunt mulți, foarte mulți. Și cu mine ați dat mâna de multe ori, și cu alții. Poate ne reîntâlnim, dar numai dacă sunteți dispus să faceți într-adevăr ceva măreț pentru filmul românesc. Nu pun ghilimele, subliniez.
    Eu v-am mai propus, dar ați spus că nu aveți atâta putere, că sistemul vă copleșește. Din păcate, v-ați calat perfect pe acest sistem. Nu pot să înțeleg de ce a trebuit să o prezentați pe producătoarea-regizoarea-scenarista-interpreta filmului „D`ora” ca fiind o luptătoare, când a realizat cel mai prost film românesc din toate timpurile, despre o hoață! Sau pe elevii-cineaști ca fiind valul care vine cu putere din urmă. Mi-a plăcut că le-ați spus în față că în sală sunt fii actualilor cineaști. Vorba aceea: fii șefilor noștri, vor fi șefii fiilor noștri! Era și fiul d-nei Solomon, dar cine se poate lua de dânsa, cu atâția „urși” în spate? Filmul acestuia s-a încheiat cu: „Cine, pula mea, e Radu!” Fără „bip”, deci fără „puncte-puncte”. Nu era vorba de Radu Jude! Dar ce altceva puteau învăța elevii de la noul val? E drept că a început Nae Caranfil, care se pare că a fost primul care a introdus „căcat” în filmul românesc, invidios că alții au „merde” sau „shit” ,și crezând că pe-aici stă arta modernă. Desigur, și negăsind altă modalitate de transpunere artistic-cinematografică. Dar generalizat a fost de Cristi Puiu, care a luat și premii internaționale pentru așa ceva, cu „Marfa și banii” lui . Că veni vorba, și el trebuie să-și mai verifice lungul nasului, nu numai ceilalți!
    Netzer, care a excelat cu „Te fut în gură, mamă!”, spuneți că v-a fost student!
    Vedeți, domnule profesor? Eu nu vă reproșez că ați făcut pregătire sau ați „consiliat” candidații la regie de film. Aceste acuzații trebuie dovedite. Ce spun eu, e dovedit.
    Și nu vă scot vinovat doar pe dumneavoastră, ați văzut bine! Vinovat e și „Film Menu” , care l-a format pe Radu Jude, care spune „Țara geme sub tătari, pizda bea cu lăutari!” Iar această profundă zicere este numită de critici limbaj „savuros”. Nu mai spun alta, că vomit!
    Vinovat e și dl Andrei Gorzo, pentru că nu vede decât partea plină a paharului. Și întreaga critică de film de la noi! Nu mai vorbesc de comisiile CNC!
    Sper să nu-mi spună cineva că nu înțeleg eu „arta” și libertățile de exprimare ale artistului! Aici e vorba de „Industrie Cinematografică”, cu tot ce implică industria, începând cu marketing-ul. Artă e tot cam cât e design la un aspirator de praf. Contează la cumpărare, dar nu folosește la nimic dacă nu funcționează!
    Brusc mi-am adus aminte, domnule Damian, că vă propuneați la învestirea ca Președinte UCIN să „reuniți” cineaștii români. N-am mai auzit nimic!
    Și, pentru că ați adus vorba, ar fi bine să povestiți „tinerilor revoluționari” de astăzi cam cum a fost acum 25 de ani, cine erau șefii la IATC și cum au fost ei înlăturați, poate își fac, așa, un scenariu cu viitorul lor.

