[ Review ] : Barbara

Barbara

Germania 2012

regie: Christian Petzold

scenariu:  Christian Petzold, Harun Farocki

imagine: Hans Fromm

montaj: Bettina Böhler

sunet: Jochen Jezussek

distribuţie: Nina Hoss, Ronald Zehrfeld, Rainer Bock

de Liviu Crăciun

Christian Petzold continuă convieţuirea cu filmul populist. „Barbara” păstrează aceeași linie estetică și de conţinut trasată de „Wolfsburg” (2003), „Yella” (2007) și „Jerichow” (2008). Acţiunea se desfășoară în anii ’80, când Germania încă era împărţită între Est și Vest. Barbara (Nina Hoss) e o doctoriţă îndepărtată de la locul de muncă din Berlin și trimisă la un spital dintr-un cătun din nordul Germaniei care suferă sub opresiunea sistemului comunist, după ce și-a exprimat dorinţa să emigreze în partea de Vest. În contextul regimului ideologico-politic care guverna estul Germaniei, caracterizat prin egalitarism social, Barbara apare ca un personaj care sfidează societatea. Statutul ei de intelectual, și aparentul egocentrism, o stigmatizează. Reticenţa cu care se înarmează e reflectată în relaţiile disfuncţionale cu cei din jur. Singurul care încearcă o apropiere faţă de ea este André Reiser (Ronald Zehrfeld), doctor la același spital și totodată informator al poliţiei secrete. El e singurul care îi recunoaște meritele profesionale, încercând să profite cât mai mult de priceperea medicală dovedită de Barbara în beneficiul pacienţilor spitalului. Apropierea lor romantică pare imposibil de împlinit atât timp cât Barbara continuă să viseze la o viaţă în vestul Germaniei, iar el se mulţumește cu frugalitatea vieţii cotidiene. În film, spitalul apare ca spaţiu ce transcende politicul, un loc de  vindecare, un ultim refugiu. Aici, Barbara o întâlnește și se atașează de Stella (Jasna Fritzi Bauer), o pacientă de la un centru de detenţie care visează la evadare. Astfel, cele două împărtășesc același vis, dar și același coșmar.

Persecutarea la care Barbara e supusă din partea Stasi (serviciul de securitate al R.D.G.) vine ca o consecinţă a dorinţei ei de emigrare. Vizitele neanunţate, percheziţiile domiciliului și cele corporale, întrebările și privirile suspecte, creează o stare de suspiciune și tensiune constante, specifică unei guvernări poliţienești. Locuinţa sa, repartizată de către stat, e departe de un spaţiu intim/personal. Impresia de intruziune socială e caracteristică personajului, ca „urmă” a unei stări de conflict ideologico-social. Nelipsit în cinemaul lui Petzold, drumul există ca tranziţie între spaţii și ca spaţiu în sine; ca interval de existenţă nu în afara naraţiunii, ci în interiorul personajului. În drumul dintre spital și locuinţa ei, Barbara reușește să îl vadă pe Jörg (Mark Waschke), iubitul ei din vest, care îi pregătește plecarea spre occident. Momentele de întâlnire sunt pasionale, dar grăbite de caracterul lor clandestin, transformându-se astfel în „aventuri ieftine”. Cei doi bărbaţi – Jörg și André – împart afecţiunea doctoriţei, însă nu alegerea dintre ei îi va determina destinul. În clipa în care planul de evadare este pus în practică, iar Barbara trebuie să părăsească Germania, printr-un gest altruist alege să o ajute pe Stella să scape. Barbara se întoarce la spital și la viaţa sa alături de André, hotărâtă să își continue activitatea de doctoriţă. Propriu cinemaului propus de Petzold, personajul principal urmează un drum de maturizare, mai degrabă decât unul revelator.

Realismul din cinemaul lui Petzold e determinat de o apropiere analitică de personaje ce amintește de Kammespielfilme al anilor ’20, cu o anexă a drumului ca spaţiu neutru de legătură. El refuză estetica cinemaului exhibiţionist și rămâne simplu în exprimarea cinematografică. Folosirea unor încadraturi care nu ajung niciodată la gros-plan și nu depășesc planul-mediu-general, menţine imaginea într-o zonă sigură, neutră. Echilibrul vizual e potenţat de lipsa unei coloane sonore, iar cadrele lungi permit o deconstrucţie a situaţiei prin libertatea montajului în cadru. Complexitatea simplităţii aparente, specifică cinemaului lui Petzold, provoacă la o vizionare implicată.

(articol publicat în Film Menu #17 / ianuarie 2013)

Alte review-uri Film Menu:

După dealuri (România – Franţa – Belgia 2012, regia Cristian Mungiu)

Paradies: liebe (Austria – Germania – Franţa 2012, regia Ulrich Seidl)

Argo (SUA 2012, regia Ben Affleck)