  15. Domnișoară Raluca Durbacă,
    Anonimatul încurajează sinceritatea. Și mai ales o protejează. Dacă nu ți-a spus nimeni până acum la niciun curs, poate o va face până la sfârșitul anului. Dacă nu, ia de bună ce zic eu. Sau, nu, scuză-mă, nu o lua de bună, mai întreabă și pe alții. Nu ascund că anonimatul încurajează și nesimțirea, dar nu e cazul aici!
    Anonimatul este principalul motiv pentru care susțin varianta online a revistei, mă gândesc aici la interactivitate. Și nu numai posibilitatea ajungerii în orice ungher al țării, dar și viteza cu care ajunge și se întoarce contează, cât și costurile și durata tipăririi.
    Poate ne-am întâlnit, dar nu pot să fac asocierea cu numele, pe care îl știu din revistă, așa că nu contează cine sunt, ci doar ce am de spus.
    De ce la întâlnirea cu dl Titieni, cu filmul „Domestic”, sper că ai fost, nu l-a întrebat nimeni ceva jenant față de fetița lui? Ai observat că au plecat niște bunici din sală cu nepoții? Nu enumăr toate întâlnirile cu regizorii consacrați, cărora nu are nimeni curajul să le pună întrebări supărătoare! Poate nu au nici inspirație pe moment! Nu mai spun de întrebările pe care le-ați putea pune profesorilor voștri…
    Comentariul meu ți s-a părut „lung” pentru că vizează multe aspecte. Mai am și alte comentarii, citește-le, nu au cum să-ți dăuneze. Ba chiar poate ai să începi să mă înțelegi.
    Faptul că regăsești argumentele mele în spusele altora ar fi bine să-ți dea de gândit. Situația nu mă amuză, dar cred că este eficient să vă pun să vă întrebați unul pe celălalt cine e Lutarim și de unde știe el atâtea lucruri.
    Oricum, nu-mi vei descoperi identitatea pe CineMagia, ci doar opiniile ca LUTARIM, și nu numai ale mele.
    Din păcate, vouă vă este interzis să umblați pe acolo, altfel nu înțeleg de ce traficul este atât de scăzut. Un motiv îl știu, pentru că românii nu merg la filme românești, dar studenții la UNATC ar trebui să meargă.
    1.E bine că explici aici unde cât cum și de ce stau revistele, dar pentru mine nu era nevoie. Nu e suficient să enumeri: 2 la Prefectură, 3 la Primărie. Nu te ironizez, cum am mai scris, faceți un calcul precis și includeți Iașul, Clujul, Văscăuți… Puteți face acest lucru? Cine cară atâtea reviste? Dacă justificați bob cu bob două mii de exemplare, nu trei, atunci e în ordine. Mai trebuie să dovediți și că sunt citite. Nu două mii, o mie e suficient. Altă discuție ar fi „ce poate fi citit”, alta, „de către cine”, „cu ce scop”, „este atins scopul”? „De unde știm?” Avem feedback? În cât timp avem feedback? Programul tipărit pe coperta 4 ajunge la timp la cititor?
    Am găsit greșeli, scăpări, uneori, dar nu le-am notat. Am deschis acum la întâmplare nr.21/2014, pg.71, coloana 1: corect „așază”, nu „așează”. Vei spune că e lipsit de importanță. Nu este. Online se poate corecta la prima avertizare a unui binevoitor, tiparul e bătut în cuie.
    Se poate discuta despre o tipărire a revistei, pentru vitrină și posteritate, sau pentru rude, dar câteva sute de exemplare. Câți studenți are UNATC?
    2.Tipul de critică, nu numai al acestei reviste, este inutil. Nu mă interesează filierele. Acum, se pune problema, pentru cine util și inutil!? Cineaști, sau spectatori?
    Studenții la CAV nu au o legătură strânsă nici cu realitatea, pentru că nu au avut când să și-o facă, și nici cu filmul, din același motiv. Atunci, din ce punct de vedere analizează ei un film după absolvire, la 21 sau 22 de ani? Ce scenarii pot ei scrie? Sau mai bine zis, cum i-ar ajuta cursurile să scrie un scenariu bun?! Să nu-mi spui că s-au scris romane celebre la 18 ani, că mă supăr! Se poate scrie și un scenariu la 18 ani, fără nici-o școală. Mai ales fără nicio școală! Din inimă, din suflet, din experiența proprie. Fără ca numele personajelor să fie scris cu majuscule la jumătatea rândului, fără să plasezi indicațiile regizorale între paranteze s.a.m.d. Dar să ai ce să scrii! Un regizor matur poate plasa textul în șablonul corespunzător, fără să aibă pretenții de co-scenarist!
    Dacă e eficientă critica românească de film, de ce avem filme tot mai slabe?! De ce nu vin românii să le vadă, dacă citesc „Film Menu”? Sau tocmai de aceea?! Oricum, rostul unui student la CAV nu este să care tone de „Film Menu”!
    Nici regia de film nu este foarte bine justificată la 18 ani, cel puțin așa cum se face acum, și dintotdeauna, admiterea.
    3. Se dublează bugetul de producție e un fel de-a spune. Nu am făcut un calcul, nu mă sancționa atât de drastic! Trebuia să remarci afirmația că nu toți aceși bani trebuie să devină disponibili, iar „Film Menu” trebuie să rămână, dar online, poate structurată altfel.
    4. Niciunei instituții bugetare nu-i ajung banii, nu e UNATC o excepție. Studenți pun întotdeauna bani de la ei pentru producția de film. Prețurile cresc, chiar dacă poate vin bani mai mulți. Așa că, dacă aveți pretenții la finanțări mai consistente, gândiți-vă și la posibilitățile de economisire.
    5.Eu nu mă refer la nimic. Dacă sunt nereguli în gestionarea banilor, cum au sugerat alții, să spună care sunt acelea.
    6.Da, ar fi mult mai eficient să aduceți elevii în sala de proiecție la UNATC. Proiectați-le filmele românești din ultimii 2 ani și vedeți ce spun! Sau poate nu au curajul să spună, de teama celor care ar putea să-i ia la ochi, dar să scrie pe „CineMagia” sub anonimat, sau „Film Menu online”!
    7.La acest punct am răspuns deja domnului Damian. Așa e cum zici, doar că dânsul i-a reproșat dlui Botoșeneanu că nu are „operă”, eu doar am pus paie pe foc.
    8.Nu mă refeream la articolele echipei redacționale, ci ale studenților care scriu ocazional. Apoi, ar trebuie să știi dacă studenții vă citesc articolele sau nu. Atmosfera de echipă sunt sigur că există, dar nu e specific doar revistelor tipărite. La festivaluri, este jenant cum după fiecare film, grupuri grupulețe se ridică și pleacă din sală după proiecția filmului lor. Dar, desigur, să nu dramatizăm! Îmi imaginez că vă întâlniți cu cititorii, dar nu cu 3 mii. Despre asta e vorba.
    9.Sunt conștient că uneori am exagerat pentru a atrage atenția asupra unor lucruri. Se practică metoda, dar am făcut-o totuși cu măsură. Eu am spus că, față de munca depusă, deschid foarte puțini revista, nu că „nu deschide nimeni revista” cum afirmi dumneata. Foarte puțini, înseamnă 300 față de 3 mii. Asta e părerea mea.
    Cât privește gratuitatea revistei, tocmai am scris că nu e punctul meu de vedere, că e o realitate. Într-adevăr, lumea cumpără, cum spui, cașcavalul cel mai scump, crezând că e cel mai bun. Și hainele cu etichetă de firmă și preț pe măsură. Așa e și la „cultură”, cum am zis, din păcate. Nu apreciază un Brâncuși pentru valoarea lui, ci pentru cât costă. Așa și cinefilii! Nu merg la un film pentru că e bun, ci pentru că a luat un „Urs”, sau pentru că i s-a făcut o reclamă asiduă. Să nu amestecăm Revoluția Franceză aici!
    O personalitate de încredere, povestea la televizor că și-a cumpărat alt frigider și l-a lăsat pe cel vechi pe trotuar, pentru că era în stare de funcționare și arăta destul de bine. Nu l-a luat nimeni, zile la rând. A pus un afiș pe el cu prețul de 10 lei și adresa proprietarului. În scurt timp cineva l-a furat!
    Nu vreau să scot în evidență furtul, ci faptul că nu a prezentat garanție gratuitatea.
    Revenind la revistele noastre!
    Nu mi-ai demonstrat că sunt citite mai mult de 300 de reviste tipărite și nu m-ai convins că nu e suficientă varianta online.
    În rest, ce e bine, e de bine!

  16. Nu am scris până acum dintr-un simplu motiv: nu am văzut cum am putea ajuta la ceva. Ca în orice chestiune care face subiectul comentariilor pe net, părerile pro și contra degenerează într-o serie nesfârșită de injurii, denigrări și bălăcăreli, uitându-se de cele mai multe ori de subiectul în sine. Noi auzim niște acuzații și citim niste scrisori pe internet și nu am fi crezut că e posibil ca atât de mulți oameni să fie animați de niște presupuneri, a căror singură confirmare sunt “like”-urile de pe facebook. Nu știi niciodată cum se ajunge acolo și cum reacționează, de fapt, oamenii din spatele monitoarelor. Nu știi ce îi mână pe unii să scrie mai departe, cum reacționează cei calomniați și ce efect au toate aceste denigrări.
    Consecința acestor atacuri a dus la decizia profesorului nostru de clasă Laurențiu Damian (master regie anul I) de a renunța la generația noastră începând de anul viitor (și cel mai probabil va face același lucru și cu licență regie anul I). Nu rămâne decât să vedem care dintre regizorii noului val îl va înlocui pe domnul Damian.
    Și noi ne-am bucurat de proiecțiile „Să Film!” (premierele multor filme românești, reluarea unor filme clasice din cinematografia de la noi și unele filme studențești) și am citit articolele colegilor noștri din Film Menu și nu încercăm să minimalizăm importanța acestora, conștienți fiind de prestigiul pe care ambele îl adaugă facultății noastre. Însă din toate postările de pe site-ul revistei Film Menu și de pe facebook, am observat că nivelul discuției a scăzut foarte mult între cele două ,,tabere” create. Menționăm că am fost sprijiniți până acum în egală măsură de ambele ,,tabere”. Devine însă din ce în ce mai evident că problemele revistei și ale decanului Sorin Botoșeneanu nu mai sunt demult prioritare, iar în prim plan se desfășoară de fapt o campanie de defăimare a profesorilor Laurențiu Damian și Adrian Titieni. Nu credem că soluționarea problemelor școlii stă în demiterea celor doi (sau a celor trei – inclusiv prorectorul Laura Baron) și nu agreăm modul în care se încearcă ,,schimbarea” în U.N.A.T.C. Dincolo de daunele aduse imaginii facultății, conflictele dintre profesori polarizează, din păcate, și studenții. Perpetuarea acestor tensiuni poate crea o ruptură și mai adâncă între secțiile universității și-așa divizate de tot soiul de prejudecăți.
    Obstacolele pe care le-am întâmpinat în realizarea proiectelor de școală ne-au afectat pe toți, indiferent de an și specializare. Acestea (binecunoscutele probleme ale studentului la film – peliculă, buget etc.) nu au devenit însă subiecte de dezbatere publică, cu atât mai puțin combustibil pentru ”revoluții” și altele asemenea. De-a lungul anilor, ne-am concentrat eforturile exclusiv pe îmbunătățirea demersului nostru artistic, fiind de multe ori co-finanțatori. Aici trebuie reamintit că unii dintre cei mai consecvenți susținătorii ai proiectelor studențești au fost tocmai domnii Laurențiu Damian și Adrian Titieni. Nu credem că există vreun film studențesc în care domnul Titieni să fi refuzat participarea ca actor, cel puțin în limitele în care i-a permis programul. Și cu siguranță nu există vreun film studențesc realizat de generația noastră care să nu fi primit sprijinul moral din partea domnului Damian. Cât despre contribuțiile palpabile – despre care se spune că ar fi inexistente – exemplele sunt numeroase. Activitățile sale nu se rezumă doar la susținerea cursurilor, ci și la implicarea propriu-zisă în fiecare etapă a procesului de producție al filmelor de examen. Am avut parte de contacte în lumea filmului (actori, locații, echipament de filmare etc.) , altfel inaccesibile unui simplu student. La cursuri ne-au fost încurajate experimentele , ba chiar susținute cu exemple din cinematografia mondială, mai puțin cunoscute pentru noi și mai neconvenționale. Toate propunerile noastre au fost încurajate și stimulate și nu am întâmpinat vreodată restricții. Fiecare a reușit să-și dezvolte ideile și temele proprii, ceea ce a dus spre o foarte mare diversitate în examenele noastre de regie. A susținut întotdeauna colaborarea cu celelalte secții de film (imagine, montaj și C.A.V. ), sfătuindu-ne să colaborăm cu studenții de la scenaristică în momentele de impas ale scenariului. Activitatea și implicarea profesorului Laurențiu Damian în filmele noastre s-a văzut și în succesul pe care l-au avut în diferitele festivaluri. În generația noastră avem cinci nominalizări și un premiu GOPO, trei proiecții la festivalul de film de la Cannes (secțiunea Short Film Corner), plus numeroase premii și selecții în festivalurile naționale și internaționale. Laurențiu Damian a susținut studenții și în calitate de președinte al Uniunii Cineaștilor din România, prin editarea DVD-urilor cu filmele premiate la festivalul de film CineMAiubit, ajutând astfel promovarea studenților. Și să nu uităm că exponenți importanți ai noului val al cinematografiei românești au fost, fie că ne place sau nu, studenții lui Laurențiu Damian.
    Nu credem că Laurențiu Damian și Adrian Titieni au oprit în vreun fel venirea regizorilor din noul cinema românesc printre profesorii acestei universități. La fel ca în cazul Film Menu, în care toata lumea cinematografiei românești a sărit să susțină revista, îi invităm și noi în cazul nostru la dialog, să ne cunoască problemele, ideile și să ne vadă examenele. Nu am fi făcut acest demers dacă nu am fi văzut cum principalele probleme ale universității sunt duse pe o pistă falsă, în care principalii responsabili sunt acum numai Laurențiu Damian, Adrian Titieni și Laura Baron. Ținem să precizăm că odată cu ponegrirea profesorului nostru de an, se discreditează și activitățile noastre.
    Oricât am vrea noi ca aceste exemple să fie relevante, suntem conștienți că în acest mediu atât de înverșunat ele pot fi privite sceptic. Punem atunci problema mult mai simplu. Da, poate unii dintre noi, de-a lungul studenției, au avut conflicte cu Laurențiu Damian. E normal. În orice familie te cerți. Am vrea noi, ca familie, vreodată un alt profesor de an? Răspunsul este un mare “NU”! Asta contează pentru noi acum, mai mult decât ar fi contat să ne înscriem orbește într-una din ”tabere”, profesorul Laurențiu Damian fiind pentru unii dintre noi, principalul motiv pentru care am venit la master.
    Mulțumim pentru susținerea în acest demers studenților de la regie anul I și absolvenților de regie care au terminat în ultimii ani.

    Alexandru Badea, Ana-Maria Comănescu, Germain Kanda, Bianca Rotaru, Andrei-Nicolae Teodorescu, Constantin Radu Vasile, Gerhard Dudu, Dorian Negrila, Doru Teodorescu, Sebastian Condurache, Eugen Bocancea, Andu Daniel Patache, Cristina Popa, Dumitrana Lupu, Eugen Stanescu, Alexandra Zaulet, Enxhi Rista, Vera Suratel, Cristian Simionescu, Denisse Conn Tubacu, Carmen Lascoiu, Mihai Stefanita Barbu, Laalaa Ahmed Khamis, Lorand Gabor, Sorin Tănase, Georgiana Moldoveanu, Silvia Popescu, Agatha Ioana Păltinel, Andrei Ruse, Liviu Varlam, Ovidiu Broștean, Matei Lucaci-Grunberg

  17. Domnișoară Raluca Durbacă,
    Sper că am epuizat discuția despre aspectul care te-a deranjat cel mai mult, și anume acela al contestării tirajului de 3 mii de exemplare „Film Menu” tipărite, al locurilor unde staționează și al citirii acestora. Am epuizat din punctul meu de vedere!

    Ce mi-aș fi dorit eu foarte mult ar fi fost să abordezi și celelalte aspecte sesizate de mine. De exemplu, aș vrea să știu dacă ești dispusă să publici și să semnezi în clar cam ce am scris eu despre „cronicile” semnate Andrei Gorzo și Cristian Tudor Popescu, sau alți profesori UNATC cu care dai examene. Din respect pentru o dominșoară, nu mai reproduc din vocabularul C.T.P sau Radu Jude. Să le spui, de exemplu, că „Aferim!” nu e nici un „Django” românesc, n-are nici-o treabă cu wsternul și nu e nici film istoric.

    Ce părere ai despre filmele românești din ultimii 2 ani? Unde am putea să ne întâlnim, mă refer la un spațiu virtual, pentru a discuta aceste lucruri? Unde ați scris în „Film Menu” tipărit despre filmele românești „Terapie pentru crimă”, „D`ora”, „Când se lasă seara peste București sau Metabolism” și celelalte 40 de filme?
    Cui folosește ce ați scris despre „La vie d`Adele” sau „Nymphomaniac” și în ce fel?

    Chiar nu crezi că, în loc să oferi liceenilor un text tipărit de o jumătate de coloană despre „Și băieții câteodată”, ar fi fost mult mai eficient să-i chemi la UNATC și să le proiectezi toate filmele premiate la „CineMaIubit”?

    Înțeleg că „în unanimitate” s-a votat ca „Film Menu” să rămână cum a fost. Astfel, dl Andrei Rus a fost învins cu propriile-i arme. În loc să se dezvolte, revista rămâne în forma plată de acum. Eseurile elaborate vor continua să se adreseze nu-știu-cui.
    În loc să se deschidă în timp real și pentru celelalte secții, actorie, regie etc, rămâne revista lui Andrei Rus și a echipei sale loiale.
    „Netrebnicia” de care se temea Radu Jude chiar s-a produs, cu sprijinul său neprecupețit.
    Ce și-a zis „conducerea”? Luați, băieți, cât vreți? 3 mii de exemplare? 72 de mii de lei? Luați, că nu dăm de la noi, dar lăsați-ne pe noi pe funcții! Cu revista, și așa noi nu aveam nici-o treabă.

    Sper să te convingi că nu sunt portarul care a reclamat la Rectorat că „Film Menu” zace pe holurile facultății!

  18. Consultatii gratuite… Interesant! Si eu care credeam ca se platesc bani grei pentru meditatii cu profesorii din UNATC! Asa auzisem. Cata dezinformare! In cazul acesta, domnule Laurentiu Damian, poate sunteti de acord sa ma consultati si pe mine chiar daca nu sunt sora/fiica/sotia/prietena unuia dintre colegii dvs., ci un simplu candidat care nu-si permite sa plateasca meditatii. Eu chiar vorbesc serios, sa stiti, nu sunt ironica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s